Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Atracții turistice în județul Buzău

Județul Buzău și-a câștigat denumirea de „mica Românie”, datorită diversității formelor de relief întâlnite.

Vulcanii Noroioși / Foto: RRI
Vulcanii Noroioși / Foto: RRI

, 07.03.2024, 08:56

Ne îndreptăm azi spre partea sud-estică a României, în exteriorul curburii Carpaților, la interferența provinciilor istorice Muntenia, Moldova și Transilvania. Județul Buzău și-a câștigat denumirea de „mica Românie”, datorită diversității formelor de relief întâlnite. Este o zonă pitorească, dar și una plină de legende. Pornind din orașul Buzău, reședința de județ, ne vom îndrepta spre câteva dintre cele mai interesante obiective din județ. Iar în municipiul Buzău, punctele de interes turistic sunt multe, spune Daniel Costache, directorul Muzeului Județean Buzău:

 

„În primul rând, trebuie spus că Buzăul este unul dintre municipiile în care încă se mai păstrează aerul antebelic și interbelic în arhitectura urbană. Ne gândim la Vila Albatros, legată indisolubil de personalitatea lui Alexandru Marghiloman (diplomat, politician, avocat), Palatul Comunal, care este una dintre bijuteriile arhitecturii de sfârșit de secolul XIX, început de secol XX, unde, în prezent, funcționează Primăria Municipiului Buzău. Pe lângă alte multe clădiri, menționez recent reabilitatul imobil al fostului Spital de Chirurgie IC Brătianu, unul dintre edificiile emblematice atât prin arhitectură, cât și prin funcționalitate.

 

A fost, pe rând, spital specializat, spital de front și, în a doua jumătate a secolului XX, a funcționat ca spital ce deservea întreg județul Buzău. Nu pot să uita nici de clădirea Muzeului Județean Buzău, sediul central sau Muzeul de Arheologie, Istorie și Artă. Tot pe teritoriul județului Buzău se află și cea mai veche construcție civilă din piatră din această zonă a României. Este vorba despre Casa Vergu Mănăilă, cum este ea cunoscută în limbajul local, unde astăzi funcționează Muzeul de Etnografie cu același nume. E o construcție care apare în documente la sfârșit de secolul XVIII, adică 1792-1794.”

 

 

Călătoria noastră virtuală continuă și aflăm că județul Buzău este dominat de două văi importante din punct de vedere turistic.

„Avem Valea Buzăului, pe de-o parte, și valea cu munții de sare, Valea Slănicului. Pentru un turist care este în proximitatea capitalei și dorește să-și petreacă un weekend în Buzău, i-aș recomanda Valea Buzăului în primă fază. Aici va vedea muzeul în aer liber Tabăra Măgura. Acesta se află în proximitate Mănăstirii Ciolanu, un emblematic lăcaș de cult pentru tot ceea ce înseamnă istoria creștinismului în zona de sud și sud-est a României. Acest traseu ar trebui să nu rateze sub nicio formă Vulcanii Noroioși, Mănăstirea Berca sau Muzeul Chihlimbarului de la Colți. Apoi, dacă vorbim despre un turist dornic de aventură și să-și petreacă ceva timp în natură și poate merge pe jos, recomand zona, Nucu-Buzioru-Aluniș, o zonă unde se află chiriile rupestre denumite și Micul Athos sau Athosul Românesc.”

Aflăm de la Daniel Costache, directorul Muzeului Județean Buzău că vulcanii Noroioși formează un loc unic în România. Ei au creat un peisaj asemănat de specialiști cu peisajul selenar, unde are loc un fenomen natural extraordinar.

 

„Este vorba despre existența unor pungi de gaze undeva la o adâncime estimată de 3.000 de metri, care, sub presiunea scoarțelor terestre, ies către suprafață, iar în drumul lor antrenează mai multe straturi de pânze freatice, diferite tipuri de argilă și de rocă, pe care le scot la suprafață sub forma unor vulcani care pot avea sau pot să nu aibă conuri. De aceea, ei sunt de mai multe feluri. E un peisaj care se întinde pe câteva mii de metri pătrați, împărțit în două zone: Pâclele Mari și Pâclele Mici.”

 

Pe de altă parte, așezările rupestre se întind pe o zonă de câțiva kilometri pătrați.

„Este un traseu mediu spre dificil către unele, în zona de piemont a județului Buzău. Sunt grote în cea mai mare parte, amenajate natural și intervenit antropic, care au servit începând cu secolele II-IV după Cristos ca adăposturi pentru primii călugări creștini care au adus și de la care s-a răspândit creștinismul primar în această zonă a României. Sunt multe, sunt frumoase și, de-a lungul unui an, așa cum am contabilizat noi până în prezent, peste 25-30.000 de turiști ajung să le să le viziteze.

