Evenimentele de la Tatarbunar
La începutul toamnei anului 1924, în luna septembrie, au avut loc evenimente în localitatea Tatar-Bunar, în sudul Republicii Moldova, pe teritoriul Ucrainei de azi. Grupuri înarmate venite din URSS treceau Nistrul ilegal, ocupau localitatea Tatar-Bunar, arborau drapelul roșu și nu mai recunoșteau suveranitatea statului român. Presa timpului și statul român le-au denumit acțiuni teroriste, iar istoricii au vorbit ca despre ”răscoală”, ”rebeliune”, ”acțiuni armate”.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Steliu Lambru, 25.05.2026, 17:00
Evenimentele de la Tatarbunar din toamna anului 1924 sunt un caz tipic de terorism de stat. Ele sunt ilustrative și pentru felul în care o parte a populației civile se alătură unei mișcări antistatale, fără a avea toate informațiile la dispoziție. Tatarbunar a rămas un exemplu pentru felul în care pot evolua relațiile bilaterale atunci când două țări vecine nu se recunosc și nu se respectă.
În noaptea de 15 spre 16 septembrie 1924, un grup de câteva zeci de persoane înarmate venite din Uniunea Sovietică peste granița de pe râul Nistru au pus stăpânire pe comuna Tatarbunar. Firele telefonice au fost tăiate, au fost instalate santinele la toate intrările comunei, au fost arborate drapele roșii. Bande înarmate au început să terorizeze populația locală și au creat autorități sovietice. Guvernul de la București a trimis armata și rebeliunea a fost lichidată în decurs de câteva zile. Câteva sute de rebeli au fost uciși și alți 120 luați prizonieri. În procesul care a urmat, au fost inculpate 287 de persoane, iar 85 condamnate la pedepse între 6 luni și 6 ani. Două condamnări au fost pentru 15 ani și una la închisoare pe viață. Rebeliunea a fost condamnată inclusiv de Partidul socialist din România.
Cum s-a ajuns aici? La această întrebare a răspuns istoricul militar Petre Otu: ”Mă refer, în special, la contextul intern și mai ales internațional care au determinat evenimentele din septembrie și octombrie 1924. Totul pleacă din anul 1918, de la unirea Basarabiei cu România, de la intervenția armatei române din ianuarie 1918 în sprijinul Sfatului Țării, a cărui autenticitate a fost contestată de adversari, dar și de unii care nu erau neapărat adversari, ci neutri. Rusia sovietică, Uniunea Sovietică s-a creat mai târziu, la sfârșitul anului 1922, nu a recunoscut unirea Basarabiei cu România sub nicio formă. La Paris, Rusia sovietică n-a fost invitată și n-a participat la conferința de pace. A fost invitată însă o delegație a emigrației ruse care a acționat împotriva recunoașterii unirii Basarabiei cu România.”
Așa cum cerea ideologia, Uniunea Sovietică dorea extinderea revoluției în întreaga lume. ”În focul revoluției ruse, a preluării puterii de bolșevici, s-a născut teza revoluției mondiale. Ideologul principal a fost Troțki, dar și alți lideri sovietici. Ei spuneau că războiul acesta imperialist trebuia să se transforme într-un război civil și, de aici, într-unul al revoluției, și revoluția trebuia să se răspândească pe mapamond. În acest context s-a creat, între 2 și 6 martie 1919, Internaționala a III-a, considerată ca un partid comunist mondial, menit să ducă proletariatul, cu ghilimelele de rigoare, la victoria finală a revoluției bolșevice. Și știm azi de revoluțiile din Germania și Ungaria, de mișcări sociale în Franța și în alte țări. Consecințele războiului au fost teribile chiar și pentru învingători, nu numai pentru învinși. Iar Internaționala și-a propus să ducă un război hibrid, termenul este astăzi foarte cunoscut, împotriva țărilor din centrul, estul și chiar din vestul Europei.”
Agresivitatea sovietică a continuat să se manifeste în toată perioada anilor 1920-1930, deși, la un moment dat, diplomația a făcut loc calmului.
”Puseurile acestea au continuat în multe țări. Și aș vrea să spun că evenimentele de la Tatarbunar și din luna octombrie, urmate de crearea unei republici moldovenești în stânga Nistrului ca mijloc de presiune împotriva României, au fost penultimele zvârcoliri ale Internaționalei a III-a. Ultima pulsiune a fost în Țările Baltice, în Estonia, în 1924, s-a încercat să-i spunem o revoluție. Ulterior, Stalin, care a preluat puterea după ce Lenin a murit, a mers pe formula socialismului într-o singură țară, adică să ne consolidăm noi și ulterior mai vedem. Către mijlocul deceniului al patrulea, Uniunea Sovietică a trecut de la o contestare vehementă a tratatului Conferinței de pace de la Paris la o apărătoare a status quo-ului teritorial.”
Petre Otu a căutat și o explicație privitoare la așa-numita ”foame de spațiu” a rușilor: ”M-am întrebat de unde provine această propensiune extraordinară a Imperiului rus pentru un mic petec de pământ care se numește Basarabia? Există o teorie mai veche care spune că unde a pus rusul piciorul nu mai pleacă niciodată. A doua teorie ține însă și de geopolitică. Există niște culoare strategice de pătrundere din Europa vestică în Europa estică, Europa vestică fiind considerată de Paul Valery și de alții ca un fel de peninsulă a Asiei. E culoarul nordic, culoarul baltic, culoarul central european, pe unde au venit și Napoleon și Carol al XII-lea, pe unde a venit și Armata Roșie în al doilea război mondial, culoarul Dunării și culoarul maritim, prin strâmtori. Teritoriul Basarabiei, împreună cu teritoriul Belarusului și cu o parte din Polonia, sunt elemente de rocadă care permit transferul de pe o direcție pe alta. Și atunci, propensiunea aceasta pentru Basarabia se explică și din punct de vedere geopolitic.”
Evenimentele de la Tatarbunar din 1924 sunt din trecut, dar ele au reverberații puternice și în prezent. Acesta deoarece trecutul nu este doar trecut, el este și prezent.
