Agenda armaneasca

Un articol di comemorare, cama ghine dzâs articol di omagiare, dupa cum dzâţe autorulu, omagiare a istoricului şi lingvistului Nicolae-Şerban Tanaşoca, scrise autorulu a cartil’ei “Les Aroumains un peuple qui s’en va”, di-tru 2005, di Paris, Nicolas Trifon. El si cunuştea cu Nicolae-Şerban Tanaşoca, şi cându vine în Bucureşti şi vru sâ zburascâ la telefon cu el, cu istoriculu din România, înviţă trista hâbare. Ama, putu s-află ninca nibitisit momentul trâ cheremonia funerară, la unâ bâsearicâ ţi şi el u ştea di cându eara în România, tru an’il’i di adolescenţâ. Aduţim aminte că Nicolae-Şerban Tanaşoca muri la 7 apriliu, aşi cum vâ avem spusâ şi noi la momentul aţel.

Hristu Steriu, 14.06.2017, 22:00

Cu aestu articol, el, Nicolas Trifon, sperâ tra sâ-l’i asociadzâ şi pi armân’i la aestu omagiu ţi lu aduţe a lu Nicolae-Şerban Tanaşoca, istoric pi care si minduiaşte sâ-l prezintâ, aşi cum vidzu că feaţe şi preftul la slujba di îngrupare cându, alidzem di-tru articol pasajulu cu spusile a preftului di la parohia Pitar Moş care feaţe aţea slujbă şi zburâ: “cu căldurâ dispre omulu, istoriculu ama şi dispre aromânulu Nicolae-Şerban Tanaşoca”. La aestâ a treia calitate di-tru necrologulu prezentat di preftul di la Pitar Moş, calitatea di aromân a lu Tanaşoca, Nicolas Trifon nu easte simfun cu un discursu tut di omagiare a dispărutului, discursul ţânut di actorulu Ion Caramitru, ca preşedinte a Societatil’ei di cultură macedo-română, alidzem, “Ion Caramitru […] zburâ ma multu di Societatea di cultură macedo-română dicât dispre Nicolae-Şerban Tanaşoca”. Unâ altâ interpretare poate ama s-hibâ aţea că Ion Caramitru zbura implicit şi di calitatea di prim vice-secretar la societate a lu Nicolae-Şerban Tanşoca.

Autorulu di articol nâ spune că la slujba funerară fură date şi nişte însimnări a lu Nicolae-Şerban Tanaşoca, ună şcurtă carte di “Confesiuni”, pi care Nicolas Trifon u apruche di la un soţ care u avea di la aţea slujbă. Pi timel’ilu a cartil’ei “Confesiuni”, aprucheatâ di la Boris Cazacu, Nicolas Trifon faţe trâ cititori unâ prezentare a ţilui care fu Nicolae-Şerban Tanaşoca (1941-2017), la care are vreare tra sâ-l’i asociadzâ cum dzâsim, şi pi el’i la omagiu trâ aestu, alidzem, : “istoric dublat di un filolog fără păreacl’e, autoritate în perioada bizantină, autor a unor contribuţii ahât di preţioase dispre aromân’i”.

El dzâţe că după ţi va puncteadzâ îndauâ aspecte care-l’i par ma semnificative, va mutreascâ sâ formuleadzâ, alidzem : “îndauâ observaţii mutrinda contribuţiile propriu-dzâse a lu NST pricum şi poziţia a lui tru chestiunea aromânească după 1989”.

* * * * *

Nicolas Trifon veade unâ turlie di contrastu pi care aeste “Confesiun’i” a lu Nicolae-Şerban Tanaşoca lu fac cu stilul a lui di scriire, care easte un stil “avar, ică oarfân, tru generalităţ şi giudicăţ globale”; tru “Confesiun’i”, ama, si veade, si citeaşte, unâ serie di pasaje declarative, aestu hiindalui un semnu, după cum dzâţe Nicolas Trifon, : “că avem a faţire cu concluzii ţi traduc convindziri profunde”.

Istorima a luştor Confesiuni acaţă di la stribunulu a lui pap, stripapulu pi linie maternă Dumitru Badralexi, trâ care pasajulu selectat nâ spune că eara, alidzem, : “descendentu directu a lu Alexis Bardă (ică şi Badralexi), fondatorulu a localitatil’ei Călivile al Badralexi, azâ Kato Vermion, în zona Veril’ei”. Confesiun’ile nâ informeadzâ că Dumitru Badralexi eara un di aţel’i dzaţe tiniri aduşi di preftul Averchie, tru 1865, la Bucureşti, şi s-hibâ educaţ, la şcoala “Sâmţâl’i Apostoli”, apoia, alidzem, : “sâ si toarnă acasă şi să întemel’iadză şcol’iuri româneşti, cu scupolu să ‘’xana-, sâ iaradişteaptă ‘’ conştiinţa românească a aromân’ilor ».

