Cum te pregăteşti pentru studiile în străinătate

Imediat după căderea comunismului, când graniţele s-au deschis, cei mai studioşi dintre români s-au văzut, deodată, mult mai aproape de visul lor de a învăţa într-o universitate prestigioasă din străinătate. Existau, însă, o mulţime de obstacole cum ar fi: o modalitate diferită de admitere la facultate, un sistem universitar altfel gândit decât cel din România, formulare necunoscute până atunci de completat şi, nu în ultimul rând, taxe de studii mult mai mari decât îşi puteau permite majoritatea românilor. Toate acestea îngreunau considerabil avântul studenţilor de a pleca în străinătate, dar nu-l tăiau complet. De obicei, cei care ştiau că au şansa de a fi admişi la universităţi importante din Europa, SUA sau Canada se mobilizau din timp şi, ajutaţi de familie, trimiteau multe dosare de candidatură în mai multe locuri. Cum bursele erau puţine şi rare, admiterea însemna nu doar bucurie, ci şi o mare corvoadă financiară.

Anii au trecut, România a intrat în UE, iar facilităţile oferite românilor dornici să studieze în străinătate s-au înmulţit. Au apărut, de asemenea, persoane dornice să-i consilieze. Una dintre ele este britanicul Simon Parker, cunoscător îndeaproape al sistemului universitar din insulă de vreme ce a fost administratorul unui important colegiu de acolo. Dornic de o schimbare de carieră, a sosit în Bucureşti în 2003 pentru a preda engleză la liceul bilingv George Coşbuc”. Acolo a fost plăcut surprins nu doar de nivelul înalt de pregătire al elevilor, ci şi de nerăbdarea lor de a merge la facultate în Marea Britanie. Şi pentru că întrebările elevilor erau multe, iar răspunsurile greu de găsit, Simon Parker a înfiinţat o firmă de consultanţă. Aici îi pregăteşte, cu mult succes, pe elevii români pentru admiterea într-o universitate britanică de top. Unele dintre dificultăţile cu care aceştia se confruntă nu sunt însă foarte diferite de cele pe care le întâmpină chiar elevii din Marea Britanie. Să-l ascultăm pe Simon Parker.

Completarea formularelor de admitere este, de obicei, destul de clară şi de simplă. Dar scrisoarea de intenţie – un document cam de o pagină care trebuie să conţină 4000 de caractere – este, de obicei, considerată de studenţii britanici şi nu numai, drept cel mai dificil text pe care au trebuit să-l scrie în viaţa lor. Iar eu, prin firma mea, am încercat să-i ajut pe studenţi să-şi găsească propria voce, să-şi exprime pasiunea pentru materia respectivă, să-şi facă cunoscută unicitatea şi, mai ales, să arate de ce merită să primească un loc în acea universitate. Universităţile nu sunt neapărat interesate să primească de la potenţialii studenţi liste cu toate activităţile pe care aceştia le-au avut de-a lungul anilor. Vor să afle mai degrabă ce au învăţat din aceste activităţi şi în ce măsură atuurile dobândite astfel au legătură cu viitoarele cursuri universitare.”

Aşadar, pentru a convinge comisia de admitere, viitorul student trebuie să aibă un stil personal prin care să reuşească să-şi transmită interesul pentru anumite materii şi să-şi dovedească priceperea. Şi în această privinţă, Simon Parker a observat asemănări între studenţii români şi cei străini, dar şi deosebiri.

Tuturor studenţilor – şi celor din Marea Britanie – le vine greu să-şi prezinte cu francheţe toate realizările. De cele mai multe ori, au tendinţa să fie mai modeşti. De asemenea, există nişte diferenţe culturale în privinţa candidaturilor la universitate. Toate universităţile britanice vor un entuziasm real din partea studenţilor pentru anumite cursuri. Mulţi elevi din România nu sunt obişnuiţi să-şi exprime pasiunea pentru o materie, mai ales când completează dosarul de candidatură care, în opinia lor, este ceva formal. Unul dintre multiplele avantaje pe care studenţii din România le au când candidează la un loc într-o universitate britanică este nivelul ridicat de pregătire în domeniul matematicii şi al ştiinţelor. Pe de altă parte, studenţii mi se plâng în legătură cu numărul mare de materii pe care trebuie să le înveţe. Dar multe universităţi apreciază acest lucru şi consideră că elevii din România vin cu avantajul unui orizont mai larg de cunoştinţe.”

În anul universitar 2010-2011, toţii elevii consiliaţi de Simon Parker au fost acceptaţi la universităţi de prestigiu din Londra, Ţara Galilor, Scoţia, Liverpool, Exeter şi Warwick. Succesul lor a presupus, însă, o muncă de echipă. Simon Parker. Prefer să lucrez cu întreaga familie, nu doar cu elevul singur. Evident, părinţii îşi doresc ca ai lor copii să reuşească. Dar am descoperit şi un alt lucru interesant. Copiii sunt interesaţi mai mult de prezent, pe când părinţii sunt înclinaţi să-şi amintească toate realizările acestora din trecut. De aceea, de multe ori, când discutăm împreună despre înscrierea elevului la concurs, mama sau tata îşi amintesc de cutare premiu obţinut în clasa a noua, de pildă. Lucrurile astea pot fi folosite la înscriere. Părinţii le ţin minte, pe când copiii le uită.”

Din 2007, odată cu intrarea României în UE, dificultatea finanţării s-a redus: studenţii români au dreptul să ceară în Marea Britanie un credit universitar pentru plata taxelor şcolare. Împrumutul este acordat în condiţii avantajoase. Cât despre cheltuielile zilnice de întreţinere într-o ţară străină, există soluţia unei slujbe cu jumătate de normă, soluţie adoptată şi de români, spune Simon Parker. În România, părinţii nu prea agreează ideea ca ai lor copii să aibă o slujbă în timpul facultăţii. Pe când în Marea Britanie, chiar din timpul liceului, în jur de 40%-50% dintre elevi lucrează cu jumătate de normă. De asemenea, majoritatea studenţilor din universitate au o slujbă. Iar acesta este un obicei pe care l-am preluat de la americani: să te întreţii cât timp studiezi. În România, acest obicei nu este foarte răspândit. Dar de obicei, studenţii se adaptează şi îi cunosc pe mulţi care, neavând nici un fel de ajutor din partea părinţilor, au absolvit universitatea cu bine. Nu voi pretinde că este uşor, dar de obicei se ajunge la un compromis: părinţii se obligă să plătească o anumită sumă pentru cazare şi cărţi, iar copii lucrează un număr mic de ore.”

Simon Parker a lucrat cu studenţi provenind din toate mediile sociale, de la cei cărora părinţii le plăteau taxele de studii până la cei care se întreţineau lucrând. Pe viitor, îşi doreşte să ajute elevi provenind din medii defavorizate tocmai pentru a arăta comunităţii că se poate.