Comisia Europeană a lansat AccelerateEU - setul de instrumente menit să ofere ajutor imediat gospodăriilor şi industriilor europene, în special celor mai vulnerabile, plasând în acelaşi timp Europa pe o traiectorie constantă către independenţa energetică. Situaţia geopolitică actuală arată cât se poate de clar că accelerarea tranziţiei către o energie curată, sigură şi la preţuri accesibile este un imperativ economic şi de securitate.
România este una dintre țările Uniunii Europene care se află în topul independenței energetice. Importăm doar 30% din necesar, față de țări precum Malta sau Luxemburg care au rate de import de peste 90%, relevă un sondaj Eurostat. Dependența României a rămas aproape constantă în ultimele două decenii.
Comandamentul Energetic Naţional s-a întrunit, luni, din nou, în ședință, pentru a se asigura că România trece cu bine de gerul din aceste zile.
Pentru prima dată, 150 de cetățeni selectați aleatoriu din toate cele 27 de state membre și-au prezentat ideile pentru un buget al Uniunii Europene pe termen lung. Participanții au convenit asupra unui set final de peste 30 de recomandări adresate Comisiei Europene.
Agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei a perturbat masiv sistemul energetic mondial, ducând la o creştere imediată a preţurilor. Acest conflict a amplificat preocupările legate de securitatea energetică a Uniunii Europene, dependendentă în mare măsură, în acel moment, de importurile de energie din Rusia.
Mai mulți cetățeni din Uniunea Europeană au fost în ultimii doi ani victime ale practicilor înșelătoare și ilegale în domeniul prețurilor la energia electrică și gaze naturale.
Emisiile nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii Europene sunt în prezent cu 37% sub nivelurile din 1990, în timp ce PIB-ul a crescut cu 68% în aceeaşi perioadă, ceea ce demonstrează decuplarea continuă a emisiilor de creşterea economică, spun decidenții de la Bruxelles.
România este numărul unu din Uniunea Europeană în producţia de gaze.
Importurile de produse energetice ale UE au scăzut în trimestrul al doilea cu circa 10%, potrivit Eurostat. Totodată, sectorul serviciilor și-a mărit ponderea energiei regenerabile în consumul total anual.
Raportul din 2024 privind starea uniunii energetice arată progresele înregistrate de UE în ceea ce privește asigurarea unei energii sigure, competitive și la prețuri accesibile pentru toți.
Raportul privind starea uniunii energetice arată progresele făcute la nivelul Uniunii, dar și cele ale României. Cu toate acestea, țara noastră întâmpină o serie de probleme pentru atingerea obiectivelor energetice și climatice.
România va solicita UE compensaţii pentru diferenţele semnificative de preţ la energie între vestul şi estul continentului.
Sumar: Interconector de gaze între România și Serbia/ Doctorițe arestate preventiv pentru omor cu premeditare/ Reacția autorităților la plângerile privind actele de hărțuire sexuală din mediul universitar/ O nouă ediţie a programului 'Start Up Nation - România'/ O nouă ediție a festivalului UNTOLD/ Bilanț de etapă pentru sportivii români la JO
România a aprimit 1,1 miliarde de euro din cele aproape 3 miliarde pe care Uniunea Europeană le investește pentru sisteme energetice mai curate în zece țări membre. Banii provin din veniturile realizate din comercializarea certificatelor de emisii.
La București, ministrul energiei Sebastian Burduja dă vești bune românilor - estimează că de luna viitoare preţurile vor scădea, mai ales la gazele naturale.