Tudor Vladimirescu 200
În ianuarie 1821, în Oltenia, în vestul principatul Munteniei, începea o mișcare cu obiective politice. Era condusă de Tudor Vladimirescu, un fost militar în armata rusă devenit negustor, influențat de ideile naționalismului luminist ale timpului.
Steliu Lambru, 17.05.2021, 14:14
În ianuarie 1821, în Oltenia, în vestul principatul Munteniei, începea o mișcare cu obiective politice. Era condusă de Tudor Vladimirescu, un fost militar în armata rusă devenit negustor, influențat de ideile naționalismului luminist ale timpului. Plecat în fruntea a 5000 de oameni, Vladimirescu va ajunge în martie în București unde va încerca să dea coerență ideilor epocii sale. Timp de aproape două luni conduce Muntenia dar în luna mai părăsește Bucureștiul de teama intervenției turce. Pe 21 mai 1821 Vladimirescu este ucis de către naționaliștii greci care îl acuză de trădare. Acea mișcare de acum 200 de ani a fost considerată mult timp ca începutul emancipării naționale române.
Însă situația politică zonală era mai complicată. Un actor cel puțin la fel de important era naționalismul grec care urmărea independența Greciei prin activitatea societății revoluționare Eteria (Frăția). Naționalismul grec primea un sprijin puternic din Rusia dar mai beneficia și de un alt sprijin în Principatele Române prin principii fanarioți. De origine greacă din cartierul Fanar din Constantinopol, fanarioții erau numiți de Poarta otomană la conducerea Munteniei și Moldovei începând cu anul 1716. Astfel, întregul secol al 18-lea a fost denumit „secolul fanariot” și percepția sa a fost una negativă atât în ochii contemporanilor, cât și a posterității. Ceea ce părea o cauză comună româno-greacă se va transforma în 1821 în două proiecte separate, grec și român, cu calea sa diferită de împlinire.
Împreună cu istoricul Alin Ciupală am refăcut istoria mișcării conduse de Tudor Vladimirescu de acum 200 de ani privită prin ochii de azi. Ciupală a ținut să aducă în discuție contribuția esențială pe care au avut-o boierii români patrioți în declanșarea insurecției. „Un element despre care s-a vorbit în general foarte puțin, trecut aproape sub tăcere în timpul regimului comunist, a fost rolul marii boierimi române naționale. Ea este sub influența ideilor luministe care ajung din spațiul occidental în Balcani prin intermediul culturii grecești. Aceste idei pe care o parte a marii boierimi române le asimilează declanșează practic ruptura pe care o constatăm mai ales spre sfârșitul celei de-a doua jumătăți a secolului al 18-lea. Este vorba despre ruptura dintre proiectul național grec și ceea ce începea să devină proiectul național român. Cu alte cuvinte, naționalismul grec patronat în Principate de principii fanarioți și de boierii greci intră în coliziune cu naționalismul unei părți a marii boierimi române. Asta face ca boierimea română națională să încerce să găsească soluții pentru îndepărtarea fanarioților.”
Avantajele pe care le aveau grecii nu le aveau românii și invers. Grecii dețineau mijloacele politice, administrative și militare în Muntenia în timp ce românii pe cele economice. Alin Ciupală consideră că Tudor Vladimirescu a fost soluția găsită de boierimea română, o soluție care însă nu va fi una așteptată. „În această conjunctură apare Tudor Vladimirescu. El este un om de acțiune, este un om cu experiență militară, luptase în timpul războiului ruso-otoman din 1806-1812, fusese chiar decorat de autoritățile militare ruse. El va fi angajat de acești boieri patrioți, va fi chemat la București, i se vor încredința bani, cu misiunea de a merge în Oltenia și de a organiza, înarma și aduce pe pandurii din care făcea parte la București. Numai că, odată ajuns în Oltenia, având autoritate, văzând că este ascultat, reușind să-i adune pe panduri în jurul lui – a adunat o trupă de aproximativ 5000 de oameni – Vladimirescu va lua toată acțiunea pe cont propriu. Se va detașa de proiectul inițial al marii boierimi și va pleca către București cu intenția din ce în ce mai clară de a ocupa vidul de putere care se crease în urma decesului ultimului principe fanariot al Munteniei.”
L-am întrebat pe Alin Ciupală care a fost interesul comun dintre marea boierime și Vladimirescu? „A existat un punct comun între marea boierime și Tudor Vladimirescu reprezentat în primul rând de îndepărtarea fanarioților. Relația de colaborare s-a rupt în momentul în care Vladimirescu a luat pe cont propriu toată acțiunea. În acel moment, marii boieri români vor fugi la Brașov și Sibiu unde se vor pune la adăpost, iar Vladimirescu va rămâne singur și va încerca să-și impună autoritatea. Avem foarte multe documente care ne arată încercările lui constante de a obține sprijinul boierilor rămași în țară pentru că boierii erau singurii care îi puteau oferi legitimitatea de care avea nevoie pentru a ocupa poziția de autoritate.”
Mișcarea națională greacă aștepta marele sprijin al Rusiei. Cum acesta nu a venit, cum armata de panduri a lui Vladimirescu s-a detașat de cea greacă, situația a devenit confuză și a fost aplanată de trupele otomane. L-am întrebat pe Alin Ciupală dacă se poate vorbi despre un eșec în acest caz. „Evenimentele se suprapun revoluției grecești iar în momentul în care Imperiul otoman va primi asigurări pe canale diplomatice că Rusia nu va interveni în sprijinul revoluției grecești, se va produce intervenția militară otomană. Este interesant că nu au existat nicăieri ciocniri între trupele otomane și pandurii lui Tudor Vladimirescu, ceea ce arată clar că obiectivul intervenției otomane era lichidarea revoluției grecești.”
Sfârșitul tragic al lui Tudor Vladimirescu și precipitarea evenimentelor au avut totuși un efect pozitiv asupra posterității. Pe tronul Principatelor Române se vor întoarce elitele române care vor gândi o strategie națională viitoare mai articulată.
