Pirmithi – Hrisula ditu pâduri
di Nicolae Batzaria ș-adus pi armâneaști di Mihali Prefti Puteț s-ascultaț aoa pirmithlu spusu di Cristian Stere
Tașcu Lala, 01.06.2026, 13:00
Hrisula ditu pâduri eara singurâ pi-aestâ lumi. Pârințâl’i l’i-avea muritâ di multu ș-murmințâl’i loru pisti cari s-anâlța-li dauâ cruț di lemnu, eara-l’i ningâ câsica a l’ei ș-dipu aproapea di unu șopatu.
Hrisula șidea pi dzinucl’i la murmințâ ș-fäțea pâlâcârii: âl’i si pârea câ avdi boțli dulți ș-imiri a pârințâloru.
Lilicili di pi murmințâ ambita aera cu mosculu a loru.
Ași tricu kirolu ti Hrisa, ți eara tora unâ featâ mintimenâ, livendâ ș-mușatâ. T-unâ dzuâ tricu pi-aclo, pi ningâ murmințâ, hil’ilu a vâsielui, ancâlaru pi-aroibulu a lui, ș-cumu vidzu Hrisaida andzinucl’iatâ la dauli murmințâ, dânâsi ș-discâlică. S-apruke di Hrisa ș-cu boați molavâ u-antribă:
– “Ți-adari aua? Hii unâ hiri umineascâ icâ unu anghilu dipusu ditu paradhisu?”
– “Io hiu Hrisaida ditu pâduri,” li-apândisi ea, “oarfânâ ș-singurâ pisti locu. Aua suntu murmințâl’i a pârințâloru a mel’i.”
Ficiorlu di-amiră u-acâță di mânâ și-l’i dzâsi:
– “Yinu cu io la pâlatea a mea ș-mi sprigiuru că va s-hii ti io nai ma vruta hiri di pisti locu.”
– “Va s-yinu!” l’i-apândisi Hrisa, ș-lu mutri pistimenâ. Arupsi unu hiru di trandáfilu, ndauâ lilici di câțidhi, niheamâ iadirâ di pi murmințâl’i a pârințâloru a l’ei, li-acâță tu keptu, ș-teasi dapoa mâna a hil’ilui di-amiră. Iara elu u bâgă pi calu și-s turnă la pâlati iruși ca vimtulu.
Aclo, hil’ilu di-amiră u bâgă Hrisaida pi unu scamnu di malmâ ș-neasi la dada a lui, vâsiloañia, și-l’i dzâsi:
– “Dadă, aflai tu pâduri unâ featâ, ți nu-ari pâreacl’i pisti locu tu mușuteațâ ș-buneațâ. Ti pâlâcârsescu, dă-ñi izini ș-evluyii s-mi-ancârunu cu ea.”
Dadâ-sa l’i-apândisi, ca aguditâ di cutromu:
– “A lăi hil’iu, ma tini hii isusitu! Cumu va ț-alași isusita, Dumnița ditu “Nisia Veardi`, cu cari tatâ-tu ti isusi nica di-anda earai ñicu?”
Ama hil’ilu di-amiră u pâlâcârsi multu dadâ-sa, vâsiloañia, ți s-mul’e niheamâ, și-cari-i câftă s-u-alasâ sâ-u veadâ pi feata aflatâ tu pâduri, ta s-aflâ nâsa ma s-hibâ di-aestâ featâ easti axioasâ ta s-șadâ pi scamnu vâsilikescu.
Vâsiloañia u cl’imă Hrisa la nâsâ ș-s-apurisi multu anda-u vidzu câtu mușatâ eara ș-ți suflitu bunu aspunea. Ș-cu-tutu u-antribă sirsemâ ș-cu boați ascurâ:
– “Cumu ti cl’iamâ ș-ți cafțâ aua?”
– “Escu Hrisaida ditu pâduri ș-nu voiu altuțiva di-ațea câ ta s-vedu mași câtivârnâoarâ prosuplu a hil’ilui a tău, Tiñisită Vâsiloañi.”
