Parlamentul European critică forma actuală a viitorului buget multianual al UE și cere să fie acordate sume mai mari unor domenii precum sănătatea și educația.
Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind protecţia informaţiilor confidenţiale de către instanţele naţionale în cadrul procedurilor de asigurare a respectării legislaţiei Uniunii Europene în materie de concurenţă la nivel privat.
Relansarea industriei auto europene după pandemia noului coronavirus necesită eforturi serioase.
Asociaţia Nevo Parudimos din Reşiţa a devenit membră a unui consorţiu finanţat de Uniunea Europeană şi organizaţia Google pentru a combate discursul instigator la ură faţă de rromi.
În cadrul Mecanismului pentru Interconectarea reţelelor de transport ale Europei, Comisia Europeană a anunţat finanţarea mai multor proiecte de infrastructură de transport, 10 dintre acestea fiind în România.
Comisia a lansat o platformă web intitulată Re-open EU, dedicată sprijinirii reluării în siguranță a călătoriilor și a turismului în întreaga Europă.
Fondurile europene constituie pentru români un subiect abordat constant
Patru zile și patru nopți de negocieri intense au fost necesare pentru a ajunge la un acord privind relansarea economică a Uniunii, considerat istoric de către liderii europeni.
Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord pe tema pachetului de redresare economică după pandemia de COVID-19. După cinci zile de negocieri dure, s-au stabilit 390 de miliarde de euro pentru subvenții și 360 de miliarde pentru împrumuturi
Uniunea Europeană își dorește să semneze acorduri comerciale și de investiții cu statele din Asia de Sud-Est, în contextul schimbărilor din relațiile comerciale cu China, provocate de criza COVID-19.
Opt organizații din Slovenia, Cehia, Portugalia, Malta, Italia, Grecia, Irlanda și România și-au propus să implementeze în bibliotecile publice proiectul Visual Library of Cultural heritage (Biblioteca vizuală a patrimoniului Cultural)
Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne a PE a adoptat un proiect de rezoluţie prin care cere CE să ia măsurile prevăzute de legislaţia comunitară, pentru a asigura deplina reciprocitate cu Statele Unite în privinţa regimului vizelor.
Copernicus este unul dintre programele prioritare desfășurate de către Agenția Spațială Europeană.
Spitalul Județean din Timișoara va fi dotat cu un sistem informatic ce va permite monitorizarea tuturor activităților ce se desfășoară în unitatea medicală de la starea de sănătate a pacienților până la medicamentele recomandate, instrumentarul folosit în
România primește aproape 120 de milioane de euro pentru o serie de proicete ce vizeză transportul, inclusiv pentru linia feroviară ce va face legătura între Aeroportul Optoeni și Gara de Nord din Capitală.