Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Câinii nu sunt marfă

Un scandal uriaș și o investigație jurnalistică au devoalat că, în unele adăposturi private pentru câini din România, eutanasierea necuvântătoarelor a devenit o afacere de milioane de euro din bani publici.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Foto: Simon Moog / unsplash.com
Foto: Simon Moog / unsplash.com

, 22.07.2026, 18:00

În România există adăposturi publice și private pentru câinii fără stăpân. Cele private sunt deținute, pe de o parte, de ong-uri care se străduiesc să le ofere necuvântătoarelor condiții cât mai bune de viață, iar pe de alta, de persoane care le înființează și încheie, apoi, contracte cu autoritățile locale pentru gestionarea patrupedelor nimănui.

Un scandal uriaș izbucnit la jumătatea lunii februarie a repus pe tapet discuția despre conștiință, moralitate și legislație. În comuna vrânceană Suraia, un adăpost privat a încheiat peste 100 de contracte de ridicare a câinilor de pe străzi cu orașe și comune din toată țara. Pentru a face loc unora noi, 80% din câinii prinși erau eutanasiați. Camere ascunse l-au filmat pe proprietarul adăpostului în timp ce eutanasia cu barbarie câini fără stăpân, inclusiv sănătoși. În imagini se putea vedea cum aceștia erau loviți, târâți și injectați, apoi aruncați și lăsați să agonizeze. Autoritățile primiseră, anterior, reclamații legate de acest adăpost, însă reacția a fost minimă: controale s-au făcut, dar fără sancțiuni serioase, iar activitatea de acolo a continuat. De data aceasta, după apariția în presă a imaginilor greu de privit, activitatea adăpostului a fost suspendată temporar, toți câinii găsiți în viață au fost relocați grație ong-urilor și au fost deschise dosare penale. Proprietarul – de profesie medic veterinar! – a fost plasat sub control judiciar.

Emma Stratulat, și ea doctor veterinar și fondatoare a Asociației Save Our Paws, este cea datorită căreia imaginile cu atrocitățile de la Suraia au ajuns la cunoștința opiniei publice:

ʺÎncepem cea mai grea și mai importantă luptă de până acum, o luptă cu un sistem care, ani la rând, a rănit, a ascuns și a profitat de animale. Vorbim despre firme private care gestionează câinii fără stăpân. Noi nu mai putem să tăcem, nu mai putem să întoarcem privirea. Avem indicii, avem date, avem dovezi care ridică semne serioase de întrebare despre cum sunt folosiți banii publici și despre ce se întâmplă cu aceste animale. Și, da!, începem lupta pentru adevăr, pentru transparență, pentru că fiecare suflet contează.ʺ

Plecând de la cazul Suraia, o investigație realizată de publicația Snoop.ro arată că, pentru unele adăposturi private din România, eutanasierea câinilor a devenit o afacere extinsă și profitabilă. Potrivit anchetei, în ultimii trei ani, peste 64 de mii de câini ar fi fost eutanasiați ilegal, din care jumătate – adică în jur de 30 pe zi – în doar patru adăposturi din țară. Cele patru ar fi încasat 9 milioane de euro din bani primiți de la primării, inclusiv pe fondul existenței unor încrengături bazate pe prietenie ori rudenie între operatori de adăposturi, primari și autorități locale din domeniul veterinar.

Președinta Federației Naționale pentru Protecția Animalelor, Carmen Arsene, întărește informațiile de presă:

ʺS-au capturat din teritoriu, din toată România, în 25 de ani, 2,7 milioane de câini, din care 1,3 milioane au fost eutanasiați sau au murit în adăposturi. Și s-a cheltuit pentru toate acestea, din bugetele publice, 1 miliard de euro. Este o statistică pe care noi am efectuat-o împreună cu organizația Peta din Germania. Am realizat-o în baza unor informații pe care le-am colectat timp de un an de zile de la instituții publice.ʺ

Imediat după declanșarea scandalului de la Suraia, un protest a fost organizat în București împotriva unui sistem care condamnă câinii fără stăpân la suferință și moarte în chinuri în schimbul a foarte mulți bani publici. Inclusiv vedete din lumea artistică au susținut protestul. Să le pomenim, aici, pe actrițele Oana Pellea și Carmen Tănase sau pe interpreta de muzică ușoară Monica Anghel. Cu vocea tremurând de emoție, aceasta din urmă a mărturisit:

ʺȘtiți cu toții că sunt iubitoare de animale. Așa am crescut, așa am văzut în familia mea și îmi doresc din toată inima ca noi, toți oamenii, să fim conștienți de faptul că fiecare viață contează. Sunt extrem de furioasă pe tot ce s-a întâmplat la Suraia. Îmi doresc să trăim într-o lume bună, echilibrată și să nu mai facem rău niciunei forme de viață. E foarte important să ne creștem și copiii în iubirea pentru viață, orice fel de formă de viață. Sunt total împotriva acestor atrocități care s-au întâmplat cu toate viețuitoarele de acolo, este inimaginabil și e momentul să luăm cu toții atitudine.ʺ

