Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Paște în Maramureș

Una dintre destinațiile tradiționale de Paște se află în nordul României. Maramureșul devine un spectacol al tradițiilor străvechi.

Paște în Maramureș
Paște în Maramureș

, 21.04.2022, 15:49

Una dintre destinațiile tradiționale de Paște se află în nordul României. Maramureșul devine un spectacol al tradițiilor străvechi. Oferta turistică a destinației noastre de azi este completă și se adresează atât acelora care își doresc o vacanță activă, cât și acelora interesați de relaxare. În plus, artizanii organizează adevărate spectacole prin care își etalează talentul meșteșugăresc. Ghidul nostru de azi este Dan Carpov, promotor al Maramureșului:



Sărbătoarea Paștelui este marcată pe meleagurile noastre, ale Maramureșului, cu joc, voie bună, tradiții și obiceiuri din moși strămoși, dar, bineînțeles, și cu bucate delicioase, care dispar imediat de pe mese. Este deja un lucru știut și s-a dus faima Maramureșului peste hotare, fiindcă timpul a stat aici în loc mai ales prin faptul că purtăm aici cu mândrie portul tradițional. De asemenea, omenia, familia și respectul față de ceilalți au rămas pe primul loc. Este o perioadă extraordinar de propice pentru turism și pentru cei care vor să viziteze Maramureșul, întrucât avem multe puncte de atracție. Paște în Maramureș ar fi un astfel de eveniment inedit. Este organizat la Sighetu Marmației cu ocazia Paștelui, cea mai mare sărbătoare a creștinilor, prilej pentru maramureșeni de a trăi clipe de bucurie sfântă alături de turiști, dar și de a sărbători în cadrul comunității. Paște în Maramureș își dorește să promoveze satul tradițional maramureșean în zi de sărbătoare cu tot farmecul său: muzică, port, meșteșuguri, bucate. Totul, într-un loc autentic: Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației.



Însă cum s-ar desfășura un sejur de Paște în Maramureș? Dan Carpov, promotor al Maramureșului: Aș începe un sejur cu municipiul Baia Mare, o poartă de intrare în Maramureș. Un alt punct de intrare poate fi și Sighetu Marmației, celălalt municipiu al județului. Aș face un program pe zile și aș începe cu Joia Mare. Atunci, turiștii ar trebui să fie deja prezenți, pentru a merge la slujbă, acolo unde maramureșenii vor împărți alimente și haine persoanelor nevoiașe în amintirea sufletelor dragi, trecute în neființă. Dacă tot vorbim despre un tur virtual, ne putem închipui cum ne plimbăm pe ulița satului, dar și cum participăm la toate activitățile Paștelui, inclusiv la încondeiatul ouălor care sunt pregătite pentru ziua de duminică. Vinerea e o zi tristă în calendarul ortodox, în care creștinii țin post negru și se roagă, însă pentru turiști este ceva spectaculos fiindcă e vor etala costumele populare. Sâmbătă este deja o atmosferă mult mai optimistă. Se fac ultimele pregătiri pentru sărbătoare. Gospodinele termină bucatele și se pregătesc și ele pentru Paște. Duminica este masa mult așteptată. Oaspeții se adună în jurul mesei, iar, după ce toți au terminat de mâncat, bărbatul casei începe să ciocnească ouăle cu toți cei adunați la masă. Toate pensiunile oferă sejururi de Paște, în care tradiția e pe primul loc.



Celor dornici de mișcare după mesele bogate, Maramureșul le oferă potecile pitorești pentru drumeții, lacuri și râuri pentru îmbăiere. Dan Carpov, promotor al Maramureșului: Evident, vremea frumoasă e abia la început. Abia am scăpat de zăpadă, dar ne putem gândi deja la zilele călduroase când vom căuta ape cristaline și reci. Deocamdată, ne gândim cu o oarecare nostalgie la pârtiile de schi cu multă zăpadă în timpul iernii: noua pârtie olimpică de la Borșa, stațiunile Șuior, Cavnic, Izvoare. Toate au fost la nivel european în acest sezon. Cicliștii se pot bucura de rute îndepărtate de trafic, care străbat locuri uimitoare. Evident, cei mai avansați, alpiniștii își folosesc chingile și adrenalina pentru a se cățăra pe Creasta Cocoșului, Pietrosu Rodnei și nu numai. Un lucru îmbucurător, traseele de bicicletă au fost proaspăt refăcute și marcate împreună cu Serviciul Județean Salvamont Maramureș. De asemenea, se pregătesc pentru sezon competiții de alergare montană, de triatlon pentru bicicletă și înot, iar în anumite zone din Maramureș se poate zbura cu parapanta, un alt sport la modă acum.