“Ghini, maca, va ti-alasu aua, l’i-apândisi vâsiloañia, cu fața nica ascutidhoasâ, “mași cara s-poț s-bitiseșțâ trei huzmeț ți va ț-aspunu ta s-li-adari.”
– “Ți-amu ti-adrari, Mârită Vâsiloañi?” antribă Hrisula cu boațea-1li dulți ș-apusâ.
– “Tea, ți-ai ti-adrari: va nedz tu vâloaga ditu mesea di pâduri, aclo iu dzânili s-adunâ cathi noapti. Unâ catastisi greauâ âňi fuvirseaști pâlatea ș-fumeal’ia, ș-mași vâsiloañia a dzâniloru știi ș-poati s-mi-ascapâ di-aestâ nitihisiri. S-ñi-aduț aua vâsiloañia, ta sâ-l’i facu io antribari. Aestâ-i prota huzmeti ți țâ caftu s-ñi-adari.”
Hrisula sumarâsi ș-dzâsi: “Prindi s-aștiptămu cându va s-hibâ nâ noapti cu lunâ mplinâ și-atumțea va țâ-u aducu vâsiloañia a dzâniloru.”
Vini și-ațea noapti ș-Hrisa neasi la vâloaga ditu measea di pâduri ditu muntili Yramusti, unâ vâloagâ ți ea u ștea multu ghini ș-ți eara amplinâ di turlii-turlii di lilici mușati. Di-aroaua ți câdea pi lilici tahinărli dzânili și-adra yinlu a loru ti beari. Ama, dzânili u cunuștea Hrisa ș-u vrea multu.
Anda agiumsi tu vâloagâ, Hrisula află aclo mași Pândicotu, ñiclu Pândicotu, aușu ca muntili Yramusti.
– “Ți-adari aua, papo, ș-iu easti vâsiloañia a dzâniloru?” lu-antribã ea.
– “Ee, lea durutâ Hrisulă, câtu mi hârsescu s-ti vedu! Nu ștu iu-i vâsiloañia, ama io añi beau di yinlu a nostu, lu gustu ta s-vedu ma s-hibâ uidisitu, icâ nu. Tea! Ș-glâc-glâc! Pândicotu dusi la gurâ putirlu a unâl’i lilici ș-biu di tutâ aroaua ditu elu. Ș-tutu ași putiru di putiru pânâ s-ambită di dip.
Pândicotu ahurhi atumțea s-cântâ, s-gioacâ ș-s-arucuteascâ pritu lilici. Hrisaida, vidzânda câ nu para-avea muabeti cu Pândicotu, lu-alâsă arihati ș-șidzu mpadi pi-unu cuțaru ta s-așeaptâ s-yinâ dzânili.
Tu ziya a noaptil’ei, ia-li ș-dzânili, mușati ș-livendi, cu videarea nu cu-aspunearea! S-aumplu vuloaga di eali ș-gioclu a loru. Cathi cupâ di lilici eara tora unu putiru, cathi frândzâ unâ mâsicâ anvârliga di cari dzânili mâca ș-pitrițea, ș-cathi frândzâ di șumacu, unâ apalâ cu cari s-alumta-li unâ cu-alantâ, ta s-ankirdhâseascâ topa di malmâ ți lâ-u avea adratâ Pândicoțl’i. Alti dzâni acâțarâ coru ș-cânta-li ș-alti țâsea unâ pândzâ ndilicatâ, di hiri di pangu mâlmâsiti.
Hrisa neasi aclo iu șidea amirâroañia a dzâniloru și-l’i dzâsi pricâdzânda-l’i:
“Multu ti pâlâcârsescu ta s-yiñi cu io la pâlatea vâsilikeascâ, că unâ mari taxirati fuvirseaști pâlatea ș-fumeal’ia a hil’ilui di vâsil’e.”
Amirâroañia a dzâniloru mindui ti-unu sticu di oarâ ș-dapoa dzâsi:
– “Va s-yinu, ti-ațea câ mi pâlâcârseșțâ tini, ama, prindi sâ știi că ațea cari ti pitricu sâ-ni greșțâ, nu-i ahântu multu mintimenâ.”