Adoptată în 2013, legea care vizează, în prezent, gestionarea câinilor fără stăpân nu impune explicit eutanasierea lor, dar o permite, dacă aceștia nu sunt adoptați sau revendicați în termen de 14 zile din momentul în care ajung într-un adăpost. Or, această prevedere a transformat eutanasierea din soluție de ultimă instanță într-un instrument folosit frecvent, deși ineficient, pentru combaterea numărului mare al câinilor fără stăpân. În unele cazuri, susțin ziariștii de la Snoop.ro, de fapt, însuși sistemul de finanțare ar încuraja eutanasierea – plata serviciilor se face în funcție de numărul de animale gestionate, iar menținerea în viață implică costuri mai mari decât uciderea lor.

Apărătorii necuvântătoarelor cer închiderea tuturor adăposturilor în care sunt practicate rele tratamente la adresa acestora. De asemenea, în Parlament au fost depuse două proiecte legislative de modificare a actualului cadru legal. Într-unul se stipulează că animalele nu sunt obiecte, ci ființe cu drepturi și libertăți. În altul, că eutanasierea în masă trebuie să înceteze, o alternativă mult mai eficientă și mai puțin costisitoare fiind sterilizarea, tot în masă, a câinilor cu și fără stăpân, microciparea și aplicarea de sancțiuni pentru abandon.

Actuala lege – spune binecunoscuta asociație Kola Kariola – aplicată fără discernământ, nu rezolvă nimic, sistemul fiind construit să gestioneze fluxul, nu să oprească sursa. Iar deputatul liberal Andrei Baciu, un susținător și el al cauzei câinilor fără stăpân, crede că asistăm la o problemă de interes național care afectează imaginea țării și valorile umane în care cred oamenii care o populează. O societate care tolerează cruzimea devine complice, în timp ce una care reacționează devine mai puternică – spune parlamentarul.

RadioRomaniaInternational · Societate 22.07.2026
Foto: pixabay.com
Societate miercuri, 21 octombrie 2026

Calitatea vieții la români

Calitatea vieţii măsoară gradul general de bunăstare, confort și fericire al unei persoane în societate, fiind, în consecință, un concept multidimensi…

Calitatea vieții la români
Foto: pixabay.com
Societate miercuri, 14 octombrie 2026

Salvați copiii – Starea de bine digitală a copiilor din România

Un program al Salvați Copiii și Fundației Vodafone a adus educație digitală la peste 21.000 de elevi din România. Mulți copii din România resimt lipsa…

Salvați copiii – Starea de bine digitală a copiilor din România
„Nu merge platforma”: mulți muncitori străini rămân fără drept de ședere
Societate miercuri, 07 octombrie 2026

„Nu merge platforma”: mulți muncitori străini rămân fără drept de ședere

În aprilie, Guvernul României a adoptat o nouă ordonanță privind recrutarea și plasarea muncitorilor străini, după luni de negocieri cu părțile intere…

„Nu merge platforma”: mulți muncitori străini rămân fără drept de ședere
Foto: Voicu Horațiu / unsplash.com
Societate miercuri, 30 septembrie 2026

Românii sunt tot mai puțini şi tot mai bătrâni?

La 1 ianuarie 2026, România contabiliza 19.041.322 de rezidenţi – arată date provizorii publicate, la finele lunii august, de Institutul Naţional de S…

Românii sunt tot mai puțini şi tot mai bătrâni?
Societate miercuri, 23 septembrie 2026

Testele PISA, o radiografie a unei generații?

PISA (Programme for International Student Assessment) este cea mai amplă evaluare educațională la nivel internațional, un studiu comparativ inițiat de…

Testele PISA, o radiografie a unei generații?
Societate miercuri, 16 septembrie 2026

Ce este de făcut în cazurile de violenţă domestică?

Polițiștii din Piatra Neamț au intervenit, în primele șapte luni ale anului, la 3.359 de cazuri de violență domestică, aproape două treimi înregistrat…

Ce este de făcut în cazurile de violenţă domestică?
Societate miercuri, 09 septembrie 2026

Programul social de interes național pentru susținerea fertilizării in vitro

Începând cu 17 august, cuplurile și femeile singure din România se pot înscrie în noua ediție a Programului social de interes național pentru susținer…

Programul social de interes național pentru susținerea fertilizării in vitro
Societate miercuri, 02 septembrie 2026

Există viață după droguri? (reluare din 24.06.2026)

Comisarul european pentru Afaceri Interne și Migrație, Magnus Brunner, și Agenția Uniunii Europene pentru Droguri (EUDA) au prezentat, în prima parte …

Există viață după droguri? (reluare din 24.06.2026)

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company