Tatiana Ţîbuleac, distinsă cu Premiul UE pentru literatură
Tatiana Ţîbuleac a fost decorată de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, cu ocazia Zilei Naționale a României.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Corina Sabău, 11.01.2020, 13:01
Tatiana Ţîbuleac a fost decorată de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, cu ocazia Zilei Naționale a României. Premiul i-a fost oferit tinerei scriitoare, fostă jurnalistă din Republica Moldova, în semn de apreciere pentru activitatea importantă dedicată creaţiei literare, pentru talentul şi profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul activităţii sale, dobândind recunoaştere la nivel european. În 2019, scriitoarea Tatiana Țîbuleac a făcut parte din cei 14 laureați ai Premiului Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL), premiați în octombrie 2019, în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor la Palatul BOZAR din Bruxelles. „Grădina de sticlă”, romanul pentru care Tatiana Țîbuleac a câștigat Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, este, „în mai multe feluri, romanul unei întregi generații feminine și al unei povestitoare pe cât de autentice, pe atât de surprinzătoare”, scrie criticul Simona Sora.
Am întâlnit-o pe Tatiana la conferinţa The Power of Storytelling (octombrie 2019) şi am vorbit cu ea despre scris, despre limbi, despre Chişinău şi despre Paris, oraşul în care locuieşte acum. Am vorbit şi despre cum i-a modelat limba română poveştile, despre rolul formator al bunicii ei, despre atenţia pentru poveşti şi rezistenţa în faţa greutăţilor, despre controversele pe care le-a stârnit romanul Gradina de sticlă (apărut la editura Cartier, 2018), despre Chişinăul ei subiectiv şi despre Premiul UE. Tatiana Ţîbuleac. :”Partea cea mai emoţionantă în legătură cu Premiul UE a pentru mine a fost lectura în limba română, pe scena Bozar-ului. Asta chiar m-a emoţionat, au venit mulţi români în sală şi mi s-a părut că limba română, răsunând pe acea scenă a fost, de fapt, un premiu în sine. Şi mi s-a părut că toată acea lume, scriitorii premiaţi, s-au adunat acolo pentru a spune o poveste, iar vocea României s-a auzit în egală măsură şi asta m-a emoţionat chiar mai mult decât premiul, care a fost o bucurie neaşteptată. Încerc să mă bucur de aceste premii, dar mă întorc la treaba mea, care este scrisul.”
„Există în Chișinău o stradă, cea mai lungă şi mai anevoioasă stradă din lume. Pe strada aceea, clădirile, copacii, semafoarele, chiar și lăzile de gunoi, chiar și gropile știu cuvinte în limba rusă.” Am pornit de la acest fragment din Grădina de sticlă pentru a vorbi cu Tatiana Ţîbuleac despre relaţia ei cu limbile. Tensionată, strânsă, imprevizibilă. „Sunt oameni care vorbesc foarte bine o singură limbă, sunt oameni care vorbesc multe limbi şi le vorbesc prost. Cred că eu fac parte din acea categorie de oameni care se descurcă în mai multe limbi. Dar când trebuie să scrie sau să folosească o limbă, limba îi alege. Acasă, eu vorbesc mai mult în engleză cu soţul meu şi asta este limba în care pot povesti cel mai bine despre viaţa cotidiană.
Trăind la Paris, aud foarte multă franceză şi copiii mei preferă franceza oricărei limbi, este o limbă pe care am îndrăgit-o mai ales datorită lor, şi eu am ajuns să asociez franceza copilăriei şi jocurilor. Limba rusă, pe care o vorbesc destul de bine, înseamnă foarte mult pentru mine, prin ea mă conectez la o literatură care îmi place, ascult muzică în limba rusă. În acelaşi timp, când trebuie să scriu ceva, româna este limba pe care o aleg şi care, la rândul ei, mă alege. Mi-am dat seama că româna este limba cu care reuşesc să menţin o relaţie de prietenie şi că este o limbă pe care o învăţ scriind. Pentru mine, limba română a devenit şi mai dragă după ce am scris Grădina de sticlă. Pentru că am revizitat Chişinăul, mi-am revizitat copilăria, curtea copilăriei în care am vorbit mai mult rusa, şi mi-am dat seama că, de fapt, noi, eu şi limba română, ne cunoaştem de foarte mulţi ani şi după această cea mai recentă carte a mea, Grădina de sticlă, prietenia dintre noi a devenit şi mai strânsă.”
„Tatiana Țîbuleac revine, în forță, într-un alt context și la un alt nivel, la tema maternă, a copilului iubit/neiubit, a consecințelor tragice ale „neiubirii”, a remușcării, într-o carte la fel de tulburătoare ca și Vara în care mama a avut ochii verzi. Orfana care descoperă un Chișinău multicultural a fost înfiată dintr-un orfelinat sătesc de o femeie singură și ambițioasă, care vrea să-i ofere un viitor prosper ori poate cumpărată ca mână de lucru și exploatată la fel de nemilos ca în romanele lui Dickens? Întrebările te urmăresc și după lectura pasionantă a acestui roman de formație a unei fete care crește între două limbi și două culturi, în anii când se schimbă frontierele și sistemele politice” scrie Gabriela Adameșteanu despre Grădina de sticlă.
Tatiana Țîbuleac: „M-am întrebat dacă Gradina de sticlă va fi înţeleasă. Dacă scriitorii din România se vor conecta la realităţile din Chişinăul pe care-l descriu eu şi, din fericire, s-au conectat mai mult decât am putut să sper. M-am întrebat şi de ce ar citi un francez o poveste care se petrece la Chişinău despre o fetiţă care încearcă să înveţe limba rusă în detrimentul celei moldoveneşti, cum se numea în acele vremuri, şi care apoi a devenit română. Vorbind cu traducătorul cărţii, care va apărea în Franţa în martie, mi-am dat seama că el a găsit cu totul altceva în această carte. Şi el mi-a spus că lupta aceasta pentru identitate nu este ceva foarte străin, că multă lume se regăseşte în această lupte. Nu cred că există un singur fel de a citi Grădina de sticlă.”
