Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Ruta cultural-turistică a Merelor de Aur

Ruta cultural-turistică „Merelor de Aur” cuprinde destinații precum Bucovina, Delta Dunării, Mărginimea Sibiului, Târgu Jiu și Oradea. Aceste destinații sunt premiate de Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism cu trofeul „Mărul de aur”. Primul premiu a ajuns în România în anul 1975 și a fost acordat Bucovinei, pentru mănăstirile cu picturi murale exterioare. Acesta poate fi admirat în Muzeul Mănăstirii Moldovița.

Trofeul Mărul de Aur - Târgu Jiu (sursă foto: clubpresaturism.ro)
Trofeul Mărul de Aur - Târgu Jiu (sursă foto: clubpresaturism.ro)

, 12.09.2024, 14:11

Ruta cultural-turistică „Merelor de Aur” cuprinde destinații precum Bucovina, Delta Dunării, Mărginimea Sibiului, Târgu Jiu și Oradea. Aceste destinații sunt premiate de Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism cu trofeul „Mărul de aur”. Primul premiu a ajuns în România în anul 1975 și a fost acordat Bucovinei, pentru mănăstirile cu picturi murale exterioare. Acesta poate fi admirat în Muzeul Mănăstirii Moldovița.

Ruta destinațiilor premiate cu Mărul de Aur de către Federația Internațională a Scriitorilor și Jurnaliștilor de Turism (FIJET) a fost avizată de Ministrul Turismului în 2021, spune Laura Dragu Popescu, de la Asociația Profesională Patronală de Turism Gorjul, creatoarea acestei rute. „Scopul avizării acestor rute cultural-turistice a fost acela de a promova și dezvolta produsul turistic cu componentă culturală și de a prezenta publicului iubitor de turism în România un program turistic. Acesta prezintă destinațiile pe care FIJET le-a premiat în țara noastră. Sunt șapte destinații premiate în proiectul ruta Merelor de Aur. Începem cu Târgu Jiu, care a primit Mărul de Aur în 2014. Continuăm cu Oradea, apoi cu zona Sibiului. Mergem în Moldova, la Moldovița, unde este primul Măr de Aur primit de România, în 1975, iar, apoi, mergem în Delta Dunării și prezentăm publicului călător destinații care merită văzute.”

 

 

Dintre destinațiile propuse prin această rută, Laura Dragu Popescu, de la Asociația Profesională Patronală de Turism Gorjul, ni le propune pe cele din vestul României, de la sud la nord. „ Târgu Jiul este, probabil, unul dintre cele mai frumoase orașe din România. Este încărcat de unicitate, iar Axa Brâncuși, realizată de celebrul sculptor român Constantin Brâncuși, atrage mii de vizitatori lunar. După Târgu Jiu, mulți turiști aleg să călătorească în Timișoara, în Oradea și pe partea de vest a României. Timișoara a primit Mărul de Aur anul trecut, în 2023. Atunci a fost și Capitală Culturală Europeană. Este un oraș foarte aproape de Târgu Jiu. Este o rută frecventată atât pentru turismul cultural, pentru turismul medical, pentru turismul sportiv, cât și un element de atracție pentru tineri, pentru că Timișoara este un principal centru universitar.”

În Timișoara, vă puteți opri și la Muzeul Revoluției din 1989, care a fost lărgit și diversificat cu diferite aspecte în urma cercetărilor privind revoluția anticomunistă din România. În plus, veți cunoaște o zonă multiculturală, în care comunitățile etnice conviețuiesc pașnic de foarte mult timp. Prin urmare, și agenda culturală este bogată. Aici remarcăm un eveniment îndrăgit de cei mici și de cei mari, Târgul de Crăciun. Acesta începe devreme și se termină târziu, pentru că, dincolo de Crăciunul românesc și de cel al minorității germane, se sărbătorește și Crăciunul sârbesc, care după ritul vechi are loc în ianuarie. Astfel, Târgul de Crăciun din Timișoara este cel mai lung astfel de târg deschis din România.

 

 

Însă ne continuăm călătoria, alături de Laura Dragu Popescu, de la Asociația Profesională Patronală de Turism Gorjul. Aproape de Timișoara, pe drumul Merelor de Aur avem municipiul Oradea, din regiunea istorică Crișana.

„Este un oraș interesant din punct de vedere turistic. Sunt 89 de obiective Art Nouveau, din care 26 de sunt clasate monumente istorice. Acest oraș are o vechime de peste 900 de ani. Este o destinație atât pentru turismul cultural, din punctul de vedere al unei agenții de turism, cât și pentru turismul balnear, fiindcă Oradea are în proximitate Băile Felix și stațiunea Băile 1 Mai. În Oradea, turiștii pot vedea Biserica cu Lună. În spatele bisericii este și un mic muzeu. Pot vedea Cetatea Oradei, Muzeul Țării Crișurilor, Palatul și Turnul Primăriei, de asemenea, Sinagoga Neologă Sion și își pot petrece patru, cinci zile de concediu în Oradea fără monotonie. Aproape de centru, există un aqua-park, iar pentru iubitorii de turism religios, foarte aproape de acest aqua park este Mănăstirea Sfânta Cruce, foarte interesantă. Axa aceasta, Târgu Jiu-Timișoara-Oradea, este mai mult decât atractivă. Este o parte din România, partea de vest, care este frecventabilă atât din București cu avionul cât și cu mijloace de transport terestre: tren, microbuz, autocare și autobuze cu program zilnic. Am gândit Drumul Merelor de Aur ca un mijloc de promovare dintr-o colecție mare pe care Asociația Profesională Patronală de Turism Gorjul o promovează, o colecție de programe turistice inedite. Noi o considerăm parte din România frumoasă.

