Indiferent dacă Revelionul este marcat acasă sau la un restaurant, pe masa festivă sunt aduse pe rând aperitive reci şi calde, felul principal, iar la final desertul
Mai multe companii aeriene şi aerporturi au anunţat noutăţi şi facilităţi pentru pasageri. Operatorul aerian naţional român TAROM oferă pentru sezonul de iarnă transportului gratuit al echipamentelor de schi şi snowboard.
Bucovina reprezintă o destinaţie de vacanţă preferată de români, dar şi de turiştii străini, o destinație al cărei farmec sporește în perioada sărbătorilor de iarnă.
Invitată este Ioana Păun, regizoare cu studii în România şi Marea Britanie.
Anul 2024 se încheie în forţă pentru Teodora Brody, renumita artistă de jazz.
Îi ziua de Ignat (20 decembrie), în România are loc sacrificarea rituală a porcului, din care vor fi obţinute preparatele tradiţionale pentru masa de Crăciun.
România are peste 200 de pârtii de schi omologate, cu diferite grade de dificultate. Acestea sunt potrivite atât pentru cei care abia încep să practice sporturile de iarnă, cât şi pentru cei mai experimentaţi, a traansmis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
Judeţul Neamţ are multe atracţii care pot contribui la o vacanţă reuşită deoarece vizitatorii vor descoperi peisaje naturale, situri istorice încărcate de legende, mănăstiri, tradiţii populare, precum şi preparate gastronomice cărora nu le poţi rezista.
Ascultaţi aici "Povestea vorbei", ediţia din 16 decembrie 2024.
În stațiunea montană Straja, din județul Hunedoara, s-a dat startul unui nou sezon de schi.
La târgurile de Crăciun din orașele României putem observa o diversificată ofertă de dulciuri.
Noul Mers al Trenurilor din România este valabil din 15 decembrie 2024 până la 13 decembrie 2025. Tot din 15 decembrie biletele de tren sunt mai scumpe cu 4,6%.
Printre atracţiile turistice ale judeţului Gorj se află şi staţiunea montană Rânca.
Sibianul Rareş Zaharia, regizor de operă de succes, stabilit în Franţa, a participat recent la Conferința regională REMA (Rețeaua Europeană de Muzică Veche), organizată în Capitala României