Neasirâ dauli pi-unâ amaxi di mușcl’iu di cupaciu, traptâ di șasi pâyuñi.
La pâlati, Hrisa avdzâ cumu amirâroañia a dzâniloru l’i dzâsi ali vâsiloañi:
– “Duruta a mea sorâ, câțe cafțâ alargu di-aua ațea ți-ñi țâ ai tu casa a ta?”
Ahâtu mași âl’i dzâsi, și s-turnă la vuloaga ditu pâduri.
Alantâ tahinimâ, vâsiloañia pali u cl’imă Hrisa la nâsâ și-l’i dzâsi:
– “Aduseși aua vâsiloañia a dzâniloru, ași că bitisiși ghini prota huzmeti. Ama tora voiu sâ știu iu easti unu giuvâiru, ți nâsa âl’i lu-avea datâ pișkesi a bârbat-ñiu-li, vâsielu, ș-tu cari giuvâiru șadi haraua a casâl’ei și-a fumeal’il’ei a mea. Nicukirlu a meu muri tu ndauâ dzâli dupâ ți-lu-avea kirutâ ș-canu nu știi iu easti. Easti unu giuvâiru galbinu și-anyiliciosu ca soarli și-ari tu elu multi puteri ascumti. Vâsiloañia a dzâniloru ni dzâsi, ama io nu pistipsescu că taha easti aua, ncasâ, tu pâlati. Feciu cumandu s-hibâ câftatu iuțido, ama vanatâ fu câftarea a tutâloru; iuva nu s-vidzu. Voiu s-lu afli tini, ta s-vedu ma s-poț s-aduț harauâ tu pâlatea a mea. Aestâ-i dheftura huzmeti ți prindi s-u bitiseșțâ.
Hrisa sumarâsi, ca nâ bâbuki di trandáfilâ ți dișcl’idi tu soari. Ascoasi di-ngepi unâ keatrâ mușatâ ș-mâlmâsitâ și-antribă:
– Naca aestu-i giuvâirlu ți-lu câftaț?”
– “Ie, aestu-i!!” astrigă amirâroañia, “ma iu lu-aflași?”
– “Lu-aflai tu-unu cuibairu di caracaxâ, anda ahurhi unậ furtunâ ș-neșu s-ascapu pul’il’i, mârațl’i, că vrea s-murea.”
Amirâroañia mutri câștigoasâ giuvâirlu ș-bâgă oarâ că s-avea adratâ ș-cama mușatu di cumu eara ninti, ș-duki că giuvâirlu eara tu mâñi vluyisiti.
Ș-ti-ațea l’i dzâsi ali Hrisâ cu boați molavâ: Țâni-lu tini pânâ va țâ-lu caftu; easti ghini aspâstritu tu mâñili a tali ș-va s-ai ananghi di elu.”
Dupâ ndauâ dzâli, amirâroañia cl’imă Hrisa pali la nâsa și-l’i dzâsi:
– “Ai nica ti-adrari treia ș-ațea ditu sont huzmeti. Mâni va s-yinâ oaspitâ la noi dumnița di Nisia Veardi, voiu s-dzâcu, dumnița ți easti isusita a hil’ilui a melu. Pisti ținți añi va 1-adrămu numta. Tini poț s-armâñi aua mași cu-acâțâtura că va cândiseșțâ ta s-hii huzmikearâ ti isusita a lui.”
Anda avdzâ aesti zboari, mârata Hrisâ canda u-agudi dâmlălu ș-inima didea sâ-l’i plâscâneascâ și-s l’i-ansarâ ditu keptu. Ama și-adnă tutâ curaia ș-ipatea ți mata avea tu nâsâ ș-dzâsi cu boați asteasâ:
– “Ie, tiñisită nicukiră, va s-adaru ași cumu mi urnipseșțâ!”
Alantâ dzuuâ agiumsi ș-dumnița di Nisia Veardi. Eara mușatâ ca soarli ți-apirâ tahinărli ș-hil’ilu di amiră u vrea multu și-s priimna di-adunu dzuua tutâ pritu gârdinâ. Multu kiro Hrisa huzmitipsi ascultâtoari ș-fronimâ, fârâ s-murmurâ unu zboru.