 

 

Drumul Merelor de Aur, un proiect turistic promovat de Asociația Profesională Patronală de Turism Gorjul se poate accesa de către turiști pe parcursul întregului an, spune Laura Dragu Popescu.

„Poate fi cu preț de pornire de la 530 euro de persoană, presupunând de transport și șapte nopți de cazare cu mic dejun și servicii de ghid sau 670 euro, tariful incluzând transport, șapte nopți de cazare și șapte pensiuni complete, adică trei mese pe zi, plus ghid. Grupul trebuie să fie de minim 15 persoane. De asemenea, trebuie să ținem cont că nu avem incluse în acest tarif intrările la obiectivele turistice și alte cheltuieli personale pe care turiștii le pot realiza pe parcursul călătoriei: suveniruri, fotografii etc.

Acest program, Drumul Merelor de Aur se realizează prin agențiile de turism, iar persoanele care nu sunt constituite într-un grup de minim 15 persoane pot suna la agenție și se pot înscrie la grupurile cu dată fixă de plecare, organizate de agenția respectivă. Cu alte cuvinte, Drumul Merelor de Aur este gândit ca un program turistic de grup. Turiștii pot să îl realizeze și pe cont propriu, însă cheltuielile pe cont propriu depășesc tariful pe care vi l-am comunicat anterior. În nota de prețuire pentru frumos, durabil și autentic, Nicolae Iorga spunea următoarele: «Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu rece ca să o auzi și trebuie un gram de iubire ca să o înțelegi. » Așadar, vă invit să descoperit povestea Merelor de Aur din România.”

 

 

Programul Rutelor Culturale și apoi al Rutelor Cultural Turistice a fost creat în 1987 de Consiliul Europei, având ca obiectiv evidențierea existenței unui patrimoniu european comun. Drept urmare, responsabilii turismului din România au creat un sistem voluntar de recunoaștere a Rutelor Cultural Turistice dezvoltate de organizațiile de turism sau de autoritățile publice locale. Informații privind Ruta Merelor de Aur, destinațiile premiate de Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, se pot găsi și pe site-ul Ministerului român al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

 

 

RadioRomaniaInternational · Radio Tour – 12.09.2024
Staţiunea Rânca (foto: Ştefan Baciu, RRI)
Radio Tour joi, 03 octombrie 2024

Pe Transalpina, la Rânca

Transalpina este șoseaua situată la cea mai mare înălțime din România, motiv pentru care și-a câștigat renumele „drumul de deasupra...

Pe Transalpina, la Rânca
Foto: facebook.com/Romsilva - Parcul Național Semenic- Cheile Carașului
Radio Tour joi, 26 septembrie 2024

Turism speologic în Munții Aninei

România deține aproximativ 12 mii de peșteri, plasându-se printre primele țări europene în ceea ce privește numărul și diversitatea...

Turism speologic în Munții Aninei
Foto: Elle Hughes / unsplash.com
Radio Tour joi, 19 septembrie 2024

Povestea vinului în România

Traseele și tururile cramelor românești sunt axate pe un singur obiectiv: cunoașterea regiunilor dedicate producției de vin și degustarea...

Povestea vinului în România
Zarnesti (sursa foto facebookprimariazarnestibrasov)
Radio Tour joi, 27 iunie 2024

Vacanță la munte, în Zărnești

Majoritatea turiștilor vin în Zărnești pentru viața sălbatică și pentru observarea animalelor din pădure. Sunt atrași de bogăția de...

Vacanță la munte, în Zărnești
Radio Tour joi, 20 iunie 2024

Turism ecologic în Delta Dunării

Este considerată un paradis al naturii, dar și o destinație pentru turism sustenabil. Descoperim în această rubrică turismul ecologic, cu...

Turism ecologic în Delta Dunării
Radio Tour joi, 13 iunie 2024

Mangalia, destinație de vacanță pe litoralul românesc

Situat la extremitatea sud-estică a României, la malul Mării Negre, municipiul Mangalia reprezintă o destinație importantă de vacanță. Veți...

Mangalia, destinație de vacanță pe litoralul românesc
Radio Tour joi, 06 iunie 2024

Sezon estival la Marea Neagră

În fiecare an, litoralul românesc al Mării Negre se schimbă în bine. Apar hoteluri noi și se fac investiții. Astfel, turiștii care au fost...

Sezon estival la Marea Neagră
Radio Tour joi, 30 mai 2024

Oradea, capitala Art Nouveau a României

Fără a impresiona prin mărime sau opulență, clădirile din Oradea s-au remarcat dintotdeauna prin frumusețea lor.  Orașul poate fi o...

Oradea, capitala Art Nouveau a României

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company