Scoarţa românească, new entry în patrimoniul UNESCO

Experţii UNESCO au considerat că tehnica de ţesut scoarţa (covor tradiţional ornamentat după specificul locului) la război, a fost transmisă din generaţie în generaţie şi este o expresie a creativităţii, identităţii şi coeziunii sociale

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ana-Maria Cononovici, 25.12.2016, 11:08

Experţii UNESCO au considerat că tehnica de ţesut
scoarţa (covor tradiţional ornamentat după specificul locului) la
război, a fost transmisă din generaţie în generaţie şi este o expresie a
creativităţii, identităţii şi coeziunii sociale. Prin urmare,
tehnica de realizare a covoarelor tradiţionale, cunoscute la noi sub numele de
scoarţe, a fost inclusă la începutul lunii decembrie a acestui an
în patrimoniul UNESCO la propunerea României şi Republicii Moldova, cu care
împărţim această artă tradiţională. Pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului
Cultiural Imaterial al Umanităţii, România a mai fost înscrisă cu: Ritualul
Căluşului (2008), Doina (2009), Tehnici de prelucrare a ceramicii de
Horezu (2012), Colindatul de ceată bărbătească în România şi Republica
Moldova (2013) şi Jocul fecioresc (2015).

În vechime, scoarţa era folosită în special pentru
decorul pereţilor şi se găsea în zestrea mireselor. Deşi acum este văzută mai
mult ca o lucrare de artă, dr. Doina Işvănoni, cercetător etnolog la Muzeul
Naţional al Satului Dimitrie Gusti ne-a spus că tocmai elementul de viabilitate
al obiceiului de ţesere a scoarţelor a fost important în analiza UNESCO: În cea de-a 11-a sesiune interguvernamentală a Comitetului pentru
salvgardarea patrimoniului cultural intangibil, desfăşurată în acest an la
Adisabeba, în Etiopia, România a avut bucuria de a primi ratificarea unuia
dintre dosarele pe care le-a înaintat, la Comitetul UNESCO pentru evaluarea
elementului Tehnici de realizare a scoarţei în România şi Republica Moldova.
Elementul acesta, de patrimoniu cultural imaterial, este unul dintre cele mai reprezentative,
pentru că el vizează în primul rând o îndeletnicire destul de veche, aceea a
ţeşutului. Este un element atestat încă din neolitic, ca activitate de
preistorie umană. Pe de altă parte ştim că scoarţa şi acest tip de ţesătură
extrem de fastoasă, care împodobeşte
casa, a fost trecută în foile de zestre ale domniţelor române. În casa
ţărănească scoarţa este un element de fală. Ceea ce urmăresc însă în aceste
promovări de patrimoniu cultural imaterial, comitetele UNESCO şi mecanismele de
evaluare, este acel tip de viabilitate a elementului, adică cunoştinţele
oamenilor de a realiza, ca şi vechime, şi astăzi asemenea valori. UNESCO este interesat de
felul în care oamenii îşi asumă aceste elemente ca forme de identitate
culturală, ca formă de mândrie pentru nişte aspecte culturale prin care ei se
identifică ca etnie.

Prin ce este importantă acestă recunoaştere internaţională am aflat
tot de la dr. Doina Işvănoni: Noi am confirmat prin această ratificare
internaţională nu numai că avem şi acum oameni care lucrează scoarţe, avem de
asemenea exponenţi, atât în România, cât şi în Republica Moldova, care continuă
această preocupare casnică, dar că întreaga noastră istorie a făcut din scoarţă
unul dintre segmentele prin care ne-am putut prezenta ca români. Scoarţa este,
dacă ne gândim la începuturile de veac XX, când în marile expoziţii
internaţionale care se organizau în Europa şi pe mapamond, elementul care a
fost probabil cel mai bine reprezentat şi care a cuprins în entitatea sa cel
mai bine calitatea de român. În toate expoziţiile organizate şi la Paris şi la
New York şi la Barcelona, scoarţa românească a fost regina pavilionului nostru,
alături de costumul popular.

Povestea
scoarţelor româneşti se pierde în negura timpului. În vechime, ţărăncile au
început să le ţeasă la război şi au înlocuit astfel bârnele căptuşite cu
scoarţa de copac de pe perete. De acolo le vine şi numele. Miresele erau cândva
mândre să le scoată din lada de zestre şi să îşi împodobească noua casă cu ele.
Astăzi, pentru că este o muncă migăloasă şi puţine tinere mai au răbdare să
stea ore în şir la război şi să deprindă tainele ţesutului, meştesugul este
aproape pe cale de dispariţie. Şi totuşi românii apreciază acest obiect
specific naţional, ne-a spus dr. Doina Işvănoni: Ca o confirmare a
identităţii româneşti strecurată în această scoarţă, în această muncă
migăloasă, extrem de valoroasă, este şi faptul că scoarţa este principalul
bagaj pe care cei plecaţi în străinătate la muncă sau cu alte ocazii, îl iau cu
ei pentru a arăta că sunt români. Este emoţionant cum în Spania, în Italia, în
America, în Canada, oamenii duc cu ei o bucată de ţesătură şi o cămaşă, pentru
că în felul acesta vor arăta de unde sunt, vor arăta cine sunt şi, mai mult
decât atât, vor arăta cu demnitate de ce sunt în stare. Prin aceste piese, prin
aceste cunoştinţe demonstrăm celorlaţi creativitate, originalitate, hărnicie,
dar în acelaşi timp mult bun gust, rafinament.

În prezent, România mai are de completat dosarul
pentru recunoaşterea pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc, şi pentru anul
viitor îşi propune,împreună cu Republica Moldova, Bulgaria şi Macedonia ca
toate practicile şi ritualurile de mărţişor să intre pe lista UNESCO.