Relațiile diplomatice România-RFG

Apariția, după 1945, a două state germane pe harta Europei fusese efectul divergențelor adânci între SUA, Marea Britanie și URSS privitoare la viitorul țării care declanșase îngrozitorul război.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 06.01.2025, 14:14

Apariția, după 1945, a două state germane pe harta Europei fusese efectul divergențelor adânci între SUA, Marea Britanie și URSS privitoare la viitorul țării care declanșase îngrozitorul război. Cele două Germanii, cea de Vest și cea de Est, se priveau cu ostilitate profundă. Walter Hallstein, primul președinte al Comunității Economice Europene, dăduse numele doctrinei prin care RFG nu avea relații diplomatice cu țările care recunoscuseră RDG. Iar țările care făceau parte dintr-un bloc, prin solidaritate, nu aveau relații diplomatice cu statul german din blocul opus. Astfel, România, aflată în blocul comunist, nu întreținea relații cu Republica Federală Germania.

Din a doua jumătate a anilor 1960, lucrurile aveau să se schimbe. În 1967, România reușea să stabilească relații diplomatice cu Germania de Vest datorită schimbărilor în abordarea relațiilor europene. Prin două vizite reciproce, cea a ministrului român de externe Corneliu Mănescu în RFG și cea a ministrului de externe vest-german Willy Brandt la București, se puneau bazele apropierii. În 1994, Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română îl intervieva pe diplomatul Vasile Șandru care își amintea de cadrul în care aveau loc schimbările.

”Vizita vicecancelarului Wili Brandt, care era și ministru de externe atunci, a avut loc la un moment după ce România stabilise relații diplomatice cu Republica Federală Germania. Contextul era următorul: în vara anului 1966 avusese loc la București consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia. În documentul adoptat cu acel prilej a fost lansată ideea convocării unei conferințe europene de colaborare și securitate în Europa. A mai fost și o prevedere care se pronunța pentru normalizarea relațiilor cu ambele state germane.

În spiritul acestui document, România a inițiat stabilirea de relații diplomatice normale cu Republica Federală Germania, făcând acest lucru de pe poziții proprii, prin decizie proprie, fără niciun fel de consultări cu aliații ei. Bineînțeles că aceasta a provocat o reacție de nemulțumire, în special din partea Uniunii Sovietice și a celorlalte state participante la Tratatul de la Varșovia, care pretindeau că stabilirea de relații cu Germania ar fi trebuit făcută printr-un act colectiv.”

Noua filosofie a destinerii în Europa dusese, așadar, la resetarea percepțiilor.

”Inițiativa României a găsit un ecou pozitiv din partea Germaniei federale și, la începutul anului 1967, a avut loc acțiunea de stabilire a relațiilor diplomatice. Mai înainte, România stabilise relații consulare și comerciale oficiale cu Germania Occidentală. Noi aveam deja o reprezentanță comercial-consulară la Köln. Acum urma ridicarea acestor relații pe treapta maximă a relațiilor diplomatice. Din punctul de vedere al Germaniei federale, stabilirea de relații diplomatice cu România însemna, de fapt, renunțarea la doctrina Hallstein, ceea ce era un pas spectaculos aș spune, chiar în condițiile Războiului Rece de atunci.

Germania Occidentală avusese, până atunci, o atitudine foarte fermă în a nu stabili niciun fel de relații cu statele care aveau relații cu Republica Democrată Germană. Poziția Republicii Federale Germania era de a nu recunoaște existența unui al doilea stat german.”

Vasile Șandru considera că și implicarea personală a contribuit mult la crearea unei atmosfere noi.

”Willy Brandt s-a deplasat pe litoral unde a fost primit de Nicolae Ceaușescu cu care a avut o convorbire care a durat vreo cinci ore. Cu Nicolae Ceaușescu discuțiile au fost preponderent politice și s-au referit nu numai la situația politică din Europa, ci și la legăturile pe linie de partid între partidele comuniste și socialiste. Cum a abordat Willy Brandt această vizită? El a venit împreună cu soția și cu fiul, cu Lars, avea un băiat care a devenit participant la mișcările acestea stângiste din Germania. Deci el a abordat problema vizitei într-un plan nu numai politic, ci și personal, de apropiere de țara noastră. Doamna Brandt și cu fiul au avut un program separat pe litoral.

Au avut un program foarte interesant, au fost foarte mulțumiți de vizită, au putut să vadă și anumite spectacole de folclor românesc și au vizitat obiective culturale. A fost o vizită cu un program care a ajutat și la a-și crea o imagine despre România.”

Demnitar comunist și cunoscător din interior, Paul Niculescu-Mizil, în 1997, a spus că, dincolo de optimismul cu care privim azi, dedesubturile au fost complicate.

”Am ascultat, când eram în închisoare, o relatare la televiziune a lui Cornel Mănescu despre cum s-au făcut relațiile diplomatice cu RFG. Spunea că el s-a dus în Germania, că s-a întâlnit cu Brandt și Brandt i-a spus hai să facem relații diplomatice, apoi și-au dat mâna și au zis da, suntem de acord. Haideți să fim serioși. Eu știu cum s-au făcut acele relații, eu am fost membru al Prezidiului Permanent. Problema asta s-a discutat și s-a răs-discutat, cum să facem, cum să ajungem la asta, cum vor reacționa sovieticii, cum vor reacționa ăia, dacă este bine, dacă nu este bine.

Asta s-a pritocit zile și zile întregi. Și când a plecat, Mănescu a plecat cu mandat precis, să se ducă și să încheie relațiile diplomatice cu Republica Federală Germania, nu există altă variantă. Eu am fost în delegații, ar fi absurd să spun altceva. Eu am fost în multe delegații oficiale. Aveam un mandat de acasă, și dacă nu se potrivea cu situația de acolo trebuia să raportez acasă și să cer aprobare.”

În 1967, România era a doua țară a blocului comunist care stabilea relații cu Germania de Vest, după URSS. A fost o mișcare diplomatică prin care se refăceau relații vechi ale spațiului românesc cu întregul spațiu german.