Natură și politică în România secolului al 19-lea

Natura este o prezență fundamentală în existența umană, practic omul, așa cum este el, nu ar putea fi fără natură.

Steliu Lambru, 28.11.2022, 16:12

Natura este o prezență fundamentală în existența umană,
practic omul, așa cum este el, nu ar putea fi fără natură. Ea este lumea fizică
sau lumea materială și omul și-a explicat-o atât ca prezență irațională, cât și
rațională. Relația dintre om și natură a fost mereu cea care a stimulat
gândirea, toate ideile și științele fiind legate de ea într-un fel sau altul. Lumea
modernă care a început în a doua jumătate a secolului al 18-lea a pus natura la
egalitate cu divinitatea, în comparație cu Evul Mediu și perioada premodernă
care mizau pe ideea de supranatural. Natura devine astfel parte a dezbaterilor
politice și ideile transformatoare ori conservatoare țin cont de semnificația
ei.

Natura
ca parte a dezbaterilor politice apare și în spațiul românesc, importată din
Franța. Intelectualii români francofili preiau ideea de natură în politică și
analizează rolul și raporturile ei cu politica în atitudinile pe care omul ar
trebui să le aibă. Natura devine esențială în explicarea lumii din punct de
vedere politic și profesoara Raluca Alexandrescu de la Facultatea de Științe
Politice a Universității București a explicat sursa discuției politice despre
natură în spațiul românesc.

Putem
deja vedea aceste tendințe în logica europeană, în discursul politic și în narațiunea
politică europeană după 1850. Un autor pe care l-am luat ca reper tocmai pentru
că reprezintă din foarte multe puncte de vedere o inspirație și un model, deși
ezit să folosesc cuvântul model, este vorba de Jules Michelet. El însuși are o
schimbare radicală de discurs și de domeniu de cercetare al istoriei și
politicii după 1851.

Unul
dintre primii intelectuali care introduc natura în politică a fost inginerul,
geograful și scriitorul Nestor Urechia. Raluca Alexandrescu i-a redescoperit
scrierile și acum încearcă să i le repună în circulație.

Nestor Urechia este fiul lui V. A. Urechia. E un autor care,
din câte am observat vorbind cu colegi istorici, politologi, antropologi, e
într-o atenție aș spune chiar fără precedent. Nefiind până acum foarte studiat,
el își relevă o bună parte din multiplele laturi pe care le are. Este un inginer
format la École Polytechnique și École nationale des ponts et chaussées de la
Paris, este principalul diriginte sau director de șantier al Drumului Național nr.
1, faimosul DN 1, pe care el îl monitorizează și-l construiește între 1902 și
1913, tronsonul Comarnic-Predeal. Este, pe de altă parte, un filofrancez
declarat. Familia lui este compusă și din soția lui, care era franțuzoaică. Este
un împătimit al muntelui și al naturii. Și toate lucrurile acestea se încheagă
cumva în jurul unei reflecții care este extrem de stimulante pentru cine îl citește
astăzi.

Ideile
lui Urechia stimulează cititorul în a reflecta la raportul dintre teritoriu,
natură, democrație, suveranitate. Aceasta este o primă idee din opera lui
Urechia pe care Raluca Alexandrescu a ținut s-o remarce.

Observă că pământul este interesant mai ales prin relația
sa cu oamenii. Asta este principala chestiune de la care pornește. Relația cu
oamenii nu însemna numai aspectele pe care astăzi le-am privi dintr-o
perspectivă ecologică activistă, adică cum avem grijă de mediu, ce putem face
pentru a-l proteja, ci mai mult decât atât. Gândul și intenția lui Urechia este
să construiască o propunere mai teoretică. Propunerea lui lua în calcul această
relație din ce în ce mai mobilă, mai dinamică, mai fluidă a societății, a
grupurilor și indivizilor care o compun cu diverse forme de manifestare a
naturii, acea formă de coabitare. Și asta e interesant pentru că ideea aceasta
de coabitare pașnică cu natura, care astăzi domină discursul despre mediu în
genere, nu apare foarte des în acea perioadă. Deci, omul și natura sunt niște
actori cu drepturi egale într-o scenă care îi aduce împreună în cadrul unui
regim politic armonios.

Cum se
formează apartenența națională? Raluca Alexandrescu a rezumat răspunsul lui
Nestor Urechia.

O altă idee care
nu este atât de originală, dar e totuși de urmărit la Urechia este modul în
care urmărește construcția expresiei moderne a națiunii în retorica privind
natura. Aici mai degrabă ne putem referi la romanele lui care nu sunt
propriu-zis decât niște istorisiri. E vorba de câteva volume pe care le publică
la începutul secolului 20, în Bucegi, Vraja Bucegilor, un pic mai târziu
Robinsonii Bucegilor, toate au ca teatru Bucegi. În aceste încercări literare
se vede foarte limpede aș spune intenția de a construi retorica unei
identități, chiar naționale, raportându-se la modul în care natura și politicul
se îmbină.

Natura
și politica sunt astăzi, ca în urmă cu aproape 150 de ani, prezente în ceea ce
cred oamenii că este important pentru ei și pentru comunitatea în care trăiesc.
Iar Nestor Urechia este un nume la care românii pot reflecta atunci când
vorbesc despre ei.