Violență și alți demoni
Fie că e vorba de violență fizică, sexuală, culturală, spirituală sau cibernetică, vorbim întotdeauna de putere, de control. Violența este un proces repetitiv.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Luiza Moldovan, 05.01.2022, 17:17
Fie că e vorba de violență fizică, sexuală, culturală, spirituală sau cibernetică, vorbim întotdeauna de putere, de control. Violența este un proces repetitiv. De multe ori, aceasta degenerează și se poate ajunge chiar la crimă. Acest joc bolnav de control și putere lasă traume adânci în sufletul victimei. Ce este violența domestică din punct de vedere psihologic? Care sunt etapele acestui proces? Cristina Năstase este psihoterapeut experiențial și explică:
Din punct de vedere psihologic, violența în familie, cunoscută și sub numele de violență domestică, presupune un comportament sau o acțiune intenţionată, care utilizează constrângerea fizică sau emoțională asupra unui alt membru al familiei, în scopul impunerii puterii și controlului asupra acestuia. Deci un abuz. Violența în familie apare ca un proces care se repetă. Este ca o succesiune de comportamente abuzive care, odată instalate, devin previzibile. Această buclă se împarte în patru fraze care se regăsesc atât în comportamentul agresorului, cât și în cel al victimei. În prima fază, apare tensiunea. Victima se simte neliniștită, încearcă să amelioreze climatul și este atentă la gesturile și comportamentele sale. În faza a doua, de agresiune, victima se simte umilită, tristă și are sentimentul că situația este nedreaptă, că celălalt obține întotdeauna ce-și propune. Faza a treia, de justificare, este când victima încearcă să înțeleagă explicațiile și să ajute agresorul să se schimbe. Se îndoiește de propriile percepții și se simte responsabilă de situație. În faza a patra, împăcarea (sau luna de miere) victima dă o șansă agresorului. Îl ajută, îi observă eforturile și crede că acesta își va schimba obiceiurile.
România, din păcate, ocupă un loc fruntaș în UE în ceea ce privește violența domestică. La fiecare 30 de secunde, o femeie este bătută, iar 3 din 10 au fost agresate fizic sau psihic, începând cu vârsta de 15 ani. O altă statistică a UE arată că, în România, în fiecare oră, doi copii sunt victime ale violenței domestice și 86% dintre cazurile raportate, de abuz asupra copiilor, au loc în familie. Doar unul din 9 părinți nu și-ar lovi copilul niciodată, iar 50% afirmă c-o fac pentru binele copiilor. 63% dintre copii au afirmat c-au fost cel puțin o dată loviți de părinți.
Poate părea paradoxal, dar victima, deși abuzată în mod repetat, nu pleacă de lângă agresor. Păcălită de comportamentul ulterior al acestuia, de promisiunile lui, aceasta acceptă să-i mai dea o șansă. Și apoi încă una. Cristina Năstase:
În procesul de violență domestică există o fază, luna de miere, când abuzatorul își schimbă conduita sa față de victimă tocmai pentru a o împiedica să părăsească relația. Ei pot exprima ceea ce pare o remușcare autentică, pot pretinde că vor căuta ajutor profesional și chiar se vor purta ca o persoană iubitoare și grijulie, pentru a recâștiga încrederea victimei. Să nu uităm că victima se află după agresiune și este într-o reală confuzie. Bunătatea, promisiunile și jurămintele de a nu mai lovi din nou pot determina victima să creadă că relația poate fi salvată. Este foarte important ca victimele să înțeleagă că acestea nu sunt cauza maltratării care a fost îndreptată spre ele, pentru a nu avea sentimentul acela de vinovăție, de culpă în relația cu abuzatorul, sentiment care le ține în acest cerc vicios.
