Involuţie – Revoluţie – Evoluţie în dramaturgia românească şi în teatrul european

Între 5 și 13 mai, Teatrul Național din Timișoara a organizat a XXIII-a ediție a Festivalului European al Spectacolului - Festivalul Dramaturgiei Românești, pe scurt, FEST - FDR.

Luana Pleşea, 26.05.2018, 10:18

Între 5 și 13 mai, Teatrul Național din Timișoara a organizat a XXIII-a ediție
a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești,
pe scurt, FEST – FDR. Festivalul s-a aflat anul acesta sub semnul schimbării,
tema propusă de selecţionerul Oana Borş fiind Involuţie – Revoluţie -
Evoluţie, cuvinte care marchează felul în care societatea și, implicit,
teatrul, modelează realitatea și construiesc viitorul.

După experienţa mai multor ani de văzut spectacole pe texte româneşti,
criticul de teatru şi selecţionerul Oana Borş situează dramaturgia românească
sub semnul evoluţiei: În paşi mici, dar cine urmăreşte fenomenul
poate să îşi dea seama. În primul rînd, prin diversitatea tematică – nu mai
avem o focusare pe acea abordare socio-documentară care a dominat câţiva ani
peisajul dramaturgic românesc contemporan, ci pe teme diverse, care se duc
către introspecţie, încercări de poziţionare în relaţiile interumane, în
relaţiile sociale. Există şi o evoluţie din punct de vedere al valorii
textelor. Deja putem să vorbim despre dramaturgi împliniţi. Csaba Szekely,
Mihaela Michailov şi Radu Apostol, care lucrează de mult timp împreună… Un nume
care se afirmă din ce în ce mai tare este Alex Popa.

Acceptare şi prejudecată, identitate şi convieţuire şi, mai ales, iubire…
Sunt temele abordate în spectacolul Poveste din Transilvania, după George
Ştefan, în regia lui Andi Gherghe, o producţie a Centrului Multimedia Studio
Act din Oradea. Textul are la bază un caz real şi spune povestea unei familii
mixte, româno-maghiară, din Târgu-Mureş, familie urmărită de-a lungul mai
multor generaţii. Se vorbeşte despre convieţuirea dintre români şi maghiari şi
despre gravele confruntări din 19 – 21 martie 1990, de la Târgu-Mureş. Din
distribuţie fac parte actori de etnie română şi maghiară din Oradea,
spectacolul fiind jucat în ambele limbi. Richard Balint îl interpretează pe
securistul român Ştefan Remeş care, în anii comunismului, îl anchetează şi
trimite la închisoare pe maghiarul Szabados Istvan, interpretat de Kocsis
Gyula. Interesant este că cei doi actori au trăit experienţe asemănătoare cu
cele povestite în spectacol. Richard Balint şi Kocsis Gyula : Richard: Oarecum, eu sunt tot
un produs româno-maghiar. Tata a fost maghiar, mama, româncă şi am trecut şi eu
prin astfel de situaţii. Adică, unde am crescut am luat de vreo două ori bătaie
pentru că eram ungur. Se întâmpla, asta e situaţia. Şi atunci, în 1990, am
păţit nişte chestii în martie. Nu au fost gesturi violente neapărat, dar
atitudinea oamenilor faţă de noi s-a schimbat brusc. Oameni cu care erai
prieten, vecini din bloc, au ajuns în acele zile să se teamă, efectiv, de noi.
Au fost nişte tensiuni acolo, în Cugir. Gyula: Pentru mine, mai
personal e că tatăl meu a stat la închisoare 11 luni, la Oradea, pentru că a
vrut să fugă peste graniţă. Deci, comuniştii l-au închis pentru că a vrut să
fie liber.

În programul din acest an al secţiunii Festivalul Dramaturgiei Româneşti a
fost invitat şi spectacolul Shakespeare pentru Ana, producţie a Centrului de Arte
Coliseum, din Chişinău. Este vorba despre un spectacol de teatru documentar,
despre adevăr şi iubire, creat pe bază de interviuri realizate în închisorile Nr.10
– Goian pentru minori, Nr.7 – Rusca pentru femei şi Nr. 6 – Soroca pentru
bărbaţi. Textul şi regia îi aparţin Luminiţei Ţâcu, a cărei preocupare pentru
teatrul documentar este cunoscută. Actriţa şi regizoarea Luminiţa Ţâcu nu este
la primul spectacol bazat pe poveştile deţinuţilor: Am făcut în 2008
spectacolul Casa M, în care am avut şi un monolog al unei femei care îşi
ucisese soţul. A trecut o perioadă şi m-am gândit ce mai fac fetele cu care am
vorbit la închisoarea de la Rusca. Lucrasem la un spectacol despre violenţa în
familie, acel Casa M, şi am m-am întrebat oare cum e să trăieşti fără iubire.
Oare cum îşi duc viaţa femeile de la Rusca? Eu ştiam că ele au copii acasă, au
soţi sau sunt în căutare de iubire. Şi mai ştiam că unele îşi caută acolo, în
închisoare, iubirea. Şi atunci a venit ideea să facem un spectacol despre
iubire, un spectacol despre acea iubire care este aproape imposibilă. Am
hotărât să mergem la trei închisori vulnerabile. Am comunicat cu foarte mulţi
deţinuţi, dar şi cu angajaţii din sistem. E un spectacol cutremurător şi pentru
noi, pentru că de fiecare dată ne readuce în acea lume, de fiecare dată ne
reaminteşte că acei oameni, care iubesc, există. Şi de fiecare dată avem
regrete, remuşcări că noi ne trăim viaţa în libertate şi undeva, departe de
noi, într-o lume după gratii, stă cineva pe care l-ai cunoscut, cu care ai
vorbit despre iubire….

Componenta europeană a FEST-FDR a fost reprezentată anul acesta de nume
valoroase ale teatrului de pe continent. Selecţionerul Oana Borş: Mă bucur că festivalul a câştigat această notorietate încât aceste nume
mari, companii mari vin la Timişoara. Am fost onoraţi că regizorul Milo Rau,
celebru în Europa, a fost prezent cu un spectacol făcut de compania lui în
colaborare cu celebrul teatru berlinez Schaubühne.
Luk Perceval, cu teatrul său, Thalia, cu un spectacol, Fructele mâniei,
regândit modern, a fost prezent şi el în festival. Am încercat să aducem
spectacole pe tema propusă. Dacă Milo Rau vorbeşte într-un spectacol docu-drama
după o analiză despre migraţie, concret despre migraţia din ultimii doi-trei
ani, având în spectacol doi actori sirieni, care sunt deja locuitori ai Europei
de câţiva ani şi doi actori din bătrâna Europă, Grecia şi România – Maia
Morgenstern…. Deci, dacă Milo Rau face un text pe tema migraţiei, Luk
Perceval întoarce textul lui John Steinbeck, Fructele mâniei, şi face o
analiză tot despre exil şi identitate.