Institutul Cultural Român a celebrat Ziua Copilului printr-o serie de evenimente - activităţi artistice, ateliere, proiecţii de film şi spectacole, concerte, organizate în Bucureşti şi în străinătate.
15 companii din Bucureşti oferă 100 de locuri de muncă tinerilor români din diaspora în cadrul programului „România vrea să te cunoască - Young Professionals Programme”.
Lectoratul de limba română al Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava, găzduit de Universitatea Naţională "Yuriy Fedkovych" din Cernăuţi, l-a primit, recent, pe profesorul univ. dr. Mihai Dimian, rectorul Universităţii "Ştefan cel Mare", într-o vizită oficială – informează bucpress.
România are nevoie de vocea şi de implicarea românilor din străinătate, a transmis, duminică, preşedintele Nicuşor Dan cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.
“România a fost şi rămâne un susţinător activ al păcii în regiune, condamnând 'cu fermitate' antisemitismul, terorismul şi orice formă de violenţă extremă”. Declarația a fost facută, marți, de preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, într-o şedinţă solemnă a Parlamentului care a marcat Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel.
Uniunea Europeană continuă să sprijine ferm integrarea Republicii Moldova, inclusiv prin prioritizarea țării în cadrul viitorului buget multianual al UE și sprijinirea autorităților de la Chișinău în implementarea reformelor și absorbția fondurilor de 1,9 miliarde de euro, acordate prin Mecanismul de Reformă și Creștere.
Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era, la sfârşitul lunii decembrie 2024, de 8.074, cu 821 mai puţini comparativ cu situaţia de la finele lunii septembrie 2024, conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).
La Galeria ICR Tel Aviv este programat pe 8 mai vernisajul expoziţiei de fotografii 'Naturalia' care cuprinde lucrări ale artistei israeliene cu origini româneşti, conf. univ. dr. Ruth Oren.
Primul Arhiepiscop Român al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Atanasie, va fi întronizat, sâmbătă, la Catedrala Arhiepiscopală 'Sfântul Mare Mucenic Gheorghe' din Londra.
Senatul a adoptat, luni, în unanimitate, în calitate de for decizional, proiectul de lege de ratificare a Acordului între Guvernele României şi Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Galaţi (România) - Giurgiuleşti (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România.
Cu ocazia prezenței la Târgul Internațional de Carte de la Tunis a lui Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român și al Rețelei institutelor culturale naționale din UE (EUNIC), Ambasada României a organizat, împreună cu Delegația Generală a Regiunii Wallonie-Bruxelles, sâmbătă, la sediul misiunii diplomatice române, un prânz de lucru.
Festivalul Filmului European revine cu ediția 29! Proiecțiile vor avea loc începând cu 8 mai în București, urmate de ediții locale speciale în nouă orașe din România: Botoșani, Brașov, Chitila, Deva, Iași, Sfântu Gheorghe, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Timișoara, marcând un record în ceea ce privește numărul de orașe în care festivalul va fi prezent.
Noaptea culturală a oraşului Stockholm, desfăşurată anual în capitala suedeză, va prezenta, pe 26 aprilie, publicului suedez trei evenimente care au fost incluse în programul oficial al evenimentului Kulturnatt.
ICR susține participarea, în perioada 25 aprilie-3 mai, a trei artiști - Antonia Scutaru, Diana Mihalascu și Leonard Chionac - în echipa de creație a noii producții internaționale Sabat Mater, regizată de Romeo Castellucci, pe scena prestigioasei Opere din Geneva, Elveția.
Pe 12 aprilie, la Ismail, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Forumului Comunității Românești din Regiunea Odesa, informează BucPress.