Tineretul român și piața muncii

23% dintre românii cu vârste între 18 şi 24 nu sunt încadraţi în muncă şi nu urmează nicio formă de educaţie sau formare profesională, ceea ce – potrivit OCDE – reprezintă o preocupare majoră în materie de politici publice.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Roxana Vasile, 28.10.2026, 17:03

Datele Eurostat arată că, la ora actuală, România are cel mai mare procent din Uniunea Europeană de tineri care nu muncesc şi nici nu urmează o şcoală. Și în ceea ce privește șomajul în rândul tinerilor, România deține recordul în Uniune, circa un sfert dintre cei până în 24 de ani fiind șomeri. Mai mult, șomajul în rândul tinerilor este de până la opt ori mai mare decât șomajul la nivel național pe toate categoriile de vârstă apte de muncă.

Un raport al OCDE – ʺEducation at a Glance 2026ʺ – trage, și el, un semnal de alarmă: 23% dintre tinerii români cu vârste între 18 şi 24 nu sunt încadraţi în muncă şi nu urmează nicio formă de educaţie sau formare profesională. Este așa-numita ʺcategorie NEETʺ (neither in employment nor in education and training), al cărei procent este considerabil peste media OCDE, care este de doar 14%.

„Tinerii adulţi care nu sunt încadraţi în muncă şi nu urmează nicio formă de educaţie sau formare profesională reprezintă o preocupare majoră în materie de politici publice, întrucât perioadele prelungite de inactivitate la o vârstă fragedă pot avea efecte negative de durată asupra parcursului socio-economic ulterior” – atrage atenția Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Iar în opinia sociologului Mihai Dumitru, cercetător în domeniul problemelor legate de tineret, pentru România, aceasta este una din problemele sociale cele mai grave:

ʺTinereţea este o perioadă de tranziţie de la adolescenţă către statutul de adult, în care tinerii se inserează în relaţiile sociale. Ei aleg sau caută să aibă cât mai multe contacte sociale sau, dimpotrivă, se izolează. Or, faptul că nu sunt nici în sistemul educaţional, nici pe piaţa muncii nu sunt activi, înseamnă că ei se izolează social, cu consecinţe pentru dezvoltarea lor individuală, dar, atenţie, şi pentru societate. Noi traversăm, acum, o perioadă de schimbări nu foarte vizibile, dar extrem de profunde legate de revoluţia tehnologică care va schimba piaţa muncii şi tinerii, la prima vedere, ar avea o oportunitate, pentru că ei mânuiesc instrumentele inteligenţei artificiale mai bine sau mai mult decât alte generaţii.

Din nefericire, există încă bariere sociale. Primul lucru care îi face să eşueze pe piaţa muncii este educaţia. Aşa cum se ştie, mulţi tineri părăsesc şcoala în proporţii mult mai mari decât în oricare altă ţară a Uniunii Europene, în diverse stadii: o cincime părăsesc facultatea după primul an de studiu din motive financiare, probleme personale, căsătorie, copii şi aşa mai departe. Dar fără educaţie adecvată nu pot ocupa un loc pe piaţa muncii. În al doilea rând, e interesant, în România angajatorii cer oameni cu experienţă. Or, un tânăr care a terminat şcoala sau n-a terminat-o, s-a oprit la stadiul secundar de liceu, nu are tocmai asta – experienţă.ʺ

Procentul general al românilor cu studii superioare este de doar 19%, ponderea lor fiind cu mult depășită de ponderea celor cu studii liceale sau post-liceale, care ajunge la 56%. Iar, conform datelor Eurostat, doar 23% dintre tinerii români cu vârsta între 25 și 34 de ani au absolvit o unitate de învățământ superior.

Dintre tinerii care termină o facultate, unii ajung să lucreze în cu totul alt domeniu decât cel pentru care s-au pregătit. Unde se rupe legătura dintre şcoală şi cerințele pieței muncii? Din nou, cercetătorul Mihai Dumitru:

ʺAceasta e o chestiune de planificare a sistemului de educaţie. Dintotdeauna a existat o cerere pentru adaptarea şcolii la cerinţele pieţei muncii. Mulţi angajatori spun <domnule, vin, ştiu multă teorie, dar nu sunt potriviţi cu ce le cer eu la locul de muncă>. Deci, adaptarea în şcoli, aici trebuie lucrat în sistemul educaţional! În ce profesii îi pregătim? Pentru ce lume îi pregătim? Pentru că, încă o dată spun, lumea în care trăim se schimbă în 10 ani, piaţa muncii va fi total diferită decât cea din prezent.ʺ

Fără o strategie națională pe termen lung în sprijinul lor, tinerii de azi se vor putea pierde cu ușurință și, lăsați să se descurce singuri, vor întâmpina mari probleme – mai crede Mihai Dumitru:

ʺSigur există soluții! Dar, pentru asta, avem nevoie de o strategie care vizează tineretul pe termen lung. Ce facem cu generațiile care vin? Las la o parte că numărul lor scade, ca şi ponderea lor în populaţie. În paranteză, populaţia României îmbătrâneşte. În ’92, vârsta medie era de aproape 35 de ani. Acum este de peste 40 de ani. Deci, populaţia îmbătrâneşte. Ancorarea asta în revoluţia tehnologică va fi făcută de tânăra generaţie. Şi atunci am avea nevoie de o strategie generală privind tineretul, cu accent, fără îndoială, pe educaţie, în primul rând, şi, în al doilea rând, cum să eliminăm barierele de pe piaţa muncii sau cum să stimulăm angajarea tinerilor.ʺ

Dintre sutele de mii de tineri din România care nu muncesc și nici nu merg la școală, circa 70% nu găsesc un serviciu pe măsura așteptărilor lor. Doar că oamenii fără o profesie şi fără un serviciu sunt marginalizaţi ai unei societăți. ʺCine sunt eu? Și ce fac?ʺ – sunt întrebări pe care orice tânăr și le pune la început de drum în viață. Or, a nu avea profesie sau loc de muncă înseamnă, pe termen lung, un risc crescut de excluziune socială, sărăcie materială și dependență financiară de familie.

Apoi, tehnic vorbind, cu cât o generație va intra mai târziu pe piața muncii, cu atât va contribui mai târziu la sistemul de asigurări sociale, la economie și la societate, în general. În plus, o generație care încă își caută drumul și intră târziu pe piața muncii va costa foarte mult, pentru că economia, între timp, are nevoie de resurse pe care, negăsindu-le pe plan intern, va fi obligată să le aducă din afară.