Am văzut oameni care chiar se opresc în staţia de metrou. Îşi scot telefoanele, scanează codurile QR de pe pereţi sau pur şi simplu privesc, zâmbesc.
Sunt iubitori ai sportului, dar şi ai egalităţii de şanse. Aşa că au pornit de la un club de caiac şi şi-au tot extins activitatea. Au creat întâi facilităţi de practicarea caiacului pentru persoanele cu dizabilităţi, iar mai apoi au ajuns la schi.
Sunt artiste, vin din România şi din Germania şi pe timpul pandemiei au ales să petreacă timp împreună, ca alternativă la căutările artistului claustrat.
Sunt 14 minorităţi etnice ce convieţuiesc în Dobrogea, regiune cuprinsă între Dunăre şi Marea Neagră.
Astăzi vorbim despre o altfel de capră ce a fost scoasă la colindat: eco-capra, un proiect-manifest de activare participativă prin artă.
La mulţi ani, 2022! Bine v-am regăsit la prima rubrică România la ea acasă de anul acesta. Începem anul trecând în revistă câteva dintre poveştile fascinante, pe care le-am descoperit în 2021.
Poate că unii oameni se gândesc la artă ca la un domeniu specializat mai puţin accesibil necunoscătorilor.
Poate că unii oameni se gândesc la artă ca la un domeniu specializat mai puţin accesibil necunoscătorilor.
La finalul lunii noiembrie WWF România a lansat campania online Urșii devin cameramani.
Societatea civilă din UE joacă un rol activ în realizarea neutralității climatice, pe care UE s-a angajat să o atingă până în 2050 în cadrul Pactului verde european.
Un sentiment de evlavie te cuprinde când păşeşti pragul Muzeului Etnografic al Mănăstirii Nămăieşti.
Platforma www.muzeedelasat.ro este gratuită și disponibilă în limbile română și engleză, începând de la 1 decembrie.
Multe clădiri din Bucureşti au o istorie, adesea, prea puţin cunoscută
Michelin România a făcut posibilă publicarea Ghidului Verde dedicat ţării noastre. Ghidul aniversar Michelin România 500 peisaje, destinații și experiențe este o publicație de excepție, care reunește și scoate în evidență frumusețile României
Conform ultimelor statistici realizate de Uniunea Europeană în 2019, România se află în continuare pe primul loc la numărul de decese cauzate de accidentele rutiere.