Vânătorile regale

Suveranii României au avut vânătoarea ca pasiune, dar și ca obligație a timpurilor. Partidele de vânătoare erau evenimente private, dar deveneau publice prin simbolism și prin ale evenimente conexe.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 27.04.2026, 15:16

Împreună cu culesul și pescuitul, vânătoarea a fost o ocupație de bază a ființei umane de a procura hrană pentru individ și pentru ceilalți. Însă vânătoarea nu a fost doar un simplu mod de a intra în posesia cărnii, a pieilor și a blănurilor. Ea a fost și ritual magico-religios, și semn al apartenenței sociale la o elită, și drept al autorității, reprezentat de un nobil ori de un suveran.

Cei patru regi ai României, Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea și Mihai I, au fost și ei vânători. Au fost organizatori ai vânătorii ca instituție, au dat legi, au strâns anturaje în jurul persoanelor lor. Vânătoarea a devenit prilej de întâlniri diplomatice și de promovare a cauzelor sociale, de exercitare a lobby-ului. De asemenea, ea a fost mod de sponsorizare și dezvoltare a științei și a devenit, cu timpul, parte din sport și agrement. Prin vânătoare, suveranii români și-au pus țara pe harta europeană a modelor timpurilor lor.

Istoria monarhiei române, a dinastiei de Hohenzollern-Sigmaringen, mai târziu de România, începe în 1866, odată cu sosirea principelui Carol la București. El a fost fondatorul a aproape tot ce există în România de azi, deci și al vânătorii. Istoricul Narcis-Dorin Ion cercetează istoria regalității române de peste două decenii și a arătat că persoana primului rege român s-a deosebit de cele ale urmașilor săi, din punctul de vedere al raportării la vânătoare.

”Toți regii României au fost vânători, începând cu primul rege, cu Carol I, care a fost imediat înmatriculat, în primul an al domniei, în prima asociație de vânători din București. Principele a fost înregistrat rapid între boieri, aristocrați, oameni de afaceri, care formaseră deja asociația în 1866. Ei au și notat punctajele pe care Carol Întâiul le realiza la vânătoare. El n-a fost un mare vânător, nici nu l-a pasionat foarte mult acest hobby, acest sport. Dar, din rațiuni de diplomație, de viață la Curtea Regală, de vizite ale unor capete încoronate europene, a trebuit să facă față și acestui ritual.”

Sub următorii suverani, vânătoarea în România se dezvoltă sistematic. Narcis-Dorin Ion: ”La Ferdinand I, la Carol al II-lea și la Mihai I putem spune clar, așa cum reiese din toate documentele, că au fost vânători mari, au fost pasionați și au și dezvoltat domeniul cinegeticii în România. Această pasiune a presupus totuși și o organizare, nu doar să se meargă la vânătoare fără pregătire prealabilă. Au apărut asociații de vânătoare, a apărut o legislație, care vine de la Ferdinand I, trece prin perioada lui Carol al II-lea, ea este de inspirație franceză. Legislația a ajuns în perioada comunismului și o moștenim și noi, în zilele noastre.”

Ca orice activitate umană, și vânătoarea are nevoie de o infrastructură. Narcis-Dorin Ion: ”A apărut, din această necesitate, organizarea unor mari domenii regale de vânătoare. Și ele au fost în Banat, Casa Verde din Timișoara și domeniul de la Șarlota, au mai fost marele domeniu de la Gurghiu Mureș și reședința de la Lăpușna, tot în Mureș. Unele domenii au fost preluate de la aristocrații unguri, altele nou dezvoltate cum au fost cele de la Gherghița, Periș, Drăgănești și Scroviștea, care ținea tot de Periș, din jurul Bucureștiului. Ele au fost organizate științific, au fost bugetate anual, acolo se urmărea o dezvoltare a vânatului. Din cele 12 domenii, șase-șapte au avut un vânat abundent și au fost și organizate ca atare.”

Contrar a ceea ce se crede, vânătoarea nu era și nu este un simplu act de împușcare a animalelor. Narcis-Dorin Ion: ”Starea vânatului era prezentată lunar. Se știa clar ce populație de animale exista, de la vulturi până la bursuci și așa mai departe. De asemenea, se știa câte familii de lupi, urși, mistreți erau, ce prădători apăreau, ce secvențe de braconaj se înregistrau, totul se raporta sistematic Administrației Vânătorilor Regale. După 1945, trupe sovietice de ocupație au făcut mari stricăciuni în Domeniile Regale de Vânătoare. Avem în documente consemnate aceste secvențe și reclamații. La Periș, în Domeniile din Banat, rușii în retragere au făcut pur și simplu prăpăd în toată fauna.”

Documentele sunt esențiale pentru istoric în a înțelege trecutul. Iar reconstituirea complexității vânătorilor regale din România se bazează pe lectura surselor. Narcis-Dorin Ion: ”În documentele de arhivă vedem ce puști foloseau regii la vânătoare, ce mărci, de unde se importau, câte gloanțe se trăseseră, ce se făcuse cu vânatul, cum fusese el valorificat. Trebuie spus că o parte era vândut, o altă parte era lăsat pentru diverse opere caritabile, sociale și altele. Documentele de arhivă prezintă și meniurile. Acele vânători se încheiau, firește, cu niște ospețe vânătorești și, având în vedere nivelul de reprezentare al invitaților, nu se mânca orice. Avem meniuri tipărite pentru mesele respective, avem liste cu băuturile care se consumau, avem liste cu ce consumau sau ce li se oferea de mâncare celor care ajutau la vânătoare. Exista un alai întreg.”

Vânătorile regale au însemnat foarte mult pentru România, dar ele au încetat din 1947, anul în care monarhia a fost izgonită de regimul comunist. Iar noile elite ale muncitorilor au practicat-o din plin, nu însă cu aceleași beneficii sociale.