Centenarul luptelor de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz

În vara anului 1917, România îşi apăra existenţa. Intrase în război în august 1916 şi, în decembrie acelaşi an, capitala Bucureşti fusese ocupată de Puterile Centrale.

Steliu Lambru, 14.08.2017, 14:53

În vara anului 1917, România îşi apăra existenţa. Intrase în război în
august 1916 şi, în decembrie acelaşi an, capitala Bucureşti fusese ocupată de
Puterile Centrale. Autorităţile române se refugiaseră la Iaşi şi armata română
rezista pe Carpaţii Orientali şi pe sectorul dintre curbura Carpaţilor şi
Dunăre. În vara anului 1917, la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, în urma a 3
bătălii cruciale, românii şi-au sacrificat vieţile pentru a da un sens
viitorului lor politic. La centenar, am rememorat cu istoricul Sorin Cristescu
de la Institutul de Studii Politice, Apărare şi Istorie Militară eroicele
momente ale teribilelor încleştări. Esenţial a fost sprijinul misiunii
militare franceze condusă de generalul Berthelot şi aprovizionarea sistematică
cu muniţii şi arme a României pe toată durata iernii şi a primăverii anului
1917. Cum lupte nu s-au dat, românii au strâns o cantitate mare de armament şi
muniţie cu care au demonstrat că pot fi la nivelul celor mai bune armate din
Europa. Ele veneau prin porturile ruse de la Oceanul Îngheţat, străbăteau Rusia
şi ajungeau până la noi. În enciclopedia din 1938, publicată sub auspiciile
regelui Carol al II-lea, se spune că România a primit 118.000 tone de material
de război în această perioadă.

Armata română a
luptat acum 100 de ani cu o determinare totală. Însă a beneficiat şi de sprijin
din partea aliatului rus. Sorin Cristescu. Nimeni nu poate nega ajutorul primit
din partea ruşilor. Cert este însă că ei au avut un comportament inegal. Pe
de-o parte, au fost unităţi care au părăsit frontul subminate de propaganda
bolşevică, dar, pe de altă parte, alte unităţi, mai ales cele de artilerie,
şi-au făcut datoria în mod impecabil. Să nu uităm că în jurul datei de 21 iunie
1917 ei porniseră o ofensivă organizată de Aleksandr Kerenski. El încerca să
reediteze succesele obţinute cu un an înainte, când capitala Galiţiei, Halici, fusese cucerită tot de către ruşi
prin generalul Brusilov. Există în memorialistica germană scrierile generalului
Curt von Morgen care spune foarte clar că se aşteptau că ruşii să-i atace pe
frontul românesc în localitatea Fundeni de pe malul Siretului. Nu a fost aşa.
Germanii s-au pregătit ei de luptă, spune von Morgen, pentru a termina odată
pentru totdeauna cu românii şi cu ruşii şi pentru a-şi trimite trupele pe alte
fronturi. În schimb, în ziua de 11 iulie s-a produs ofensiva românească de la
Mărăşti care i-a luat oarecum prin surprindere.

Ce
i-a mobilizat atât de puternic pe românii care au luptat extraordinar la
Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz? Cu siguranţă că sprijinul miilitar francez a fost
unul esenţial. Însă discursul regelui Ferdinand I a contribuit substanţial la
ridicarea moralului trupelor române: Vouă fiilor de ţărani care aţi apărat cu
braţul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun Eu, Regele
vostru, că pe lângă răsplata cea mare a izbândei care vă asigură fiecăruia
recunoşinţa neamului nostru întreg, aţi câştigat totodată dreptul a stăpâni
într-o măsură mai largă pământul pe care v-aţi luptat. Vi se va da şi o largă
participare la treburile statului. Arătaţi, scumpii mei ostaşi, demni de
încredere ce Ţara şi Regele vostru pun în voi şi împliniţi-vă ca până acuma
datoria voastră cu sfinţenie. Cu detalii, Sorin Cristescu. Ostilităţile
sunt redeschise de armata a 2-a română condusă de generalul Alexandru Averescu
în zona localităţii Mărăşti, rămasă celebră. Îşi dă seama însă că ruşii nu
doreau să lupte şi că va avea probleme, oricât ar fi dorit soldaţii români să
lupte, înflăcăraţi de cuvântarea regelui Ferdinand şi de promisiunea sa că li
se va da pământ şi o mai mare participare la viaţa ţării. Averescu îi transmite
temerile sale lui Prezan, şeful Marelui Cartier General, că nu garantează
victoria, care însă îi dă ordin să plece la atac. Ofensiva reuşeşte, este un
succes limitat, frontul este spart pe o lungime de 20 kilometri şi adâncime de
10. Dar flancurile române sunt expuse şi Averescu opreşte ofensiva. Este însă o
victorie morală care arată o dată pentru totdeauna că germanii pot fi bătuţi,
că germanii ştiu să fugă, ştiu să alerge, ştiu să lase totul în urmă ca să-şi
salveze vieţile. A fost, vorba lui Nicolae Iorga, prima şi adevărata victorie românească.

Însă bătălia de la
Mărăşeşti a fost apogeul luptelor de pe frontul românesc din vara anului 1917.
Sorin Cristescu. Marea încleştare de la Mărăşeşti era
una planificată. Trebuia să înceapă în ziua de 6 august şi aşa a şi fost. Ea
trebuia conjugată cu o ofensivă care pornea puţin mai târziu, pe valea
Oituzului. Mărăşeştiul a fost încercarea planificată a germanilor de a
străpunge frontul româneasc, încercare care eşuează. A fost un joc al aducerii
în luptă a rezervelor, cel care va avea ultima rezervă va învinge. Cele mai
înverşunate lupte au fost în ziua de 19 august 1917 la cota 100, apărată de
compania de mitraliere condusă de căpitanul Grigore Ignat. Compania a fost
îngropată pe acel deal, toţi soldaţii români şi-au pierdut viaţa, de la căpitanul
Ignat până la ultimul soldat au murit cu mâinile încleştate pe piesele de luptă
având în faţă mormane de cadavre inamice. Românii au contraatacat cu un
batalion comandat de un militar căruia nu i-am fi ştiut numele dacă nu ar fi
rămas scrierile mareşalului Antonescu. El vorbeşte la procesul său din 1946 de
căpitanul Miclescu de la Mărăşeşti şi îi elogiază comportamentul. Am aflat şi
că, după război, Miclescu a lucrat la Radiodifuziunea Română.

Victoriile din vara
anului 1917 au însemnat păstrarea României în război, dar şi credinţa că pacea
va urma curând. O pace atât de dorită de toată lumea, însă la care părea atât
de greu de ajuns.