Pe 20 februarie 1856, societatea română făcea un pas mare către modernizare prin eliberarea din sclavie a romilor. Un capitol foarte sensibil al trecutului era închis, însă se deschidea altul, al integrării și construirii unui climat al recunoașterii și egalității.
Romii şi nomazii din Uniunea Europeană au mai multe locuri de muncă şi locuinţe mai bune decât în trecut, însă sărăcia, discriminarea şi segregarea rămân larg răspândite – arată cel mai recent sondaj al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. Cercetarea acoperă zece ţări ale Uniunii Europene, inclusiv România.
Comisia Europeană își reafirmă angajamentul de a construi o Uniune a egalității, prin inițiative și strategii de combatere a discriminării sub toate formele sale. În acest context, egalitatea de gen și incluziunea femeilor rome din comunitățile marginalizate reprezintă priorități, iar eurodeputatul Georgiana Teodorescu susține importanța unor programe educative adecvate și finanțate corespunzător.
Încă din 1971, data de 8 aprilie este consacrată Zilei Internaționale a Romilor.
Pe 8 aprilie este marcată la nivel mondial Ziua Internațională a Romilor. Am discutat pe această temă cu deputatul Cătălin Manea.
Una dintre prezențele constante în istoria spațiului românesc până în secolul al 19-lea a fost sclavia sau robia, cum era ea denumită în documente.