Arheologia și Securitatea în România comunistă

Cercetarea științifică într-un regim totalitar sau într-o dictatură este una strict controlată de aparatul de stat. Cenzura este un element nelipsit din structura acestui tip de stat, ea și aparatul represiv formând esența sa dură.

Steliu Lambru, 02.05.2022, 14:14

Cercetarea științifică într-un regim totalitar sau
într-o dictatură este una strict controlată de aparatul de stat. Cenzura este
un element nelipsit din structura acestui tip de stat, ea și aparatul represiv
formând esența sa dură. Statul
comunist s-a bazat pe ideologie pentru a funcționa. Cunoașterea istorică a fost
una esențială și a fost obiectul atenției speciale a Securității, aparatul de
represiune în România comunistă, care a controlat-o prin ideologie. Procesul de
ideologizare a disciplinelor socio-umane a fost parte a propagandei. Istoria nu
avea cum să scape nici ea, a fost la fel de ideologizată ca altele, și nici
arheologia nu a fost scutită. Mai mult decât atât, moștenirea științei istorice
a fost lovită cu brutalitate, în cazul unor istorici se poate vobi de
brutalitate fizică. Aparatul de represiune a întemnițat istorici din vechiul
regim, fie pentru pozițiile politice pe care le ocupaseră, fie pentru opiniile
lor științifice. Istorici iluștri precum Gheorghe Brătianu, Constantin C.
Giurescu, Petre P. Panaitescu, Silviu Dragomir și alții au fost închiși,
începând cu anii 1950. Unii au murit acolo, așa cum a fost Gheorghe Brătianu,
alții au reușit să supraviețuiască până în 1964, anul amnistierii tuturor
deținuților politici.

Arheologul
Marian Cosac este profesor la Universitatea Valahia din Târgoviște și editor
al unui volum de documente selectate din arhivele fostei Securități despre maniera
în care serviciul de informații al României comuniste direcționa cercetarea
arheologică de dinainte de 1989. Trebuie spus că și în arheologie Securitatea a
intervenit cu brutalitate a stabilit subiecte și teme de abordat și a impus concluzii.
Era vorba despre ideile și tezele care puteau fi susținute ideologic și de
stabilirea colectivelor de arheologi care să cerceteze un șantier. Formarea
poporului român și continuitatea sa în Transilvania, Maramureș, Banat și
Dobrogea a fost mai mult decât o idee care trebuia să reiasă din orice campanie
de săpătură arheologică. Era o obsesie, era cea mai importantă concluzie. Mână
în mână cu continuitatea era adevărul istoric. Provinciilor amintite li s-a acordat
o atenție specială din cauza diferendelor istorice cu Ungaria și Bulgaria.
Trebuia ca argumentele României să reiasă din orice cercetare prin care
teritoriile amintite se uniseră cu România în 1878 și 1918. Aceasta nu era însă
o practică exclusivă a Securității române. Și alte aparate de represiune din
țările comuniste au recurs la același tip de intervenție justificativă. L-am
întrebat pe Marian Cosac cum funcționa modul prin care Securitatea trasa
arheologilor sarcini de cercetare și concluzii la care ei trebuia să ajungă.

Securitatea dispunea de o
vastă, extrem de vastă, rețea de informatori în muzeele din România, în toate
muzeele de istorie. Acea rețea de informatori era cea care garanta de fapt
interpretarea corectă din punct de vedere științific a datelor arheologice.
Ofițerii din cadrul Direcției I a Securității nu aveau capacitatea de a
înțelege limbajul arheologic. Din nefericire, acuzele privind nerespectarea
adevărului istoric veneau de la colegii de breaslă, nu veneau din partea
ofițerilor de Securitate. În măsura în care datele ajungeau la ofițeri, ei
interveneau prin deschiderea de dosare de urmărire informativă. Unii arheologi
s-au trezit, susținând puncte de vedere științific bine argumentate, că sunt
adversarii statului român, plasați în categoria celor care denaturau adevărul
istoric.

Intervenția
Securității în cercetarea arheologică a avut și urmări personale. Au fost
cazuri de arheologi care, spre cinstea lor, au avut curajul să se opună
imixtiunii grosolane și mistificatoare a autorităților în munca meticuloasă a
unui arheolog. Florin Medeleț de la Muzeul de Istorie Timiș a avut de suferit
de pe urma opoziției sale, așa cum spune Marian Cosac, care a găsit în arhive
dosarul lui de urmărit.

Florin
Medeleț este unul dintre arheologii ce au intrat în atenția Securității din
cauza unei descoperiri nefericite să spunem. A fost vorba de trei cărămizi
romane descoperite într-o săpătură la fundația unui bloc. Cele trei cărămizi
romane au fost interpretate de un istoric specializat în perioada modernă, Ioan
Dimitrie Suciu, ca fiind o dovadă clară a continuității și prezenței factorului
roman în zona Banatului. El identifica pe vatra Timișoarei prezența unui castru
roman iar argumentul de nerespins erau cele trei cărămizi. Ca arheolog, Medeleț
a respins acea ipoteză, iar de la acea respingere i s-a deschis un dosar de
urmărire informativă care a avut consecințe dure asupra evoluției sale
științifice și personale chiar. A fost demis din funcția de director, a fost
retrogradat până la treapta cea mai de jos, cea de muzeograf. I s-a interzis
publicarea de studii arheologice, a fost urmărit și împiedicat să se înscrie la
doctorat. Efectele directe asupra lui Florin Medeleț au fost catastrofale.
Medeleț este o personalitate indiscutabilă a cercetării arheologice din zona
Banatului, formator de școală arheologică.

În
perioada 1945-1989, arheologia a fost o știință în care ideologia a influențat
probitatea academică. Cercetarea neutră a avut de suferit și multe concluzii
oneste științific au rămas în sertar.