Nicolas Trifon lu alfă cu mare precizie pasajulu din “Confesiun’i” în care videm acţiunea ţi u nchisea preftul Averchie nu putu s-aibâ hâirea la care avea umute. Dăm şi noi aestu citat cu zboarâle a lu Nicolae-Şerban Tanaşoca:

« Şi experienţele a familil’ei şi propriile a meale cercetări ştiinţifice mi convinsiră până tru sone că şcol’iurile româneşti din Peninsula Balcanică nu au reuşită să ‘’iaradişteaptâ’’ dicât ună parte, şi nu aţea mai marea – di aromân’i ; eale fură mai curundu pepiniere, locuri di creaştire şi formare, di imigranţâ în România, dicât instituţii cu scupolu să consolideadză, aşi cum si avea vrută iniţial, identitatea etnică şi culturală a aromân’ilor, ca minoritate naţională românească, in patriile a lor balcaniţe.”

Aestu pasaj contiinuâ cu unâ m’icâ alâxire di perspectivâ: “Nu-i mai puţân adevărat ama că, fără aeste şcol’iuri, aromân’il’i vrea sâ eara di multu deromanizaţ şi că tot ţi înseamnă literatură dialectală aromânească si-are dezvoltat tru aumbra şcoalâl’ei românească, prin oamen’i care si simţea român’i şi si comporta aşi. » (P. 7-8.)”

Maca dzâsim trâ experienţile a li familie, cum dzâţe textul a Confesiun’ilor, si cade s-m’eardzim la articolul a lu Nicolas Trifon, tru loculu iu si aduc aminte, alidzem:

dauă portrete special di emoţionante.” Primulu easte aţel a pap-sui a lu Nicolae-Şerban Tanaşoca, pap-su “tot pe linie maternă, format la liceulu de la Bitolia, studentu apoia la Bucureşti, medic un chiro la Veria, înainte di să v’ină cu familia să se instaleadză ca medic la Bazargic iu decedeadză prematur tru 1934. « Toţ aţel’i care lu-au cunoscută, m’i zburârâ di el ca dispre un om ahoria »”.

Nicolas Trifon aflâ tru zboarâle a lu Nicolae-Şerban Tanaşoca unâ canda confirmare a lucrului fârâ hâire a înviţâmintului românescu tru Imperiul Otoman. Eara ama zborulu di un om tricut tru ilichie, ţi nu putea sâ si adapteadză la unâ banâ nauâ trâ el, tru Ţara Românească, ţi cara că înv’isatâ di el. Nicolae-Şerban Tanaşoca:

« Ca să spun întregulu aver, buniculu, papulu a meu eara, si pare, aros de nostalghia a Veril’ei, cu chefea frâmtâ de inechităţâle sociale şi indignat de violenţile din bana politică românească — alăsă şi însemnări tru aţist sensu într-ună aghendă — şi lu avea bătută ună fichire, l’i-avea tricutâ prin cap minduita tra să si toarnă în Grecia » (p. 10).

* * * * * *

Al doilea portret easte aţel a cusurinâlei de gradul doi a li mame a autorului, Florica Bagdasar, născută Ciumetti, ministru a sănătatil’ei întră 1946 şi 1948, exclusă din Partidulu comunistu în 1951, ulterior reabilitată parţial.

Ma că dzâţeam trâ ponulu, trâ dorulu ţi lu mâţina pi bunulu paplu a lu Nicolae-Şerban Tanaşoca, tra sâ si toarnâ tru Gărţie, lipseaşte s-li avem tru minte şi zboarâle aeste a lu Nicolae-Şerban Tanaşoca, aţel a cure “Confesiuni” li comenteadză Nicolas Trifon, obiectiv ama şi cu tim’ie:

“Cred, […], că merităă să nâ angajăm tru aţistă aventură transdanubiană”, piste Dunăre, şi să v’inim noi aromân’il’i aoa în România.

Nicolas Trifon u duţe ninte prezentarea a lucurlui a lu Nicolae-Şerban Tanaşoca, lucrările ţi li are publicata. Va lu bitisim aestu comentariu la articolulu a lu Nicolas Trifon, cu unâ expresie loatâ tama di-tru articol:

“Dispariţia subită, pi dinapandica, a lui Nicolae-Şerban Tanaşoca easte trâ mine ună cheardire iremediabilă şi pe plan emoţional, şi pi plan intelectual.”