35 de ani de la începutul Revoluției române

Despre Revoluția română din decembrie 1989 s-a scris și s-a vorbit mult și din multe puncte de vedere, cu foarte multă pasiune. S-au spus atât de multe încât pare cîă subiectul a fost epuizat. Însă istoricii vor explica și interpreta mereu semnificațiile unui asemenea proces.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 16.12.2024, 16:16

Despre Revoluția română din decembrie 1989 s-a scris și s-a vorbit mult și din multe puncte de vedere, cu foarte multă pasiune. S-au spus atât de multe încât pare cîă subiectul a fost epuizat. Însă istoricii vor explica și interpreta mereu semnificațiile unui asemenea proces. Revoluția română din decembrie 1989 este momentul de referință al istoriei recente a României, este punctul 0 pe o axă pe care gradațiile istoriei de ieri-alaltăieri și până azi au fost însemnate.

Pe 16 decembrie 1989, la Timișoara începea un protest restrâns care va antrena, ca un bulgăre de zăpadă, o avalanșă de demonstrații. Furtuna care a urmat în întreaga țară va duce, pe 22 decembrie, la înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu și a regimului său cu prețul a aproximativ 1150 de morți și a 4100 de răniți. Dintre cei morți atunci la Timișoara, pe 44 regimul a încercat să-i neantizeze: au fost duși la București, băgați în cuptoarele de la crematoriu, iar cenușa lor aruncată în canalul colector din comuna Popești-Leordeni, din sudul Bucureștiului.

Atunci, la Timișoara, românii s-au ridicat la luptă împotriva a tot ceea ce însemnase politica dusă după anul 1945 și pentru drepturi și pentru un trai mai bun. Pe 16 decembrie 1989, foarte puțini oameni bănuiau ce avea să le rezerve zilele care se apropiau. Jurnalistul Mircea Carp, unul dintre foștii directori ai postului de radio Europa liberă și unul dintre principalii animatori ai săi, își aducea aminte, într-un interviu din 1997 acordat Centrului de istorie Orală din Radiodifuziunea Română, de așteptările febrile pe care le aveau toți.

”După cele întâmplate la Braşov în ’87, au urmat anii ‘88-’89, ani în care Cortina de Fier se prăbuşea, ani în care evenimentele se precipitau, în Germania de Răsărit, în Polonia, în Ungaria, în Cehoslovacia. Numai la noi lucrurile păreau să stea neclintit, să nu se mişte nimic. Ceauşescu părea să fie foarte stăpân pe situaţie de aşa natură încât a putut să plece chiar într-o vizită oficială în Iran de unde s-a întors informat fiind că în ţară se întâmplă unele lucruri grave. Dar Ceauşescu, totuşi, nu credea că poziţia lui este periclitată.”

Europa anului 1989 fierbea, iar apariția Solidarității în arena politică poloneză în primăvară a fost semnalul pentru întoarcerea la viață. Până în decembrie, în întreaga Europă Centrală și de Est, manifestarea vântului schimbării, așa cum spun versurile celebrului cântec al formației Scorpions, nu a mai putut fi oprită. Pentru Mircea Carp, începerea revoluției române la Timișoara a fost o împlinire a unei arzătoare dorințe, dar și un șoc.

”A venit decembrie 1989 şi-odată cu aceasta prima scânteie, evenimentele de la Timişoara. Trebuie să spun că ne-au luat prin surprindere în ce priveşte momentul în care aveau loc, pentru că, desigur, noi ne pregătisem şi sufleteşte şi din punct de vedere al organizării programelor asupra unei eventuale schimbări de regim în România. Dar, în sine, ziua de 16 şi ziua următoare de 17 decembrie ’89 au venit pe neaşteptate pentru noi. În ce mă priveşte, eram într-o scurtă permisie, nici măcar nu eram la birou în acele zile. Primul care a transmis pe calea undelor ce se întâmpla la Timişoara a fost colegul meu Sorin Cunea. Începând cu 18 decembrie ne-am organizat şi am început să lucrăm pe echipe şi să lucrăm timp de 24 de ore pe zi. Lucram în echipe de câte 3 sau 4 persoane, non-stop, pregătind toate aceste emisiuni în mare grabă doar pe baza unor informaţii pe care le aveam de la agenţiile de presă din străinătate, de la unii călători din România.”

Românii care trăiseră atâtea decenii în frică și umilință au avut în posturile de radio în limba română un sprijin moral foarte important. Mircea Carp a spus că în zilele descătușării de la Timișoara, el și stația sa și-au făcut datoria cât de bine au putut.

”În momentul în care a început revoluţia sigur că noi am fost pe fază, și celelalte posturi de radio şi Europa liberă, poate în primul rând Europa liberă. Dar, în orişice caz, nu am contribuit efectiv la dezlănţuirea evenimentelor din decembrie prin emisiuni incendiare, prin emisiuni care să încurajeze cât de cât populaţia să se ridice împotriva regimului. Poate că ar fi fost mai bine, poate că ar fi fost mai rău. Punctul meu de vedere este că guvernul american, vorbesc în ceea ce priveşte Vocea Americii sau Europa Liberă, nu ar fi permis în nici un caz o acţiune a posturilor noastre de radio, o acţiune care să ducă la o revoluţie sângeroasă, la o revoluţie care să coste vieţi omeneşti şi distrugeri.”

Pe 16 decembrie 1989, în urmă cu 35 de ani, la Timișoara începea să se scrie cartea de istorie recentă a României. O carte nouă pe care o vor citi și înțelege și cei care vor vrea să știe de ce este România așa.