Ama, anda tricurâ añil’i ș-s-apruke dzuua di numtâ, s-avea adratâ albâ tu prosupu ca zvestrea, di canda dzâțeai că s-avea anviscutâ t-unu zâvonu di moarti ș-ocl’il’i âl’i eara mintiț ca nâ dzuuâ niyuroasâ. Ș-prindu dzuua di numtâ si fură ditu pâlati ș-neasi ta s-plângâ la murmintulu a pârințâloru a l’ei. Lilicili di pi murmintu s-ascâlda tu lăcrâñili a l’ei, ama di-unâoarâ cu plângulu ți lu-adra, ponlu ditu inimâ l’i-ayâlisea.
Si dispârțâ di murmintu cu sufliltu isihu ș-intră tu câliva pârinteascâ, iu-s bâgă ș-durñi.
Tru somnu âl’i si pâru că avdi unu niho ți s-aprukea di nâsa tutu ma multu ș-dapoa âl’i si pârea că doi ocl’i mări și-anyilicioși s-aplicarâ pisti nâsa ș-u mutrea. Hrisa dișcl’isi ocl’il’i ș-vidzu șidzândalui mprostu ningâ nâsa ficiorlu di-amiră, ți u-acâță mbrațâ. Vini ș-amirâroañia dadâ și-l’i dzâsi:
– “Bitisiși treili huzmeț ți țâ li câftai ș-vidzui că hii axioasâ ș-arhârzitâ cu hări, ti-ațea prindi sâ știi tora că tini hii isusita a hil’ilui a melu ș-numta va-u adrămu adzâ, tu-aestâ dzuuâ. ”
Amiraroañia l’i tricu dapoa unu nelu di malmâ pi dzeadzitu și-l’i bâgă ș-pi capu unâ cârunâ di malmâ. Vini ș-sora a hil’ilui di-amiră, ti-ațea că dumnița di “Nisia Veardi” nu eara isusita, ama sora a lui, u-ambârțâtă Hrisa și-l’i dzâsi:
– “S-mi-anveț ș-mini s-hiu tutu ahântu bunâ cumu hii tini!”
Ficiorlu di-amirâ u lo di mânâ ș-u dusi la pâlati, iu adrarâ unâ numtâ vâsilikeascâ ca tu pirmithi.
Vinirâ numtari amiradz di tuti părțâli a loclui; furâ arvuniț muzikeañil’i nai ma axioși, numta țânu unâ sâptâmânâ ș-corlu s-teasi nauâ dhipli. Nunlu trâdzea caplu pirifanu-pirifanu, yrambolu armâtusitu tu albili azbuira, nu giuca, iara Hrisaida, nveastâ nauâ anyilicea padea tutâ tu-a l’ei mușuteațâ fârâ aradâ. Nihadzl’i a boțloru di fluieri, avyiulii ș-clarini anvârlighea munțâl’i… Yramusti, Pindu, Elimu…
Laolu tutu eara tu sârbâtoari. Mi câlisirâ ș-mini ș-nu puteamu s-mi fanâtescu di mutriri și-siryinipsiri…
Ți mușatu eara! Cu videarea, nu cu-aspunearea! Ș-tuț mi ghinuia ș-ma multu cilimeañil’i, “Papu Niculaki! Papu Niculaki! Bunâ dzuua! Bună dzuua!”
Ș-io-l’i hârseamu ș-l’i antricamu tuț cu-arusticadz că aveamu gekili mplini di la numta ali Hrisaidâ cu hil’ilu a vasielui. Va vâ dau și-a voauâ, la tuț cilimeañil’i, cara s-hiț froniñi ș-s-ascultaț di pârințâ ș-di dhascal’i la sculii…
Ditu cartea “Pirmithi di Malmâ” di Niculaki Batzaria, adusi pi armâneaști di Mihali Prefti, Editura Kotti, Korçë, 2020.
