Istoria steagului secuiesc
Secuii sunt cea mai veche minoritate din spaţiul românesc fiind menţionaţi împreună cu pecenegii, un alt neam turanic, încă din anul 1116 ca avangardă a cavaleriei maghiare.
Steliu Lambru, 25.02.2013, 10:40
Secuii sunt cea mai veche minoritate din spaţiul românesc fiind menţionaţi împreună cu pecenegii, un alt neam turanic, încă din anul 1116 ca avangardă a cavaleriei maghiare. Războinici iscusiţi în Evul Mediu, secuii au fost colonizaţi de regatul Ungariei înspre frontiera de est reprezentată de Carpaţii Orientali pentru a o apăra de invaziile altor popoare migratoare dinspre Asia. Astfel, ei sunt menţionaţi pentru prima oară în interiorul arcului carpatic într-un document din 1210, când o armată compusă din secui, saşi, români şi pecenegi a participat la reprimarea unei răscoale împotriva ţarului bulgar Borilă. Tot în acea perioadă, mai exact în 1217, secuii apar menţionaţi ca luptători în armata regelui Ungariei Andrei al II-lea în cruciada a cincea împotriva arabilor. De atunci, secuii locuiesc fără întrerupere pe aceleaşi teritorii, pe aşa-numitul Ţinut Secuiesc format din actualele judeţe Harghita, Covasna şi Mureş. Ei numără azi 650.000 de indivizi, aproximativ 45% din totalul de 1.430.000 de membri ai minorităţii maghiare din România, minoritate care înseamnă 6,6% din populaţia totală a României.
Academicianul Pál Antal Sándor este istoric şi l-am întrebat despre locul şi condiţia socială a secuilor în Ungaria medievală şi apoi în Ungaria ocupată de austrieci: ”Atât timp cît ei aveau sarcini militare, ei erau scutiţi de dări. Primele obligaţii fiscale către curtea regală a Ungariei au fost cele care se plăteau de trei ori în timpul domniei unui rege: la întronarea sa, la naşterea moştenitorului şi la căsătoria sa. Acest obicei a fost folosit până în 1555, atunci a fost ultima adunare de acest tip. Din şase boi, trebuia dat ca dar unul. Obligaţii financiare faţă de fisc nu au existat pînă la 1657. Atunci a fost introdusă pentru ei plata taxei către Poarta otomană în urma campaniei militare a lui Gyorgy Rakoczy al II-lea în Polonia în urma căreia a suferit o înfrângere catastrofală. Ca pedeapsă, a fost introdus acest haraci foarte ridicat. În timpul austriecilor, sarcinile militare în 1711 au fost lichidate şi ei nu au mai fost chemaţi la arme deoarece modul lor de luptă era deja depăşit. Au devenit şi ei contribuabili dar cu stare socială liberă având drepturile vechi respectate. În faţa justiţiei aveau aceleaşi drepturi cu nobilimea.”
După 1989, prezenţele publice ale secuilor au fost nu de puţine ori prilejuri de exprimare a celor mai exacerbate sentimente de naţionalism, alimentate de percepţiile asupra trecutului. Ultimul pretext a fost în luna februarie 2013, când arborarea steagului secuiesc la Sfântu Gheorghe, în judeţul Covasna, a provocat un nou scandal fiind considerat un element prin care secuii îşi cer autonomia teritorială pe criterii etnice. Deşi este de dată recentă, steagul secuiesc are origini mai vechi. Pál Antal Sándor a arătat pe scurt cum a apărut acest steag: ”A fost creat în 2004 din iniţiativa Consilului Naţional Secuiesc şi a fost conceput ca formă de un muzeograf din Sfântu Gheorghe, Konya Adam. A fost inspirat dintr-un steag din anul 1601, după steagul de campanie militară a pedestraşilor secui conduşi de Moise Secuiul, singurul principe transilvan de origine secuiască. Culorile steagului galben şi albastru sunt inspirate din steagul lui Moise Secuiul, iar steaua cu opt coluţuri este o inovaţie mai nouă. O asemenea stea nu a fost folosită niciodată, erau folosite stelele cu cinci sau şase colţuri. Ea reprezintă cele opt regiuni sau scaune secuieşti din zona secuimii. Iar semiluna este cea tradiţională.”
Deşi vechi, simbolurile naţionale ale secuilor nu au fost folosite neîntrerupt de către aceştia. Ele au fost ajustate în funcţie de contextele istorice. Pal Antal Sandor: ”În decursul secolelor, secuii de origine nemaghiară s-au maghiarizat datorită sarcinilor militare şi au avut un regim aparte în cadrul populaţiei maghiare în general. Ei locuiau pe un teritoriu destul de bine definit. În timpul revoluţiei din 1848, secuii au renunţat în mod făţiş la acele drepturi care îi deosebeau de restul maghiarilor şi s-au integrat în naţiunea maghiară. În octombrie 1848, după adunarea de la Lutiţa, adunările generale ale scaunelor secuieşti constituite au recunoscut toate legile Ungariei şi s-au recunoscut ca parte în unica naţiune maghiară. De atunci, secuii nu s-au mai gândit să folosească în cadrul Ungariei un steag propriu.”
După 1918, când s-a format România Mare, pe stema acesteia au intrat şi simbolurile secuieşti ca parte a stemei Transilvaniei. Dar puţină lume ştie că unele semne secuieşti sunt comune cu cele de pe stemele Principatelor Române medievale. Pal Antal Sandor: ”Eu aştept răspuns din partea istoricilor români în legătură cu aceasta. Dar se pune întrebarea: oare aceste însemne ce origine au? În orice caz, sunt răsăritene, turceşti. Populaţiile turcice au folosit aceste însemne şi să ne gândim că Ţara Românească a fost sub dominaţie cumană 200 de ani. Normal că aceste însemne au apărut şi în heraldica Ţării Româneşti. Probabil astfel de influenţe există şi în însemnele Moldovei. Nu spun categoric, dar pun această întrebare. Semiluna este peste tot, dar în loc de soare s-ar putea să întâlnim o stea.”
Secuii sunt o minoritate cu o puternică conştiinţă etnică şi intenţionează să şi-o conserve. Iar simbolurile naţionale au şi pentru ei aceeaşi valoare pe care alte comunităţi etnice şi naţiuni o dau însemnelor proprii.
