Ursula Fait din Milano

Ursula Fait, o italiancă din Milano, îndrăgostită de România, a devenit ghid turistic şi prezintă turiştilor frumuseţile ţării noastre într-un mod original.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Hildegard Ignătescu, 08.10.2026, 18:00

Ursula Fait vine din Milano, locuiește de 20 de ani în România și lucrează ca ghid turistic în Milano și la București, dar și în toată România. A dedicat un blog turismului din țara noastră și a scris o carte pe această temă. Mai mult, face călătorii personalizate pentru turiști în Oltenia, în Maramureș, în Bucovina și în Transilvania și se străduiește să prezinte realitățile din România cât mai autentic posibil, luând legătura cu localnici, prezentându-le turiștilor diverse aspecte, obiecte și îndemnându-i să intre în vorbă cu localnicii.

În călătoriile ei, Ursula Fait este primită de localnici și invitată în casele lor. Este pasionată de bucătăria românească, astfel încât a adoptat-o în propria bucătărie. Își însoțește tururile cu cărți și cu ziare care nu mai există, le documentează cu fotografii și cu diverse obiecte pe care le-a primit de la localnici. Desigur, prezintă și tradițiile și artizanatul din România turiștilor interesați, pe care îi plimbă prin ateliere unde se țes covoare, se fac ii tradiționale sau obiecte din ceramică. Așadar, este foarte interesată de a cunoaște în profunzime țara. Cum a început această relație cu România?

„Am venit prima dată în 1997 cu soțul, și el tot din Milano, eram însărcinată și atunci începea o viață diferită. El muncea pentru o companie americană, care ne-a propus să ne mutăm în România. Ne-am uitat, ne-a plăcut, am spus da și am venit. Am rămas până la sfârșitul lui 2000, după care am plecat șase ani în Italia și ne-am întors încă o dată în România în 2006. Mie mi-a plăcut foarte mult, pentru că era o țară originală, care nu s-a schimbat 50 de ani. Adică a fost ca un jump in the past. În București erau căruțe și în oraș seara era întuneric, nu era trafic deloc, nu erau multe mașini, mașinile erau Dacia și Trabant. Ajungeai peste tot în două secunde, nu aveai probleme cu parcarea și lumea era foarte deschisă. Mâncarea era foarte bună, chiar de la țară și inima românilor mi-a plăcut foarte mult. Pe atunci era sărăcie, pentru că după Revoluție era greu. Am văzut că lumea păstra tot, totul se recicla, se reutiliza, nu se arunca nimic. Iar dacă aruncai ceva, îl puneai în fața porții și cineva imediat îl lua și-l folosea. Și asta mi-a plăcut.

Am locuit 16 ani într-o casă veche de la începutul anilor 1900, între blocuri, care a supraviețuit dărâmării. Aveam o grădină de 600 de metri pătrați, cu 22 de pomi – meri, peri, nuci și corcoduși -, unde am plantat un pom de cireș care are vârsta fetei mele. Și am făcut și eu o grădină de zarzavaturi și era ca la țară, dar în oraș. La Milano, de unde sunt eu, chiar sunt numai blocuri, n-ai verdeață, n-ai grădini, case cu grădină, cu curte Și asta chiar mi-a plăcut mult la București. M-am îndrăgostit așa, de ceva autentic.

Când am plecat înapoi în 2000, chiar era încă așa, frozen, blocată. După care mi-a fost așa dor de România, că am început să revin în fiecare vară, până când ne-am întors în 2006. În fiecare an se schimba ceva, dar chiar după 2006 a fost repede, a fost impresionant, pentru că sub ochii mei s-a dezvoltat România. O țară care în mod normal s-ar fi dezvoltat în 50 de ani, s-a dezvoltat în 15 ani.”

Ce îi place cel mai mult în România?

„Întâi vreau să vă spun -iar asta spun mereu celor care vin aici din străinătate – că un oraș care s-a păstrat cum s-a păstrat Bucureștiul este unic în lume. În Europa, în general, după război s-a distrus, s-a reconstruit și totul e modern. Aici, pentru că comunismul a înghețat totul, orașul s-a păstrat cum a fost. Și pentru mine asta e cea mai importantă caracteristică din București, însă nimeni nu realizează ce noroc, ce diferit e față de alte orașe. Adică are un aspect rural, dar e ceea ce face Bucureștiul diferit 100%, adică nu există nimic asemănător.

Satul chiar a rămas în urmă cu dezvoltarea, iar acum e și trist pentru că se golește, chiar ca la noi. Bătrâni nu mai sunt, tinerii nu vor să se ducă înapoi la țară, este o viață grea și n-au posibilități și satul se golește. Dar mie îmi place, chiar o casă la țară e așa… un vis, dar nu știu dacă are sens în România pentru mine, fiind din Italia, pentru că, la un moment dat, mă întorc înapoi. Acolo, la sat, încă se păstrează ce am văzut eu acum 23 de ani. E foarte interesant, pentru că totul se face cu mâna, există artizanatul care continuă și asta este bine. Asta cred că se păstrează pentru că e important și pentru România.”

Și ce ar vrea să schimbe?

„Aș putea să stau și aici, dar sistemul de sănătate nu e bun. În Italia acum nu e cum a fost, dar sistemul de sănătate e foarte bun. Aici e un dezastru, iar pentru un bătrân e complicat, adică sănătatea chiar e un dezastru aici. Restul- nu. E bine.”

Ce i-ar spune cuiva care nu a văzut România încă, în calitate de ghid turistic, dar și de locuitoare aici de 20 de ani și de iubitoare de România?

„De obicei, spun că ceea ce lumea își imaginează despre România e total diferit. La fel despre București, pentru că am și 22 de tururi în București în fiecare zonă. Am niște trasee inedite a căror istorie nici bucureștenii nu cred că o cunosc. Pentru că am descoperit, citesc, cercetez în continuare și de fiecare dată descopăr că o stradă are o poveste inimaginabilă. Și atunci trebuie să fie cu inima deschisă și să se uite împrejur. Majoritatea străinilor se gândesc la perioada comunistă, dar orașul nu este orașul comunist, adică sunt niște zone, dar și astea pot fi interesante.”

Dacă ar fi să plece din România, ce ar lua de aici?

„Am multe obiecte, cărți, plante, iau și flori cu mine când plec. Și poze, poze, am milioane de poze și din București, iar acum 23 de ani am mers în Bucovina, în Transilvania, la mare și făceam poze. Eu sunt pasionată de fotografie și am milioane de poze cu România.”