Continuăm vizitele din cadrul concursului cu premii de la RRI, cu titlul “De la ‘Drumul vinului, la ‘Drumul voievozilor.
Aproape zilnic primim informaţii pe mail privind cursuri care mai de care mai sofisticate pentru copii supradotaţi sau pentru aceia ai căror părinţi speră să îi poată încadra în categoria celor supradotaţi.
Străzi, tuneluri, râuri subterane, buncăre, catacombe, încăperi imense care ascund mistere, labirinturi şi alte facilităţi pe care le are un oraş obişnuit sunt arsenalul care compune istoria secretă a Bucureştiului.
Lucian Ionescu are 49 de ani şi până de curând a fost patronul unei mici firme de mobilă din Bucureşti.
La puţin timp după evenimentele din decembrie 1989, se năştea un premiu care avea să devină un reper în lumea poeziei româneşti contemporane: Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu Botoşani.
Europa se află încă din vara lui 2013 sub semnul redresării economice şi, chiar dacă vremurile sunt în continuare grele pentru mulţi cetăţeni comunitari, în 2014 europenii au mai multe motive să se simtă încrezători şi să răsufle uşuraţi.
Ajungem astăzi într-unul unul dintre cele mai bogate şi mai dezvoltate din România: Prahova, cu reşedinţa la Ploieşti, oraş recunoscut pentru prelucrarea petrolului.
În România, 47,2% din populaţie trăieşte la ţară. La prima vedere, s-ar putea crede că aici, oamenii îşi pot asigura strictul necesar cultivându-şi grădina şi crescând animale pe lângă casă. Sărăcia severă nu şi-ar găsi, astfel, locul aici.
Crucea Roşie română şi-a primit botezul focului chiar la înfiinţare: o ambulanţă, dotată cu cele necesare şi însoţită de un medic şi mai mulţi infirmieri, părăsea România pentru a acorda ajutor răniţilor din războiul sârbo-turc.
La Târgu Jiu se află operele în aer liber ale celebrului sculptor Constantin Brâncuşi: Coloana Infinitului, Poarta Sărurului, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii.
“Memoriile din biblioteca ideală, scrise de prozatorul şi matematicianul Bogdan Suceavă, profesor la California State University, Fullerton, sunt eseuri care au ca temă întâlnirea cu matematica, întâlnire esenţială pentru Bogdan.
Pentru România, 2014 este an electoral. În mai, românii vor fi chemaţi la urne pentru a-i desemna pe cei 32 de europarlamentari, iar spre sfârşitul anului pentru a decide cine va fi succesorul lui Traian Băsescu în funcţia de şef al statului.
Ce se potriveşte după sărbători petrecute cu mesele încărcate şi nopţi târzii mai bine decât un sejur la SPA? Aceasta este invitaţia noastră de astăzi. Iar România beneficiază de peste o treime din apele minerale şi termale ale Europei.
România ocupă un loc fruntaş în Europa în privinţa consumului abuziv de alcool. Nu există un profil exact al consumatorului de alcool, dar specialiştii susţin că factorul genetic joacă un rol important.
Obligaţiile economice sau tributul Ţărilor Române către Poartă au variat în timp şi ele au devenit foarte împovărătoare, efectul cel mai nociv fiind corupţia.