Bombardamentele din Prahova

Aflat la 60 de kilometri nord de București, orașul Ploiești este reședința județului Prahova și este considerat de mulți drept o extensie a capitalei.

Steliu Lambru, 08.03.2021, 15:53

Aflat la 60 de kilometri nord de
București, orașul Ploiești este reședința județului Prahova și este considerat
de mulți drept o extensie a capitalei. Cea mai importantă resursă a județului
sunt câmpurile petrolifere, resursă care a adus regiunii dezvoltare și progres
începând cu a doua jumătate a secolului al 19-lea. Atunci când a intrat în cel
de-al doilea război mondial ca aliată a Germaniei, în iunie 1941, România se baza
mult pe exploatarea petrolului pentru a susține efortul de război. Ca aliată a
Germaniei, România se afla însă în stare de război și cu țări cu care nu
avusese niciun diferend cum ar fi SUA și Marea Britanie.

Existența petrolului a însemnat însă
și transformarea Prahovei în țintă pentru bombardamentele inamice. Începând cu
vara anului 1941, când războiul se ducea împotriva URSS, aviația sovietică a
făcut primele încercări de a bombarda rafinăriile ploieștene.

Istoricul Lucian
Vasile este autor al unei monografii despre Ploiești în care analizează și
impactul bombardamentelor dintre 1941 și 1944. Despre cele sovietice Lucian
Vasile spune că au avut impact nesemnificativ:

Au fost incomparabile atacurile sovietice cu
cele americane de câțiva ani mai târziu. Raidurile sovietice au fost minore din
punctul de vedere al puterii de distrugere. Erau câteva zeci de avioane destul
de rudimentare, dacă ar fi să comparăm cu ce aveau să facă americanii peste
câțiva ani când veneau sute de bombardiere însoțite de sute de avioane de
vânătoare. Bombardamentele sovietice din 1941 au fost ca o zgârietură pentru
orașul Ploiești. Au căzut câteva zeci de bombe în perimetrul orașului, au fost
câteva victime civile, daune minore la unele dintre rafinării. Ele au fost
oricum de scurtă durată, de câteva săptămâni, frontul s-a îndepărtat iar Ploieștiul
a ieșit din raza de acțiune a avioanelor sovietice.

În
decembrie 1941, după atacul japonez de la Pearl Harbor, România declara război
SUA și atenția armatei americane se îndrepta și asupra anihilării
aprovizionării cu carburant a Germaniei și aliaților ei de la Ploiești. Primul
raid aerian american asupra Ploieștiului avea loc în iunie 1942 și a fost
purtat de avioane venite din nordul Africii, de la Benghazi.

Lucian Vasile a
amintit de acel prim episod al confruntărilor dintre aviația americană și
apărarea Ploieștiului:

Primul
raid american din 1942 a fost un raid de zi. Americanii au bombardat
întotdeauna în timpul zilei tocmai pentru că au preferat să-și asume un risc suplimentar
bombardând în timpul zilei dar să beneficieze de o acuratețe mult mai mare a
atacurilor. A fost o tactică diametral opusă față de cea britanică. Englezii
preferau să atace noaptea chiar dacă eficacitatea era mult mai mică decât un
bombardament în timpul zilei.

Germanii au
construit o defensivă puternică în jurul orașului formată din sute de piese de
artilerie antiaeriană și din câteva zeci de avioane de vânătoare. A urmat operațiunea
Tidal Wave din august 1943 la care au participat 170 de bombardiere grele
B-24 Liberator cu obiectivul de a distruge rafinăriile. Misiunea a eșuat,
apărarea antiaeriană româno-germană doborând 53 de aparate, 440 de militari
americani fiind uciși iar alți 220 luați prizonieri. Tidal Wave a fost
considerat unul dintre cele mai mari eșecuri ale aviației americane din cel
de-al doilea război mondial. Însă în primăvara anului 1944 aviația americană
își va lua revanșa.

Lucian Vasile:
Bombardamentele din 1944 efectiv au măturat orașul. Întreaga industrie a
orașului a fost profund afectată, zonele rezidențiale au suferit din plin
efectele bombardamentelor. Una din opt clădiri a dispărut complet iar una din
trei a fost grav afectată. Centrul orașului a fost, cel puțin la bombardamentul
din mai 1944, ținta propriu-zisă. Acel bombardament a avut exact scopul de a
răspândi teroarea pentru prăbuși moralul orășenilor și pentru a-i determina să
se răscoale sau să producă acte de sabotaj care să diminueze capacitatea
militară româno-germană de a apărare a orașului.

Și cum
întotdeauna în timpul războiului nu există numai fapte eroice ci și erori și
vulnerabilități, și la Ploiești a existat una. Ea s-a numit cartierul Mimiu
locuit de populație romă, extrem de săracă, unde bombardamentele au lovit fără
să existe vreo intenție în acest sens.

Lucian Vasile: Mimiu era un cartier adiacent orașului, o periferie. El nu
a fost atacat propriu-zis dar a fost o vulnerabilitate majoră în apărarea
pasivă a orașului la începutul războiului. O mare parte din această acțiune de
pregătire a apărării pasive, adică a tuturor locuitorilor pentru eventualitatea
bombardamentelor se îndrepta împotriva bombardamentelor de noapte. La începutul
războiului ploieștenii se așteptau să fie atacați în timpul nopții. Întregul
oraș era camuflat pe timpul nopții, luminile erau stinse, inclusiv instalațiile
din rafinării erau camuflate. În iarna anului 1941-1942, o analiză a orașului a
arătat că într-adevăr întreaga localitate era într-o beznă totală, numai Mimiu
era o zonă foarte vizibilă din avion. Populația de acolo, neavând cu ce se
încălzi, folosea pământ îmbibat cu tot felul de reziduuri petroliere care
ardeau foarte puternic și emanau un fum foarte gros. Tot orașul era acoperit de
o mare de întuneric dar Mimiu strălucea foarte pregnant. Tot efortul fusese
inutil.

Pe
23 august 1944, România ieșea din alianța cu Germania și bombardamentele aliate
asupra Ploieștiului încetau. Industria petrolului se refăcea și oamenii sperau
în terminarea unui război nedorit care adusese atâta nenorocire.