Dansul ca eveniment la a 28-a ediție a Festivalului Național de Teatru
Festivalul Național de Teatru aduce în fiecare an la București nu doar spectacole de teatru, ci și spectacole de dans care pot fi considerate adevărate evenimente artistice.
Luana Pleşea, 10.11.2018, 14:57
Festivalul Național de Teatru aduce în fiecare an la București nu doar
spectacole de teatru, ci și spectacole de dans care pot fi considerate
adevărate evenimente artistice. La fel s-a întâmplat și anul acesta. O dovadă
este și faptul că durata festivalului a fost prelungită cu o zi, astfel încât
celebra companie Nederlands Dans Theater să încheie FNT. Și s-a întâmplat cu
Sala Mare a TNB plină.
Gabriela Carrizo, co-fondator, alături de Franck Chartier, al celebrei
companii belgiene Peeping Tom, a prezentat în FNT noua sa creație, Moeder
(Mother) / Mama. Cu premiera în 2016, Moeder
reprezintă al doilea volum al trilogiei marca Peeping Tom, care a debutat cu Vader
(Father) în 2014 și se va încheia cu Kind (Child) în 2019. Stilul
coregrafic al Gabrielei Carrizo este extrem de original şi uşor de recunoscut,
iar spectacolele sale creează un puternic impact emoţional, în acelaşi timp
oferindu-ţi noi perspective asupra temei pe care o abordează. În creaţiile
sale, artista porneşte totdeauna de la ideea decorului. Foarte important a fost
spaţiul şi în crearea spectacolului Moeder, a declarat Gabriela Carrizo în
excusivitate pentru RRI. Am pornit de la ideea
absenţei mamei. Moartea mamei. Am vrut să mă distanţez, să nu încep cu familia,
acasă, maternitatea, ci să reflectez asupra unor sentimente puternice legate de
mamă sau pierderea ei, ce înseamnă a fi mamă… Deci spaţiul a venit ca un
muzeu, un spaţiu public. Ar putea fi o cameră de aşteptare, dar e mai mult un
spaţiu al expunerii. Care, la final, devine destul de familiar. Într-un fel,
acest acasă se întoarce. De exemplu, la început le-am cerut actorilor să
aducă fotografii din copilărie, cu mamele lor, să spună poveşti despre asta… Ideea
a fost: prin această absenţă, cum reconstruim, cum suntem actori ai reînvierii
acestor amintiri. Spaţiul este foarte important, pentru că putem călători în
acest spaţiu. Există un spaţiu al înregistrărilor, de exemplu, cu un perete de
sticlă, ca un studio. Care este şi incubator pentru bebeluşi… Dar toate
aceste spaţii au ceva în comun – este ceva ce expui, ceva prin care priveşti
sau de care te distanţezi, totul conectat la acest muzeu. Deci, spectacolul
este construit prin aceste spaţii, care se schimbă. Nu e o schimbare fizică, ci
o schimbare în mintea noastră, o schimbare a perspectivei.
Plecată din ţară de la vârsta de 12
ani, cu o bursă din partea Şcolii Naţionale de Balet din Canada, dansatoarea şi
coregrafa Ana Maria Lucaciu lucrează în prezent în Statele Unite. Deşi de-a
lungul anilor a venit de mai multe ori în ţară, anul acesta, pentru prima dată
după 28 de ani, a dansat în faţa publicului român. Ea a fost invitată de
organizatorii FNT cu spectacolul de dans Slightly Off Stage/ Dezacorduri în
afara scenei, realizat împreună cu Nathan Griswold, primul spectacol de dans
contemporan pentru care semnează coregrafia. Ana Maria Lucaciu vorbeşte despre
ce a impulsionat-o în această direcţie şi despre spectacolul prezentat la
Bucureşti Am simţit în ultimul timp că am nişte
lucruri pe care vreau să le spun sau să le încerc. Ceea ce văd acum în lume nu
este ceea ce vreau eu să spun sau să fac. Am fost inspirată mult de
workshopurile de clowning la care am participat. Clowning te dezvăluie, îţi
arată tot ce este uman şi neuman şi am vrut să încerc să văd dacă pot să fac
asta prin coregrafie şi prin tot ce ştiu despre dans. Am început de la situaţia puţin absurdă când cineva îţi spune ceva,
argumentând ei mi-au spus sau ei spun sau ei au făcut. Dar cine sunt ei?
