În calendarul creştin, la 25 martie este marcată Buna Vestire, iar ortodocşii care tin postul Paştelui au în această zi dezlegare la peşte.
În calendarul creştin, la 25 martie este marcată Buna Vestire, iar ortodocşii care tin postul Paştelui au în această zi dezlegare la peşte.
De la început, amintim că formalităţile pe care le vom prezenta în continuare nu se aplică cetăţenilor statelor Uniunii Europene şi ai Spaţiului Economic European.
Aici puteţi asculta Povestea vorbei din 16 martie 2015.
Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor.
Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor.
Potrivit legislaţiei româneşti, cetăţenii străini aflaţi temporar în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere.
Aici puteţi asculta Povestea vorbei din 9 martie 2015.
Programele de burse şi rezidenţe destinate românilor din afara ţării, traducătorilor din limba română profesionişti şi în formare, precum şi cercetătorilor şi jurnaliştilor străini continuă şi în 2015, informează Institutul Cultural Român.
Aici puteţi asculta Povestea vorbei din 2 martie 2015.
De aproape o săptămână, creştinii ortodocşi au intrat în Postul Paştelui, o perioadă de 7 săptămâni în care cei care respectă cu stricteţe canoanele consumă doar preparate din legume şi fructe conservate, exceptie făcând unele sărbători în care este dezle

Potrivit legii de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole extravilane din România pot cumpăra astfel de terenuri în ţara noastră cetăţenii români, cetăţenii unui stat din UE si alte state.
Aici puteţi asculta Povestea vorbei din 23 februarie 2015.
Tradiţiile gastronomice sunt influenţate de multe ori de sărbătorile religioase, când se pregătesc mâncăruri şi preparate specifice.