Colibița – „Marea de la munte”
Ajungem azi în nordul României, la „marea de la munte”. Așa a fost denumit lacul foarte mare, pe marginea căruia oamenii își duc traiul liniștiți, ocupându-se de creșterea animalelor și de agricultură. În ultimii ani, în Colibița, au apărut pensiuni noi, unele chiar și de patru stele, însă ele completează peisajul și nu incomodează liniștea locuitorilor.

Daniel Onea, 11.09.2025, 18:00
Ajungem azi în nordul României, la „marea de la munte”. Așa a fost denumit lacul foarte mare, pe marginea căruia oamenii își duc traiul liniștiți, ocupându-se de creșterea animalelor și de agricultură. În ultimii ani, în Colibița, au apărut pensiuni noi, unele chiar și de patru stele, însă ele completează peisajul și nu incomodează liniștea locuitorilor. Vom vizita Colibița, dar și împrejurimile sale, care oferă multe posibilități de petrecere a timpului liber.
Văzută de sus, am putea spune că stațiunea Colibița nu e cu nimic diferită față de o altă destinație de top, consacrată, din Europa, spune ghidul nostru, Răzvan Cerceja, director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Turism în Bistrița-Năsăud”. „Colibița este o destinație relativ nouă, reinventată, care trece printr-un proces de transformare sănătos din punctul meu de vedere. În foarte scurt timp, o să fim competitivi cu tot ceea ce înseamnă partea bună a turismului european. În cel mai scurt timp, vom găsi în Colibița o destinație de sănătate. Vorbim acum despre orientarea acestui secol „sănătatea mai presus decât toate”. Vrem să vindem și să oferim turiștilor sănătate mai presus de orice. Restul le mai putem adăuga pe parcurs.”
Accesul la Colibița se face dinspre Bistrița sau Vatra Dornei, prin drumuri modernizate, iar zona beneficiază de conexiuni bune pentru turiștii care vin din alte regiuni ale țării. Însă punctul nostru de plecare este chiar municipiul reședință de județ, Bistrița.
„Noi, făcând parte și din Siebenbürgen, adică cele șapte cetăți fortificate săsești, mergem spre est, pe binecunoscuta destinație la nivel mondial Valea Bârgăului, datorită mitului contelui Dracula. Luând-o pe Valea Bârgăului, pe o distanță de 50 de km, undeva în partea dreaptă ne abatem șase kilometri din Mureșenii Bârgăului și ajungem în stațiunea Colibița. E un loc în care trebuie să-ți dorești să ajungi măcar o dată în viață, fiindcă, ulterior, sigur vei reveni. Ca să fac o altfel de prezentare, stațiunea Colibița este balneoclimaterică, se află la 800 de metri altitudine, situată între Munții Călimani și Munții Bârgăului. Este supranumită „marea de la munte”, are toate motivele pentru a purta acest nume. Sunt și mici plaje, care sunt în continuă dezvoltare. Marea e reprezentată de lac. Se mai adaugă și peisaje spectaculoase montane. Aerul din zona respectivă are reale proprietăți curative pentru afecțiuni de diferite feluri, de la cele cardiace, pulmonare până la combaterea stresului, despre care aș putea spune că e boala supremă la ora actuală în lume.”
Pentru iubitorii de drumeții, Colibița constituie punct de plecare spre trasee montane care duc către rezervația naturală 12 Apostoli sau spre Vârful Bistricioru, unul dintre cele mai spectaculoase din masivul Călimani. De asemenea, zona este potrivită pentru ciclism montan, alergare în natură sau activități de tip off-road. Totuși, la Colibița, se practică un turism sustenabil, cu respect față de natură, spune Răzvan Cerceja, director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Turism în Bistrița-Năsăud”.
„În zonă putem avea diferite activități pentru turiști, începând de la drumeții montane, trasee marcate, care sunt în continuă dezvoltare, începând de la traseele scurte, de dificultate medie, până la cele de dificultate înaltă. Putem face activități pe suprafața lacului începând de la caiac, SUP, tot ceea ce înseamnă adrenalină și divertisment pe luciul apei, dar specific că sunt doar activități fără motoare termice. Deși, în trecut, a mai fost practicat raftingul pe Bistrița ardeleană, vrem să reevaluăm râul și să-l reamenajăm pentru a putea relua cât de curând această activitate. Ciclismul montan e la mare apreciere în zona Colibița, fiind în dezvoltare, dar avem deja și implementate o serie de trasee. Sunt nouă trasee acum, la care am lucrat noi. Sunt foarte apreciate de către turiști și de către sportivi în general. Oferim, de asemenea, relaxare la pensiuni, resorturi cu SPA, piscine, iar gastronomia locală cumva încoronează toate eforturile celor din zonă.”
Un alt element important al zonei îl reprezintă meșteșugurile locale. În satele din jurul Colibiței, turiștii pot descoperi obiecte de artizanat realizate manual, de la țesături tradiționale și cusături cu motive populare, până la obiecte sculptate în lemn. Acestea reflectă tradițiile comunităților locale și pot fi achiziționate ca suveniruri autentice. Participarea la ateliere meșteșugărești sau vizitarea gospodăriilor tradiționale oferă o experiență culturală complementară relaxării în natură.
„Mai avem și partea de tradiții, meșteșuguri, care sunt cumva reinventate, deși erau foarte bine așezate în zona Văii Bârgăului și a Colibiței în mod special. Acum au redevenit atractive pentru turiști și, implicit, încurajează acești oameni care duc meșteșugurile mai departe. Tocmai ce am avut un reprezentant pentru o perioadă mai lungă în Japonia, în Tokyo. Ne-a prezentat cu mândrie tot ce înseamnă manufactura locală. Zona Bistriței Năsăud se identifică printr-un port popular minunat, foarte colorat și foarte atractiv, printre cele mai vesele porturi din România. Este poate cel mai ușor identificabil.”
Un element de noutate ar fi reunirea proprietarilor de unități de cazare din zona Colibița într-o asociație numită „Garantat Colibița”. Obiectivul principal este promovarea serviciilor turistice de calitate în stațiune. Membrii colaborează pentru a asigura vizitatorilor experiențe conforme cu standardele promise.
„Oamenii din grupul respectiv vor să garanteze lucrurile care sunt reale în stațiune. Nu am adoptat o imagine falsă, care să inducă în eroare turiștii. Sunt mândru de activitățile pe care acest grup le desfășoară, începând de la ecologizare, la tot ce înseamnă partea de atenție pentru ca un turist să plece mulțumit din destinație. Într-adevăr, e un drum lung, dar primii pași sunt făcuți. Avem parteneri solizi în această acțiune și inițiativă și sper ca în curând să auziți mai multe despre acest model de bune practici. „Garantat Colibița” va fi o surpriză pentru mulți în viitor.”
Așadar, Colibița reprezintă o alegere potrivită pentru cei care doresc să combine liniștea naturii cu posibilitatea de a desfășura activități variate, într-un cadru natural bine conservat și cu facilități turistice moderne.