Maramureșul este recunoscut pentru bisericile din lemn, vechi de secole. Firește, e greu să le cuprindem pe toate într-o singură vizită. Dan Carpov: Aș recomanda Circuitul bisericilor din lemn din Maramureș. Este un proiect care îmi este drag și care a fost inclus recent într-un circuit european al acestor lăcașe impresionante de cult. În acest circuit sunt prezentate 16 biserici din lemn. Ele acoperă un areal de aproximativ 300 de km. Evident, nu recomandăm o vizită rapidă, dar este important de știut că, dintre toate acestea, opt sunt incluse în patrimoniul UNESCO. Fiecare biserică din lemn așteaptă să-i fie descoperite secretele și să fie o poartă de legătură cu divinitatea. Acest lucru se întâmplă atunci când ajung turiștii. Iar totul începe cu aplecarea la intrarea pe ușă în biserică. Ușa este special gândită așa, pentru a intra cu smerenie.



Există o adevărată tradiție a lucratului în lemn în Maramureș. Sunt celebre porțile, casele, bisericile, dar și obiectele utile, nu doar decorative.Dan Carpov, promotor al Maramureșului: Olăritul este, de asemenea, un meșteșug tradițional în Maramureș, el fiind prezent și în inima Maramureșului voievodal. Foarte multe femei harnice prelucrează materialele cum nu s-a mai văzut și pornesc de la zero când realizează un costum popular. Nu vorbim doar despre cămășile și despre iile tradiționale realizate după tehnici străvechi, ci despre tot costumul popular. Costumele acestea sunt foarte căutate în prezent atât de artiștii populari care ne încântă urechile cu vocea sau cu diferite instrumente, cât și de către cei care vor să participe la diferite evenimente ca nunțile și botezurile. Astfel, se pregătesc și opinci, celebrele curele și multe alte accesorii, toate create de oameni cu mult talent. Mai sunt și articole de înfrumusețat casa: covoarele, cergile, ștergarele cu motive tradiționale, considerate o formă deosebită de artă și de tradiție.



Iată câteva dintre motivele pentru care Maramureșul este atât de căutat în perioada Paștelui. Pentru a vă bucura de tot acest spectacol al tradițiilor, este necesar ca anul viitor să vă contactați din timp operatorul de turism pentru a vă rezerva sejurul.



sursă foto: facebook.com/asociatia.dealu.mare
Radio Tour joi, 16 octombrie 2025

Ținutul Vinului, Prahova

La mică distanță de București, găsim o rută cultural-turistică de excepție: Ținutul Vinului, Prahova. Inspirat de rute similare din Franța...

Ținutul Vinului, Prahova
Dunărea (foto: Mariana Chiriţă/RRI)
Radio Tour joi, 09 octombrie 2025

România autentică, 5 călătorii esențiale

Descoperim azi România autentică printr-o călătorie în cinci dintre cele mai spectaculoase zone naturale. Ghidul nostru, Dan Dinu, este...

România autentică, 5 călătorii esențiale
Poiana cu Narcise (Sursa foto: Parcul Național Munții Rodnei - www.parcrodna.ro)
Radio Tour joi, 02 octombrie 2025

Parcul Național Munții Rodnei

Situat la granița dintre Maramureș și Bistrița-Năsăud, Parcul Național Munții Rodnei reprezintă cea mai întinsă arie protejată din...

Parcul Național Munții Rodnei
Via Transilvanica
Radio Tour joi, 25 septembrie 2025

Via Transilvanica, traseu de interes național

Din punct de vedere cultural, drumeții care aleg să parcurgă Via Transilvanica au ocazia să fie purtați atât prin istoria României, cât și...

Via Transilvanica, traseu de interes național
Radio Tour joi, 18 septembrie 2025

Arad, poarta de vest a României

Municipiul Arad reprezintă punctul principal de plecare pentru explorarea întregului județ cu același nume, situat în vestul României, la...

Arad, poarta de vest a României
Radio Tour joi, 11 septembrie 2025

Colibița – „Marea de la munte”

Ajungem azi în nordul României, la „marea de la munte”. Așa a fost denumit lacul foarte mare, pe marginea căruia oamenii își duc traiul...

Colibița – „Marea de la munte”
Radio Tour joi, 26 iunie 2025

Vacanță de vară la Băile Herculane

Ajungem azi într-una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Europa, situată în sud-vestul României, renumită pentru izvoarele sale termale...

Vacanță de vară la Băile Herculane
Radio Tour joi, 19 iunie 2025

Ținutul Zimbrului

Ținutul Zimbrului din județul Neamț este o destinație de ecoturism recunoscută pentru peisajele naturale și biodiversitatea bogată. Zona...

Ținutul Zimbrului

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company