Vremurile lui Shakespeare
Război, crimă, trădare, minciună, ambiţii, răzbunare, fratricid, vendetta, incest, abuz de toate felurile, suflete pierdute, suflete vândute, infanticid şi genocid, asasinat şi lezmajestate.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Marius Tiţa, 31.05.2026, 09:48
Război, crimă, trădare, minciună, ambiţii, răzbunare, fratricid, vendetta, incest, abuz de toate felurile, suflete pierdute, suflete vândute, infanticid şi genocid, asasinat şi lezmajestate. Nu este vorba de o trecere în revistă a subiectelor zilei, aşa cum apar la un jurnal de ştiri din zilele noastre, ci de lumea lui Shakespeare, aşa cum apare ea în celebrele sale scrieri. Dramaturgul englez şi-a scris opera acum patru sute de ani, la întâlnirea dintre secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. Şi toate se numeau, de fapt, tragedii: Tragedia lui Hamlet, Tragedia lui Othello, Tragedia regelui Lear, Tragedia lui Macbeth, Tragedia lui Richard al III-lea, Tragedia lui Iulia Cezar şi Tragedia lamentabilă a lui Titus Andronicus. Iar sfera geografică acoperea Europa, mai ales cea vestică, cu trimiteri orientale. Hamlet este prinţul Danemarcei, Othello este din Veneţia.
De fapt, Veneţia şi oraşele emblematice ale Italiei sunt locuri predilecte pentru multe dintre operele Shakespeare. Teatrul “The Globe” unde se jucau, dintr-un început, piesele lui Shakespeare avea un motto interesant: „Totus mundus agit histrionem”, tradus ca “Toată lumea joacă teatru”. Recunoaştem cuvântul histrion, care, la latini, desemna un actor de comedie. În aceste zile, histrionul este o persoană care se manifestă foarte teatral, căutând mereu să fie în centrul atenţiei, cu orice preţ, sau este de-a dreptul un ipocrit. Nu este complicat să înţelegem această evoluţie, a unui termen din teatrul antic, despre a cărui transformare şi manifestare Shakespeare dă mărturie, de acum patru secole.
Şi astfel ne întoarcem la nenorocirile comportamentului uman care se transferă asupra societăţii şi produce catastrofe la dimensiuni tot mai însemnate. Conflictele nu se mai desfăşoară între familii stăpânite de demonul răzbunării, ci la nivel internaţional, cât mai amplu. Războaiele sunt, acum, mondiale. Au ajuns acolo când oamenii au descoperit întreaga planetă şi prima manifestare comună de amploare a fost războiul, omorârea celorlalţi, în număr cât mai mare. Tragedia nu se mai limitează la un şef de stat ci acesta, în funcţie de puterea discreţionară pe care o acumulează, aruncă în tragedie popoare, state, continente. Asasinatul, omorârea oamenilor, nu mai este un păcat capital, reprobabil, care marchează oameni, destine, familii, ci o practică instituţionalizată prin tot felul de metode şi tehnici.
Războiul din inima Europei, unde Vestul întâlneşte Estul, tocmai a depăşit ca durată Al Doilea Război Mondial. Foloseşte dronele în toate situaţiile, realitate militară care îl extinde peste toţi beligeranţii şi vecinii lor. Vineri dimineaţa, o dronă rusească plină cu exploziv a lovit un bloc de locuinţe din România, fără a produce victime. Momentul este foarte complicat, ţara atacată, România, nu este parte din conflict, în schimb este membră a NATO, Alianţa militară care promite apărarea membrilor săi. În lumea contemporană, descrisă deja de Shakespeare, nu se joacă teatru, se face război. Şi, totuşi, în aceste zile, la Craiova, oraş din România, se joacă teatru, din cel mai bun, shakesperian, victorian, contemporan. Festivalul Shakespeare din Craiova, aflat la a XV-a sa ediţie, înseamnă 11 zile de manifestări, 450 de piese de teatru în 60 de locaţii, peste tot în Craiova şi în zona sa metropolitană. (Marius Tiţa)
