Sulina – cimitirul multiconfesional

Port fluvial şi maritim, Sulina este cel mai estic oraş al României şi al Uniunii Europene

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ștefan Baciu, 30.04.2024, 16:03

Este situat pe malul drept al Dunării şi a devenit o atracţie turistică estivală în anii 70 ai secolului trecut pentru cei care doreau să descopere frumuseţile Deltei Dunării şi să se bucure, totodată, de plaja sălbatică, cu un nisip foarte fin, de la Marea Neagră. Clădirile istorice ale Sulinei amintesc de perioada de glorie a oraşului când aici se afla sediul aşa-numitei Comisiuni Europene a Dunării, care avea rolul de a asigura navigaţia tuturor vaselor pe Dunăre, indiferent de pavilion, conform Tratatului de la Paris din anul 1856. Amenajarea pentru navigaţie a braţului de mijloc al Dunării a fost un proiect complex, realizat în mai multe etape şi coordonat de inginerul englez Charles Hartley, consultant şi în proiectul canalului Suez.

În a doua jumătate a secolului al 19-lea, la Sulina funcţionau consulate, birouri de armatori şi de comercianţi, se făceau afaceri mari, în special cu cereale, iar oraşul devenise prosper. În clădirile de pe cheu, de pe malul drept al Dunării, funcţionau, desigur, şi multe cârciumi. Multe dintre clădirile vechi ale Sulinei au dispărut în perioada comunistă, în locul lor fiind ridicate blocuri de locuinţe. Pentru vizitatori, pe lângă clădirile vechi care s-au păstrat, inclusiv cea a sediului Comisiunii Europene a Dunării, o atracţie este şi cimitirul multiconfesional, mărturie a vieţii cosmopolite din Sulina de altădată. A fost înfiinţat în 1864 şi a fost administrat chiar de Comisiunea Europeană a Dunării. Aici îşi dorm somnul de veci oameni de afaceri, prinţese, femei de legendă, piraţi, marinari, localnici şi aventurieri din toată lumea, într-un cimitir comun pentru toate religiile.

Valentin Lavric, profesor în Sulina şi membru al Asociaţiei Descoperă Sulina, o organizaţie care promovează această destinaţie turistică, prezintă vizitatorilor poveştile multor oameni care îşi dorm somnul de veci în acest cimitir cu zone rezervate catolicilor, protestanţilor, evreilor, turcilor, ruşilor lipoveni şi ortodocşilor, majoritatea greci şi români. În zona ortodocşilor poate fi văzut şi mormântul unui pirat din Sulina, după cum am aflat de la Valentin Lavric:

„Cel mai căutat monument, Monumentul Piratului. Numele lui este Gheorghios Kontogouris care a fost un „areistos politeisis”. adică spune că a fost un bun cetățean, Normal, dacă iei de la cei bogaţi și dai la cei săraci, un fel de Robin Hood, lumea l-a apreciat! Născut în Kefalonia, trăiește 33 de ani și moare la Sulina, de 25 martie, Ziua națională a Greciei, Bunavestire.

Mormântul este ridicat de către adelfos, adică de fratele său, Grigorios. La picioare vedem craniul și de asemenea oasele piciorului, fiind în acest fel atestat singurul mormânt de pirat din Europa. Cum se făcea pirateria atunci? Vă spuneam de bou. Se plimba cu animalul de companie pe plajă, îi punea un drug de lemn între coarne de care atârnau niște felinare. Corăbiile din larg vedeau lumini mișcându-se, spuneau că este o manevră în port, adică este adâncime suficientă. Înainte cu toată viteza și eșuau în bancul de nisip. De aceea nu erau lupte ca și în Caraibe sau eu știu că în romanul „Toate pânzele sus”, dar de data aceasta era un fel de jaf la țărm. În felul acesta se pare că s-a îmbogățit pentru că vom vedea și mormântul fratelui său, care este mult mai mare, mai impozant.”

În 1871, anul dispariţiei piratului Gheorghios Kontogouris, tocmai fusese pus în funcţiune farul care indica navelor calea spre portul Sulina. Astăzi este cunoscut sub numele de Farul Vechi şi se află departe de ţărmul mării, în interiorul micului oraş situat la vărsarea Dunării în Marea Neagră,. În fiecare an, uscatul înaintează cu câţiva metri datorită aluviunilor pe care Dunărea le aduce şi le depune în jurul gurilor de vărsare în mare. De altfel, datorită acestui fenomen, între braţele Sulina şi Chilia s-a format o fâşie de uscat care a devenit un loc de cuibărit pentru foarte multe păsări. Este o arie strict protejată, care poate şi admirată de turişti doar de la distanţă, de la bordul ambarcaţiunii cu care se deplasează, în excursii, pe canalele şi lacurile Deltei Dunării.