O analiză a sărăciei în România

În România, peste un sfert din populaţie se confruntă cu sărăcia și excluziunea socială

Adaugă ca sursă preferată în Google

Roxana Vasile, 20.05.2026, 14:14

Mai mult de un sfert dintre români se află în risc de sărăcie și excluziune socială, ei fiind, alături de bulgari și greci, cei mai expuși din Uniunea Europeană.

Recent, guvernul de la București, prin ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a publicat o analiză detaliată a fiecărei unități administrativ-teritoriale – una din cele mai complete radiografii realizate, până acum, la nivel local. Potrivit documentului, cele mai ridicate valori ale sărăciei se regăsesc în Moldova, sudul Munteniei, Oltenia și centrul Transilvaniei, unde lipsa infrastructurii, mobilitatea redusă și nivelul scăzut de educație contribuie la adâncirea vulnerabilității sociale. În aceste zone, oamenii se confruntă simultan cu drumuri proaste care îi izolează, cu școli și spitale greu accesibile, cu locuri de muncă puține și slab plătite. Fiecare factor îl amplifică pe celălalt, creând o spirală din care este greu de ieșit fără sprijin.

Apoi, contrastul dintre zona rurală și marile centre urbane este izbitor. Altfel spus, dacă un român se naște sau trăiește în apropierea unui mare oraș, șansele lui la o viață decentă sunt incomparabil mai mari decât dacă locuiește într-un sat izolat din, de pildă, nord-estul țării. Cu explicații, sociologul Vladimir Ionaş:

ʺSunt ţări precum România în care investiţiile şi toate politicile publice din ultimii 35 de ani au avut ca obiectiv preponderent populaţia din urbanul mare. Ruralul şi urbanul mic au fost uitate. Odată cu dezindustrializarea de după 1990, aceste centre urbane mici au mers doar către sărăcie. Migraţia populaţiei către alte ţări ale Uniunii Europene a făcut ca în aceste zone să rămână, preponderent, persoane în vârstă și copii. De aici şi procentele foarte mari ale copiilor din România care trăiesc într-un risc de sărăcie, iar politicile publice ale guvernelor din ultimii 30 de ani pentru îmbunătăţirea vieţii acestora au tins spre zero. Dacă ne uităm, din păcate, în România discuţiile serioase despre cum putem aduce un suport real din partea statului pentru copii, pentru încurajarea natalităţii, pentru rezolvarea problemei demografice, pentru ajutarea persoanelor care se află în risc de sărăcie, acestea nu au fost unele care să aducă şi rezultate.ʺ

Deși peste un sfert din populaţie este în risc de sărăcie sau excluziune socială, România are, pe hârtie, un şomaj relativ redus. Iată cum explică tot Vladimir Ionaş acest paradox:

ʺÎn momentul în care ne uităm pe datele oficiale şi vedem acea rată a şomajului extrem de scăzută, trebuie să ţinem cont de faptul că sunt cuprinse persoanele care sunt, într-adevăr, înregistrate în statisticile oficiale ca primind şomaj sau fiind în acea perioadă imediat după acordarea şomajului, or noi avem în rural şi în urbanul mic un număr uriaş de persoane care, de fapt, sunt fără ocupaţie, dar se autogospăresc. De aici, şi numărul, de exemplu, foarte mare de microferme, mici agricultori pe care România îl are, spre deosebire de toate celelalte ţări europene. E o chestiune culturală provenită dinainte de 1990, care, încă, e foarte bine împământenită în ruralul din România.ʺ

Pe lângă sărăcia generală, raportul guvernamental analizează și un fenomen mai puțin discutat în spațiul public: sărăcia energetică, adică proporția populației care nu își poate asigura un consum minim de energie, în special pe timp de iarnă. Or, analiza scoate în evidență un grad ridicat de sărăcie energetică în special în zona rurală a arcului carpatic. Acolo, zeci de mii de români își petrec iernile în locuințe prost încălzite, plătind o mare parte din venitul lor pe lemne sau alte surse de energie sau pur și simplu îndurând frigul.

Principalul program național de asistență socială destinat persoanelor și familiilor aflate în dificultate financiară este Venitul Minim de Incluziune. Multe familii din România își mai rotunjesc câștigul lunar cu acest ajutor social oricum modic, dar acolo unde sărăcia este foarte mare, ajung să depindă exclusiv de sprijinul statului pentru a supraviețui de la o lună la alta. Existența unor localități fără niciun beneficiar al acestui Venit Minim de Incluziune nu este un semn că lucrurile merg bine, ci, în unele cazuri, că oameni care ar avea dreptul la ajutor nu îl primesc pentru că nu știu că există, nu au cum să apeleze la instituțiile competente, iar autoritățile locale nu îi îndrumă.

De altfel, politicile publice din România în sprijinul persoanelor vulnerabilizate de sărăcie, oricare ar fi vârsta lor, au fost adesea reduse tocmai în perioade grele, de austeritate, până la anularea lor în numele economiilor la bugetul țării. Sociologul Vladimir Ionaș exemplifică:

ʺRomânia, niciodată, nu a ştiut sau nu a vrut – clasa politică, oamenii care au avut puterea de decizie – să lege într-un fel prezenţa la şcoală de acordarea alocaţiei, de orice ajutor pe care îl oferă statul, tocmai pentru a încuraja copiii să fie zi de zi la şcoală. Ajutorul acela pe care îl oferea printr-o masă caldă, pentru mulţi cetăţeni din rural şi din urban mic avea un impact foarte mare, dar şi aici de foarte multe ori statul a considerat că e un loc în care poate umbla când avea o problemă de ordin economic, financiar. Cred că discuţiile, şi am văzut că şi Comisia Europeană punctează foarte mult pe aceste două capitole, ar trebui să fie orientate în perioada următoare exact pe tot ce ţine de suportul pe care îl pot oferi statele pentru copii, pentru că, pe de o parte, suntem conştienţi de faptul că una dintre cele mai mari probleme la nivel european este problema demografică, în special natalitatea. Deci, trebuie să vină cu politici publice care să încurajeze acest capitol şi să ajute copiii. Și doi: persoanele cu handicap, persoanele cu dizabilităţi, pentru că şi aici există o mare problemă!ʺ

Într-un cuvânt, tabloul este destul de sumbru în România: depopulare și îmbătrânire accelerată; mobilitate geografică ridicată și concentrare în jurul marilor centre urbane sau îngroșarea rândurilor diaporei; disparități mari în ocupare și vulnerabilitate socială. Lăsați în urmă, copii, bătrâni, oameni în putere dar cu pregătire școlară precară sau persoane cu dizabilități intră într-un cerc vicios al sărăciei din care este tot mai greu să iasă fără politici sociale bine gândite.