Proiectul "ProEduHub", de facilitare a accesului tinerilor români din diaspora la învăţământul din România, s-a încheiat, a anunţat Asociaţia InfoCons.
Revolta europeană din această toamnă este cunoscută, deja, pe nedrept, drept revolta elevilor care vor mai mulți profesori.
Un program al Salvați Copiii și Fundației Vodafone a adus educație digitală la peste 21.000 de elevi din România.
A început noul an școlar pentru aproape trei milioane de elevi și preșcolari din România
La Bucureşti a avut loc evenimentul special „O altă viziune pentru a auzi și a cânta”.
Echipa de robotică 'Velocity' a Colegiului 'Gh. M. Murgoci' a câştigat Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge.
YEYS 2026: Tinerii europeni vor modela următoarea strategie a UE pentru tineret.
127 de români, printre care 95 de elevi blocaţi de aproape o săptămână în Dubai din cauza războiului din Orientul Mijlociu, au ajuns vineri acasă.
Cristina-Lavinia Arnăutu, director cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a efectuat o vizită de lucru de 4 zile în Serbia.
Elevii și profesorii de la Liceul Teoretic „Ion Barbu” din București, împreună cu colegi din alte unități de învățământ din Capitală, au marcat astăzi cea de-a noua ediție a #ErasmusDays.
Luni încep probele scrise din cadrul evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a.
7000 de tineri români care trăiesc în afara țării sunt așteptați în această vară, în România, informează Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP).
Ascultaţi, aici, Aflăm pentru tine, ediţia din 28 martie 2025.
Ministerul Educaţiei de la Bucureşti pregăteşte o reformă a programei de învăţământ liceal, adaptată cerinţelor actuale.
Un studiu realizat de Salvați Copiii la începutul anului arăta că unul din doi elevi din România a fost victimă a amenințării, umilirii sau violenței fizice, iar 82% dintre ei au fost martori ai unor astfel de situații.