Dorina Lazăr, premiată pentru întreaga carieră la Gopo
Actrița Dorina Lazăr a primit Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc de peste șase decenii și roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești, de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Corina Sabău, 12.09.2026, 14:07
Actrița Dorina Lazăr a primit Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc de peste șase decenii și roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești, de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000.
Absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Dorina Lazăr a debutat pe scenă în 1961, la Teatrul Regional București. Din 1969 face parte din trupa Teatrului Odeon, instituție de care și-a legat cea mai mare parte a activității artistice și pe care a condus-o în calitate de directoare între anii 2003–2017. Pentru această activitate de conducere a primit titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor (2012) din partea Ministerului Culturii și Comunicării din Franța. Unul dintre rolurile cele mai importante din cinema rămâne cel al taximetristei Angela Coman din Angela merge mai departe (1981). Pentru această interpretare, Dorina Lazăr a primit Premiul pentru cea mai bună actriță acordat de Asociația Cineaștilor din România.
La peste patru decenii distanță, personajul revine într-un dialog cinematografic. În filmul „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” (2023), Radu Jude include fragmente din producția din 1981 și pune în dialog personajul Angelei Coman cu Angela, personajul interpretat de Ilinca Manolache, care revizitează multe dintre locațiile filmului original. Am întrebat-o pe Dorina Lazăr dacă, odată cu vârsta și cu experiența, vine și o mai mare libertate în jocul actoricesc. Răspunsul ei a mutat însă accentul dinspre libertate spre vulnerabilitate și emoție.
„Odată cu vârsta vine și frica, poate mai mult decât atunci când ești tânăr. Când ești tânăr te simți puternic, invulnerabil; nu ai spaima uitării, nu ai teama că te vei împiedica pe scenă, nici grija ținutei sau a propriei apariții. Și totuși, în orice etapă a carierei, atât actorul debutant, cât și cel care se apropie de finalul drumului sunt bântuiți de aceleași spaime și de aceleași gânduri. A rămas celebră anecdota despre Sarah Bernhardt, care se afla în cabină înaintea unei premiere, alături de o tânără actriță, frumoasă și foarte sigură pe ea. Văzând-o atât de relaxată, Sarah Bernhardt a întrebat-o dacă nu are emoții, iar tânăra i-a răspuns că nu. Atunci, marea actriță i-a dat replica aceea devenită celebră: Când vei avea emoții, atunci vei deveni actriță.
Și eu am avut emoții foarte mari la filmul lui Radu Jude. Când făceam film în tinerețe aveam mai multă siguranță, cunoșteam echipele de filmare. De data aceasta însă am lucrat numai cu tineri și nu cunoșteam pe nimeni. Ceea ce m-a impresionat profund a fost faptul că am întâlnit o echipă extraordinar de bine pregătită din toate punctele de vedere. M-au impresionat și actorii; chiar și cel care avea doar două replici nu avea nicio ezitare. Totul fusese repetat și pregătit astfel încât la filmare să iasă perfect.”
Când privește înapoi la peste șase decenii de carieră, Dorina Lazăr evită ideea unor momente definitive sau a unor roluri care ar fi „consacrat-o” într-o anumită direcție. Vorbește, mai degrabă, despre un parcurs care s-a așezat în timp, despre acumulare și despre bucuria unei vieți în care și-a împlinit visul de a fi actriță.
„Să-ți dea Dumnezeu o asemenea șansă în viață: să muncești, să muncești fără odihnă, și totuși să nu simți oboseala, ci mai degrabă să ți se pară că trăiești într-o curgere frumoasă, ca o muzică. O viață în care asculți Vivaldi. Nu cred că un rol îți schimbă în mod radical comportamentul, dar, fără îndoială, există repere care te marchează. Pentru mine, „Arta conversației”, pe textul Ilenei Vulpescu, a fost un astfel de reper, mai ales prin impactul pe care l-a avut asupra publicului. Îmi amintesc că veneau mame cu copiii la cabină, după spectacol, și îmi spuneau că ce au văzut pe scenă li s-a întâmplat și lor. La fel s-a întâmplat și cu „Năpasta”, ecranizarea lui Alexa Visarion după piesa lui I.L. Caragiale. Iar la bătrânețe, Dumnezeu mi-a făcut încă un dar.
În această perioadă joc rolul unei scriitoare într-un spectacol care se numește „Neliniște”, scris de Ivan Vîrîpaev și montat de Bobi Pricop. Tot ce se întâmplă în această piesă, tot ce a scris acest autor născut în Rusia și devenit cetățean polonez este incredibil de ofertant pentru un actor. Nu am jucat în toată cariera mea un text atât de bogat și atât de plin de sensuri. Îl jucăm de trei stagiuni și, de fiecare dată când îl recitesc, descopăr noi și noi sensuri, noi înțelesuri, noi posibilități de interpretare actoricească.”
Filmografia Dorinei Lazăr cuprinde roluri în filme reprezentative pentru mai multe etape ale cinematografiei românești, printre care Drumuri în cumpănă (1979, regia: Virgil Calotescu), Stop cadru la masă (1980, r. Ada Pistiner), Semnul șarpelui (1982, r. Mircea Veroiu), Liceenii (1986, r. Nicolae Corjos), Balanța (1992, r. Lucian Pintilie) sau Binecuvântată fii, închisoare (2002, r. Nicolae Mărgineanu). În 2013, actrița revine într-unul dintre rolurile principale din București NonStop, în regia lui Dan Chișu, adăugând o nouă tipologie galeriei sale de personaje.
