Falsul patriotic
În secolul al 19-lea, intelectualii români și societatea românească erau în căutarea statului național. În direcția construirii acestuia, istorici și filologi au recurs nu numai la argumente științifice, ci și la falsuri.
Steliu Lambru, 03.06.2019, 14:19
În secolul al 19-lea, intelectualii români și societatea românească erau în căutarea statului național. În direcția construirii acestuia, istorici și filologi au recurs nu numai la argumente științifice, ci și la falsuri. Falsurile patriotice au mobilizat energii latente care au avut, la final, un efect pozitiv în direcția emancipării naționale.
La jumătatea secolului al 19-lea, după încheierea Războiului Crimeii dintre anii 1853-1856, se hotăra soarta Principatelor Române, Moldova și Muntenia. Mișcarea națională, care își făcuse apariția în ultimul deceniu al secolului al 18-lea, cerea unirea celor două într-un stat și ieșirea de sub influența otomană. Aceasta nu se putea întâmpla decât prin persuadarea marilor puteri occidentale și elitele române au recurs la toate mijloacele pentru a-și atinge obiectivele politice. Unul dintre mijloace a fost falsificarea documentelor medievale pentru a arăta o stare de lucruri mai bună anterioară venirii turcilor în Europa și cuceririi Țărilor Române de către aceștia. Falsul patriotic cel mai cunoscut a fost Cronica lui Huru, cronică presupusă a fi cronica oficială a Moldovei secolului al 13-lea, în care erau arătate originea latină a românilor. Cel care scrisese cronica, Huru, era pretinsul cronicar al principelui Dragoș, fondatorul Moldovei.
Mircea Anghelescu este pofesor la Facultatea de Litere a Universității București și a scris o carte intitulată ”Mistificțiuni” în care sunt abordate falsurile, apocrifele, farsele și alte mistificări din literatura română. Unul dintre capitole îi este dedicat Cronicii lui Huru despre care spune că este o manifestare tipică a unui timp istoric. ”Există condiții special care creează această atmosferă în care apar falsurile patriotice. Fundalul în care se întâmplă toate acestea ține de ceea ce se cheamă constituirea unui timp istoric. Se creează masa critică și apare ideea, iar cineva o pune în practică. S-a vorbit despre încercări de păstrare a independenței, despre lupte, românii erau între mai mulți dușmani, era foarte greu să păstreze măcar o autonomie oarecare. Este vorba despre momentul istoric care cere și care sprijină apariția falsului și difuzarea lui. Un fals celebru care a precedat falsul din secolul al 19-lea este cel al unui călugăr maltez. El a pretins, în secolul al 18-lea, că niște manuscrise arabe, anodine, de ordin religios, erau cronici care conțineau mărturii ale unor stări de posesie a terenului din Malta. A intervenit Napoleon și călugărul a scăpat cu viață, Giuseppe Vella se numea. Aceasta schimba ordinea economică din țară, cu consecințe.”
Falsul patriotic a mobilizat energii și spiritul critic a fost suspendat. Rațiunile superioare erau mai importante decât dezbaterile academice și intelectualii români au împrumutat practicile timpului.
Mircea Anghelescu: ”În preajma revoluției de la 1848, care revendica prin proclamația lui Heliade Rădulescu revenirea la o stare de lucruri anterioară prezenței otomane, se spunea: noi nu facem revoluție, noi vrem restituție”, și anume revenirea la vechile legi. Proclamația a dat probabil ideea unui membru al familiei Sion, nu s-a demonstrat niciodată cine au fost autorii reali ai falsurilor, respectiv al Cronicii lui Huru, care s-a gândit la vechime ca la un atestat al vechimii propriei familii deoarece voia să-și înscrie fiii la o școală de nobili din Rusia, de la Petersburg. Din perioada de după războiul Crimeii, când viitorul Principatelor depindea de ceea ce hotăra Congresul de pace de la Paris, a venit acest fals care a fost publicat. Cum a apărut falsul? Unul dintre beneficiari, dar naiv și fără să fie implicat în fals, a fost descendentul unei familii boierești, Boldur-Lățescu, care spune: mi-a căzut în mână un document. Nimeni nu l-a întrebat cum intrase în posesia lui? I-l dăduse cineva, îl găsise în arhive? Astăzi, de când avem o perspectivă legalistă a istoriei, acesta ar fi primul lucru de care un asemenea posesor ar fi întrebat.”
Ca orice fals, și Cronica lui Huru a fost devoalată ca atare însă mai târziu, după ce revendicările politice românești fuseseră împlinite. Mircea Anghelescu: ”Acesta a fost primul indiciu de care s-au folosit contemporanii discuției care a atins punctul culminant și rezolvarea spre sfârșitul secoulului al 19-lea: limba. S-au pus alături cel mai vechi document cu oarecare consistență în română, de la sfârșitul secolului al 16-lea, și textul era perfect inteligibil, cu textul Cronicii lui Huru. Textul cronicii era absurd, avea cuvinte puse într-o topică latină deoarece se presupunea că fiind veche o mai păstra. Mai erau forme derivate din etimoane latinești, luate de la Cantemir probabil. Artificialul sărea în ochi dacă ar fi existat puțin simț istoric în ochii publicului, în ochii specialiștilor măcar. Dar nu, simțul critic vine odată cu cercetarea obiectivă, cu trecerea timpului. Deci primul indiciu a fost limba. Al doilea indiciu a fost de ordinul cunoștințelor despre epocile îndepărtate. Această cronică avea o serie întreagă de credențiale: că fusese scrisă în ziua cutare, semna cel care scrisese, ca și cum ar fi fost un act notarial. În secolele 14-15 nu se gândea nimeni la așa ceva. Mai era descris cum se conduceau românii după cete care parcă reprezentau triburile lui Israel din Biblie. Totul era pus în ordine ecleziastică, conducătorii erau un fel de episcopi. Li se preciza până în îmbrăcămintea, cu togi albe și roșii, cu anumiți nasturi, după rang. Or, toate aceste cunoștințe au apărut foarte târziu.”
Falsul patriotic nu a fost o impostură ci un mijloc de atingere a unor scopuri politice. Iar machiavelismul pentru binele public este o artă și nu o judecată morală.