Deci, de aici a început. Apoi, am vrut ca ei să fie şefii scenei. Toate să vină
de sus, sau dintr-o parte, sau din alta, dar nu de la noi. Totul este comandat.
Şi nimic nu este în regulă, nimic nu este cum ar trebui. Mi-a plăcut ideea că
noi, fiind în scenă, suntem supuşi unei forţe exterioare, aflate în afara
scenei.
România a fost reprezentată la
secţiunea Spectacole de dans a FNT cu producţia Pomană/ To_R, a Studio M, din
Sfântu Gheorghe, în regia şi coregrafia lui Pál Frenák. Imola Márton, director
Studio M Pál Frenák ne-a zis că doreşte să realizeze
un spectacol bazat pe ideea unei pomeni imaginare. Care poate fi şi nuntă, şi
pomană… Spectacolul prezintă o situaţie aflată undeva între realitate şi
imaginar, surprinzând diferite relaţii interumane şi intraumane – singurătatea,
incapacitatea de a intra în contact cu altcineva sau cu noi înşine,
conflictele, dragostea… Diferite stări, de la a fi vesel până la starea pe
care ţi-o creează participarea la o pomană. Pál Frenák creează imagini care
transmit aceste stări. De aceea, spectacolul nu are o poveste explicită, ci
este într-un fel un spectacol foarte liric şi foarte vizual.
Cum spuneam la început, a 28-a
ediţie a FNT s-a încheiat cu un spectacol de dans – eveniment, prezentat de
compania Nederlands Dans Theater (NDT). A fost un eveniment nu doar pentru
publicul FNT, ci şi pentru artiştii membri ai NDT, a declarat pentru RRI coregraful
Paul Lightfoot, directorul artistic al companiei. Au trecut 12 ani de când am
fost aici. La revenirea în România, pentru mine a fost foarte important să
arătăm diversitatea muncii noastre, cât de incredibil de cameleonică poate fi
compania şi spectrul spectacolelor pe care le producem, pentru că tot ce aducem
este creat acasă, în compania noastră, ne-a mărturisit Paul Lightfoot. Astfel
că NDT a venit cu patru lucrări: Shoot the Moon, de Sol Leon şi Paul
Lightfoot, Woke Up Blind, de Marco Goecke, The Statement, de Crystal Pite
şi Vladimir, de Hofesh Shechter. Directorul artistic Paul Lightfoot Shoot the Moon este o creaţie în care eu şi Sol am folosit muzica lui
Philip Glass şi am creat un decor care seamănă foarte mult cu un spectacol de
teatru. Este o reflecţie asupra
relaţiilor. Să fii într-un parteneriat cu cineva şi, în acelaşi timp, să fii
incredibil de singur. Sentimentul izolării, al claustrofobiei şi, în acelaşi
timp, al libertăţii, al viselor… Spectacolul lui Marco Goecke este o nebunie.
Este o manifestare a mişcării fizice. Veţi vedea viteza şi meticulozitatea
acestei lucrări. Este uimitor. A fost
realizat într-un timp foarte scurt, pe muzica lui Jeff Buckley. Crystal Pite este o creatoare foarte
inteligentă. A scris o piesă împreună
cu un scriitor foarte talentat, Jonathon Young. Au înregistrat piesa cu patru
actori, care interpretează patru personaje. Apoi, ea a adus această poveste pe
scenă, folosind patru dansatori care au performat rolurile. Cred că este unul
dintre cele mai importante spectacole pe care le-am văzut în ultimii ani.
Iar Vladimir este un spectacol care a avut
recent premiera şi la care Hofesh Shechter, unul dintre cei mai interesanţi
artişti din Marea Britanie, semnează nu doar coregrafia, ci şi muzica. Pe
scurt, despre prezenţa Nederlands Dans Theater la Festivalul Naţional de Teatru
se poate spune nici că se putea o încheiere mai potrivită pentru FNT, după
cum a apreciat criticul de teatru Oana Stoica.
