Stalinismul și studierea istoriei în România
În universul stalinist, știința a fost direcționată ideologic asemenea celorlalte părți din viețile indivizilor. Științele sociale au avut cel mai mult de suferit, istoria între ele. La toate nivelurile, istoria a fost rescrisă și cenzurată, aceasta fiind forma cea mai blândă de represiune.
Steliu Lambru, 17.11.2025, 16:00
În universul stalinist, știința a fost direcționată ideologic asemenea celorlalte părți din viețile indivizilor. Științele sociale au avut cel mai mult de suferit, istoria între ele. La toate nivelurile, istoria a fost rescrisă și cenzurată, aceasta fiind forma cea mai blândă de represiune. Forma cea mai dură a fost cea fizică, închisoarea, acolo unde au ajuns importanți istorici români de dinainte de 1945.
Istoricul Ion Agrigoroaie a fost student în anii deplini ai puterii staliniste la Universitatea din Iași. În 1995, el povestea Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română ce atmosferă a găsit la universitate atunci când a devenit student.
”În 1954 am absolvit liceul internat Costache Negruzzi din Iaşi, în contextul acelor ani în care erau puternice influenţele cultului personalităţii lui Stalin. Cu toate acestea, vreau să spun că liceul internat ne-a oferit nouă o bază importantă pentru a concura, cu succes, în învăţământul superior. În 1954, la scurt timp după moartea lui Stalin, cultul personalităţii era încă foarte puternic. S-a produs şi o reorganizare a facultăţilor. În anul în care am intrat eu, Facultatea de Filosofie s-a unit cu cea de Istorie, Facultatea s-a numit Filologie-Istorie, cu secţia de română, secţia de istorie, secţia de istorie-română şi secţia de limba rusă. Fuseseră desfiinţate secţiile de limbi străine, franceză, engleză şi germană.”
În ciuda vicisitudinilor, cadrele universitare încercau să transmită cunoștințe oneste noilor generații ale căror cariere profesionale erau deja marcate de politizare.
”Aş vrea să spun că am avut profesori care şi-au onorat din plin calitatea de profesori, de istorici. Am avut profesori, chiar dacă nu toţi, care ne-au învăţat carte şi ne-au învăţat cum să învăţăm. Foarte puţină lume mai ştie acum că în acei ani nu putea fi studiată opera lui Nicolae Iorga sau a lui Vasile Pârvan, nici vorbă de Gheorghe Brătianu.
Aş remarca faptul că eram eterogeni ca pregătire. Unii au venit cu o pregătire mai bună, alţii cu o pregătire mai slabă. Între studenţi erau mari diferenţe din acest punct de vedere, mai ales că unii au avut şi diplome mai mult sau mai puţin legale. Și atunci, şi încă câţiva ani după aceea, s-a pus un accent pe dosar, adică pe originea socială a părinţilor, și dacă eram sau nu membri ai Uniunii Tineretului Muncitoresc. Foarte puţini atunci dintre noi puteau fi membri ai partidului comunist, Partidul Muncitoresc Român, cum se numea atunci, şi am înţeles apoi că aceştia, puţini câţi erau, aveau oarecum locurile asigurate pentru intrarea în învăţământ la facultăţile de ştiinţe sociale.”
Consilierii sovietici din învățământ au fost cei care au făcut ca noua istorie să fie predată în conformitate cu ideologia. Ion Agrigoroaie: ”Exista în Iaşi un consulat sovietic, era un consilier cultural sovietic, care avea dreptul sau obligaţia de a controla predarea ştiinţelor sociale. Cursurile trebuia scrise şi, la cererea acestuia, putea să le vadă, să le controleze, să-şi spună părerea în legătură cu conţinutul acestor discipline.
Este foarte cunoscut cazul regretatului profesor Constantin Cihodariu. El a arătat necesitatea intervenţiei armatei române în 1877, la cererea comandanţilor ruşi din sudul Dunării, care înaintaseră prea mult şi nu îşi acoperiseră spatele frontului. Şi atunci, marele duce Nicolae a cerut prinţului Carol să intre imediat în acţiune. Este o telegramă celebră în acest sens. Profesorul Cihodariu a arătat că unii comandanţi ai armatei ruse nu s-au dovedit competenţi în conducerea operaţiunilor din sudul Dunării şi nu aveau numai grija operaţiunilor militare. Ei, aceasta a supărat foarte mult consulatul sovietic de la Iaşi, în sensul că era o denigrare a armatei ruse.
Profesorul Cihodariu a subliniat că informaţia o deţine din lucrările istoriografiei sovietice. La care i s-a ripostat că ceea ce aveau ei voie să spună, adică istoriografia sovietică, nu aveam noi voie să spunem. După care a fost retrogradat din gradul de conferenţiar la gradul de lector, fiind chiar pe punctul de a fi scos din învăţământul superior.”
Rescrierea trecutului românesc a fost extinsă și la monumentele de for public. Ion Agrigoroaie: ”Am asistat la răsturnarea statuii lui Titu Maiorescu din faţa Universităţii. Cred că eram elev, nu pot să spun dacă era 1953 sau 1954. Erau acolo statuile lui Mihail Kogălniceanu şi Mihai Eminescu și s-au făcut apoi nişte modificări. Lângă statuia lui Kogălniceanu era statuia lui Maiorescu. A fost pur şi simplu trasă cu funia şi, după aceea, treceam ani întregi pe acolo şi ocoleam semnul lăsat pe asfalt de statuia care căzuse. Am aflat, mai târziu, că ea a fost topită atunci când a fost căutată pentru a fi repusă la locul ei. Au fost nişte traume, fără îndoială.”
Istoria în timpul stalinismului este un exemplu de pervertire a profesiei și a adevărului. Nimeni nu ar trebui să treacă prin ce au trecut românii și celelalte națiuni cărora li s-au impus standarde politice în locul celor profesionale.
