Festivalul Gellu Naum, la prima ediţie

Muzeulu Naţional a Literaturâlei Română di Bucureşti împreună cu Fundaţia Gellu Naum” au organizată anulu aestua prima ediţie a Festivalului ”Gellu Naum”. Chiro di dauă dzâle, ţel’i ma importanţâli poeţ români contemporani, aprucheaţ vârâ sau altă di Gellu Naum, si-au reunită la Bucureşti şi la Comana tra sa-l omagiadză pi ultimulu mare suprarealistu european. Pri-tru aţeale dauă adunări, organizatoril’i şi-au propusă realizarea unui dialog întră spaţii şi timpuri di creaţie diferite, cu scupolu a valorificarilei a patrimoniului a literaturâlei română şi a culturâlei scrisă recentă. Pi nângă lecturile din poeziile recente simnate di el’i, poeţâl’i invitaţ vrură să răspundă cât mai personal la întribarea Cum am agiumtă eu la Gellu Naum?”, restituinda memorii, amintiri, crochiuri, idei, toate ligate di marile poet suprarealistu Gellu Naum. Gazda a evenimentilor, scriitoarea Simona Popescu, easte autoarea volumilor “Dispre suprarealism si Gellu Naum”, şi “Clava. Critificţiune cu Gellu Naum”, ţel de-al doilea volum, publicat la ndoi ani distanţă faţă di primulu, hiinda îmbogăţit cu ună serie di eseuri. “Stîndalui arada di Gellu Naum ani di dzâle, si-are limpidzâtă tut ma multu trâ mine aţel sensu a demnitatilei existenţiale care easte principiul vital a poeziilei. Avea ună viscerală nivol’ie di puritate şi, trâ aesta, eara di ună feroce intransigenţă cu el însuşi, ma apoia cu alanţâ, mutrea să nu si ameastică cu el’i, cu greşelile a lor. Propriile a lui erori îl’i provoca ună mare suferinţă. (…)Greşea, lathosea, adică si dipărta di chentrul” a existenţâlei poetică. Ţea mai m’ică îndipărtare di la aţea ţi el numea principii aduţea cu sine, cu ea işişi dizarmonia, opacitatea, ostilitatea.” Simona Popescu, a cure îl’i aparţân arădărichile citate, spune că l’i vine ideea trâ organizare Festivalul la bitisita anului centenar Gellu Naum (care si născu pe 1 agustu 1915), ma multu că scrierile a lu Gellu Naum “creeadză solidaritate”. Avânda în videare că mare parte a criticâlei îl consideră pi Gellu Naum ultimulu mare suprarealistu european, u avem întrebată pi Simona Popescu: poate să si mata zburască tru dzua di ază dispre suprarealismu?:

Corina Sabău, 30.09.2016, 22:26

” Suprarealismul exiistă, are poeţ suprarealişti care scriu şi în dzua di ază, exiistă grupuri multu interesante în toată lumea. Va-m’i aveare hare, va-m’i placă să-l’i aduc la următoarile ediţii a festivalului pi aţel’i din grupulu suprarealistu din Londra, pi aţel’i din grupulu suedez, pi suprarealiştil’i din Praga. Exiistă pi lumea aesta poeţ care si autoprezintă ca hiinda supraprealişti. Aşi că suprarealismul exiistă în continuare şi în literatură. Alta turlie, dinclo di literatură şi di prigiudicăţi, suprarealismul easte nimuritor, cum nimuritor easte şi romantismul, cum nimuritoarele sunt toate curentile literare. Toţ him suprarealişti tru turlia a noastră, măcar atumţea cându nv’isăm. Cându nv’isăm, toţ him suprarealişti, ama toţ him –vrem, nu vrem- şi romantiţ, şi postmoderni, şi clasiţ. Şi aţiste lucre l’ia, di cându ş-cându, ună numă. Suprarealismul are existată ditotna, ama el apruche ună numă mizi tru an’il’i ’30 când lu-au teoretizată suprarealiştil’i francezi, care preluară termenulu di la Apollinaire. Şi iatu că şi ază zburâm di suprarealismu şi va zburâm până la bitisita lumilei”.

“Poezia easte ună formă a nemulţan’ipsiiril’ei superioară. Ea li alasă fârâ timeal’e principiile, sistemile, ierarhiile şi, tutunâoară, refuuză cu eroismu vulgaritatea cu faţa l’ei tot mai umană, chiro tru care nemulţan’ipsiiţâl’i a lumil’ei caftă aţeale furtun’i zurle” în care să-şi misură putearea, alanţâ apela la reconfortantul sentimentu di încreadire oferit di sentinele şi-şi supralicita perspectivile şi si hrănea convenabil” — ca să citedzu un fragmentu din Tatăl a meu apustusit”, scriie Simona Popescu. Printră poeţâl’i invitaţ la Festivalul Gellu Naum fu şi Nora Iuga, considerată ninca di la primul a lei volum că easte gh’enos cu suprarealismul. Nora Iuga dzâse:

“Eo escu absolut convinsă că suprarealiştil’i si nascu turlia aestă, suprarealişti, adică eo nu cred că un poet suprarealistu poate să apară pri-tru nişte cursuri di creative writing. Easte adevărat, di alethea, poetulu Miron Radu Paraschivescu easte ţel care scrise prefaţa volumului meu di debut, afirmânda că exiistă ună aprucheare întră mine şi Gellu Naum. Di atumţea, în România, nu para si mai feaţiră ahtări aduţeri. Eo niţe nu am faptă parte din grupulu multu ghine cunoscut a soţâlor -literari sau nu- a lu Gellu Naum. Eo lu-am cunoscută ma târdzâu pi Gellu Naum, di aform’ia că scrierile a lui nu circula în perioada stalinistă. Eo am aflată că exiistă aţistu zbor, suprarealismu, foarte târdzâu, pi la giumitatea an’ilor 60. Atumţea, de fapt, am citită şi prima poezie simnată di Gellu Naum, intulată Athanor. U am citită şi am simţită un turlie di electrocutare, di perplexitate di aform’ia că nu am achicâsită mare lucru, ama îm’i plăcu, m’I-avu hare, la nebunil’e. Di aform’ia că nu mata aveam citită în bana mea aşi ţiva şi nu şteam că poate sa si minduiasca sau să si scrie turlia aestă, fără să achicâseşti ici ţiva, ama simţinda ună ahtare vibraţie di muşuteaţă, aţel niaştiptat permanentu. Fu, trâ mine, momentul în care agiumşu conştientă că, di multe ori, prefer ininteligibilul, adică aţea ţi nu aduţe cu ici ţiva altuţiva şi aţea ţi arămâne niachicâsit, di aform’ia că aclo arămâne marile mistirgh’iu. Şi marile mistirgh’iu easte aţel care nâ domină bana.”

Autor: Corina Sabău

Armânipsire: Hristu Steriu