 

Turistul care se aventurează în această zonă trebuie să fie pregătit pentru un drum de munte, un drum care, alături de grotele în sine, oferă și peisaje fantastice. Nu putem să nu vorbim și despre GeoParcul UNESCO Ținutul Buzăului unde au loc activități pentru iubitorii de adrenalină. Aș menționa trasee cu ATV-urile și, nu în ultimul rând, celebrele curse de rafting pe râul Buzău. ”

 

Mai multe instituții pe teritoriul județului Buzău dezvoltă programe pentru a conserva, dar și pentru a disemina meșteșugurile tradiționale locale, continuă Daniel Costache, directorul Muzeului Județean Buzău. Astfel, turiștii care doresc să exploreze fascinanta lume a artizanatului au o ofertă bogată.

 

„Aici aș menționa activitățile pe care le organizează Muzeul Județean Buzău. Totodată, muzeele de pe teritoriul Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului și nu numai oferă turiștilor posibilitatea de a achiziționa produse realizate de acești meșteri populari. La sediile muzeelor rulează clipuri video care prezintă etapele de producție ale produselor realizate de meșterii populari buzoieni. Mai mult decât atât, pe teritoriul județului nostru există deja câteva festivaluri de tradiție care pot satisface această curiozitate. Aș menționa aici arhicunoscutul Festival al Cârnaților de Pleșcoi. Aici, iubitorii de produse tradiționale locale au ocazia de a vedea foarte mulți meșteri populari la lucru.

 

Există o ofertă culturală și de divertisment cultural. Aș începe cu luna iunie, când Consiliul Județean Buzău organizează Buzău Fest. Este unul dintre cele mai mari festivaluri din această zonă a țării. Se organizează într-un loc cunoscut, Stațiunea Sărata Monteoru. În sezonul de primăvară-vară-toamnă, cam în fiecare weekend, colegii de la Centrul Județean de Cultură și Artă organizează festivaluri câmpenești pe toată Valea Buzăului. Pentru un weekend, pentru a fugi din dintr-un oraș aglomerat, Valea Buzăului oferă și această alternativă.”

 

În județul Buzău s-a implementat în premieră națională și conceptul de „pensiune culturală”. Acesta presupune îmbinarea activităților turistice cu vizita la diverse muzee. Astfel, în prețul cazării sunt incluse și biletele de acces la instituțiile de cultură.

RadioRomaniaInternational · Radio Tour 07.03.2024
Foto: Iulia Opran/RRI
Radio Tour joi, 16 mai 2024

Bucureștiul, la pas

Prima atestare documentară certă a Bucureștiului datează din 1459. Cu o istorie bogată, capitala României se prezintă azi ca un punct de...

Bucureștiul, la pas
ok-foto-castelul-corvinilor-foto-daniel-onea
Radio Tour joi, 09 mai 2024

Castelul Corvinilor, legenda vie a Transilvaniei

Castelul Corvinilor este monumentul de arhitectură gotică, civilă și militară cel mai bine păstrat din centrul și din sud-estul Europei....

Castelul Corvinilor, legenda vie a Transilvaniei
Ouă încondeiate din Ciocănești (sursa foto: visitingbucovina.ro)
Radio Tour joi, 02 mai 2024

Vacanță de Paște în Maramureș și Bucovina

Există două zone în care această sărbătoare adună cei mai mulți turiști: Bucovina și Maramureș. Pensiunile s-au pregătit deja cu programe...

Vacanță de Paște în Maramureș și Bucovina
Manastirea Hurezi (Horezu) / Foto: Agerpres
Radio Tour joi, 25 aprilie 2024

Vâlcea turistică

Cu stațiuni balneoclimaterice de top, județul Vâlcea este o destinație potrivită pentru orice anotimp. Într-un peisaj deosebit, cu dealuri...

Vâlcea turistică
Radio Tour joi, 18 aprilie 2024

Ruta cultural-turistică Porțile Transilvaniei

Este un produs turistic dezvoltat la nivel național, din inițiativa Muzeului de Etnografie Brașov, a Primăriei Rășinari din județul Sibiu și...

Ruta cultural-turistică Porțile Transilvaniei
Radio Tour joi, 11 aprilie 2024

Harghita, județul prietenos cu familiile

Altă experiență inedită, pentru toată familia, este vizita la una dintre stâne. Însă puteți alege și o excursie în rezervația botanică...

Harghita, județul prietenos cu familiile
Radio Tour joi, 04 aprilie 2024

Alba, tărâmul experiențelor, al gustului autentic și al patrimoniului

În centrul României, în județul Alba, găsim atracții și produse turistice deosebite. Alba este un județ al diversității. Este un tărâm al...

Alba, tărâmul experiențelor, al gustului autentic și al patrimoniului
Radio Tour joi, 28 martie 2024

Băile Herculane, comori secrete

Ajungem azi într-una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Europa, atestată în jurul anului 150. Situată în sud-vestul României,...

Băile Herculane, comori secrete

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company