Abuzul poate îmbrăca forme diferite, avertizează Cristina Năstase:
Sunt cunoscute mai multe forme de violență domestică. Violența fizică este cea mai evidentă formă și se referă la vătămări corporale. Violența sexuală înglobează practici sexuale non-consensuale, deci fără acordul victimei, față de membri ai familiei sau față de copii. Violența psihică cuprinde amenințări grave, constrângeri, privare de libertate, hărțuire, șantaj emoțional, umilire, ridiculizare, folosirea copiilor ca mijloc de presiune. Violența socială presupune izolarea victimei, prin interdicția sau restricționarea contactului cu familia sau prietenii. Violența economică este interdicția de a lucra, limitarea accesului victimei la bani, lucruri personale, hrană, telefon, toate aceste lucruri care te-ar face autonom. Violența spirituală presupune interzicerea dreptului de a vorbi limba maternă sau obligația la practici religioase inacceptabile acesteia. A mai apărut un tip de violență domestică, violența cibernetică. Este o hărțuire online, prin urmărirea și interceptarea diferitelor dispozitive, fără acordul victimei. Deci, pentru o poziție de control și de putere.
Șantajul emoțional, inducerea sentimentului de culpă, evocarea repetată a greșelilor din trecut ale victimei, manipularea, constrângerea. Acesta este guilt tripping-ul.
Guilt tripping-ul este o parte din violența domestică, denumită emoțională și, spre deosebire de violența fizică, este un proces de lungă durată, pe care victima nu îl percepe și pe care ajunge să-l considere o stare de fapt. Practic, sunt o formă de comunicare verbală sau nonverbală, în care abuzatorul încearcă să inducă sentimente de vinovăție victimei, în efortul de a-i controla comportamentul. Sunt o formă clară de manipulare psihologică și constrângere și poate fi recunoscut în următoarele situații – când face comentarii care sugerează că nu a lucrat atât de mult și atât de bine pe cât au făcut-o ei, când aduce în discuţie greșelile făcute de victimă în trecut, când îi amintește de favorurile pe care le-a primit, când se comportă ca și cum ar fi supărați dar apoi neagă că există o problemă, când le oferă tratamentul tăcerii, arătând clar, prin limbajul corpului, tonul vocii şi expresiile faciale că dezaprobă ceea ce face victima. Inducerea sentimentelor de vinovăție poate funcționa pentru a determina partenerul să facă ceea ce vrea, dar are un cost: poate face ca celălalt să simtă că este manipulat.
Cei mai expuși și mai ușor de rănit sunt copiii. Victime perfecte, lipsiți de repere, copiii abuzați cred chiar că aceasta este normalitatea. Care sunt consecințele agresiunii fizice, psihice sau de altă natură asupra copiilor ne spune psihologul Cristina Năstase:
Copiii rămân deseori loiali părintelui sau îngrijitorului care-i abuzează, pentru că se tem de ce se va întâmpla dacă dezvăluie abuzul. Un copil abuzat din punct de vedere emoțional s-ar putea gândi, de asemenea, că a fi numit cu apelative jignitoare sau refuzul de afecțiune este un mod normal de viață. S-ar putea să nu spună nimănui despre abuz, deoarece consideră că experiența lor este un comportament normal. Practic, un copil crede, adesea, că este responsabil pentru abuz și pentru că înseamnă că este neiubit și nedorit. Doar prin comparație cu familiile unor prieteni, doar prin discțiile de la școală poate să înțeleagă că ceea ce trăiește este toxic. Consecințele acestui abuz asupra copiilor pot fi severe și pot persista până la maturitate. Putem avea probleme legate de atașament.
De asemenea, copiii ar putea fi expuși unui risc crescut de relații deficitare cu colegii, probleme cu intimitatea, dificultăți în soluționarea conflictelor, agresiune relațională, pot avea comportamente antisociale, ajung chiar la delincvență, pot avea comportamente adictive, agresive și, fără o intervenție adecvată, persoanele care au fost abuzate în copilărie au un risc mai mare să-și abuzeze copiii, la rândul lor, mai degrabă decât persoanele care nu au suferit abuzuri.
