UE și criza locuirii
Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a locuirii marcată de prețuri în creștere accelerată și de peste un milion de oameni afectați de lipsa unei locuințe.O nouă recomandare a Consiliului UE mizează pe prevenție și locuințe accesibile, într-un context în care și România resimte aceleași presiuni.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Eugen Cojocariu și Ion Puican, 11.11.2026, 13:30
Uniunea Europeană se confruntă, de câțiva ani, cu o criză a locuirii care afectează tot mai mulți cetățeni: prețurile locuințelor au crescut, în medie, cu până la 60% de la 2015 până acum, iar chiriile cu aproape 28% doar între 2010 și începutul anului 2025. În prezent, locuirea înghite o cincime din venitul mediu al unei familii europene, iar unul din zece europeni spune că nu își poate plăti la timp chiria sau rata la creditul imobiliar. Una dintre cauzele principale ale acestor creșteri este lipsa de locuințe noi.
Banca Europeană de Investiții estimează că UE avea nevoie, în 2025, de 2,25 milioane de locuințe noi, cu aproape 50% mai multe decât s-au construit efectiv. În același timp, locuințele sociale au scăzut constant, de la 11% din totalul locuințelor din UE în 2010, la doar 8% (circa 14 milioane de unități) în prezent. La această presiune se adaugă și fenomenul închirierilor de scurtă durată: doar prin platforme precum Airbnb sau Booking, în UE s-au înregistrat 854 de milioane de nopți de cazare în 2024. Tot mai multe locuințe sunt scoase de pe piața chiriilor pe termen lung, mai ales în zonele turistice. Aproape 10% dintre locuitorii zonelor urbane din UE cheltuiesc peste 40% din venitul disponibil doar pe locuință — prag considerat critic. Tinerii sunt, probabil, cei mai afectați: vârsta medie la care un tânăr european părăsește casa părintească a ajuns la 26 de ani, iar în unele state aproape 70% dintre tinerii cu vârste între 18 și 34 de ani încă locuiesc cu părinții din cauza costurilor.
În fața acestei situații, Uniunea Europeană a făcut din locuire una dintre prioritățile sale sociale pentru mandatul actual, numind pentru prima dată un comisar european dedicat exclusiv locuirii. Comisia Europeană a prezentat, la finalul lui 2025, un Plan European pentru Locuințe Accesibile, urmat în septembrie 2026 de o propunere de Lege privind locuințele accesibile. Pe 19 octombrie 2026, Consiliul UE a adoptat prima Recomandare privind combaterea lipsei unei locuințe: „Fighting Housing Exclusion in Europe”. Comisia urmează să monitorizeze progresul statelor membre și să raporteze Consiliului peste cinci ani.
În calitatea sa de raportor privind această propunere a Consiliului UE, Cristian PÎRVULESCU – Decan la Facultatea de Științe Politice, SNSPA; Președinte Step by Step, Președintele Platformei societății civile UE – Republica Moldova, CESE, a oferit un scurt interviu pentru Radio România Internațional:
„Este vorba despre un aviz pe care Comitetul Economic și Social European îl va vota în plenara sa acum. Este un aviz care răspunde, de fapt, pe de o parte, cererii pe care Comisia și Parlamentul au făcut-o Comitetului Economic și Social European, în calitate de instituție cu rol consultativ, să contribuie la reflecția despre situația locuirii în Uniunea Europeană și este un răspuns la o comunicare pe care Comisia Europeană a făcut-o. Ea este rezultatul unui proces de elaborare care a durat cam patru luni de zile, timp în care am organizat o audiere cu reprezentanții societății civile care lucrează în acest domeniu. … În Comitetul Economic și Social se lucrează la nivelul grupului de lucru care în mod legal sunt reprezentate toate cele trei grupuri din comitet: patronate, sindicate și grupul III, din care fac eu parte reprezentanții societății civile. … În acest aviz, noi propunem o serie de îmbunătățiri la comunicarea Comisiei. Noi considerăm că este un moment important. …
Noi considerăm că nu s-au făcut suficient de multe lucruri în susținerea dreptului la locuire ca un drept al omului. Și asta este, dacă vreți, amprenta pe care am încercat să o dau acestui aviz și acestei orientări. Pentru că rolul meu de raportor este acela de a aduna diferitele opinii care există în Comitet și ele sunt divergente în acest domeniu, de a găsi un compromis și, în final, de a aduce ceea ce noi numim plus-valoare. Plus-valoarea pe care noi o considerăm importantă este legată de aspectele privind drepturile omului și, în principal, dreptul la locuire ca un drept al omului. Există o discuție pe care am avut-o cu reprezentanții comisiei din acest punct de vedere. Există interpretări diferite. Noi insistăm asupra acestui subiect și suntem în egală măsură, pe de o parte, mulțumiți de faptul că există un răspuns și o cerere a Consiliului pe linia asta.
Pe de altă parte, nu foarte fericiți că problema drepturilor nu este abordată. Pentru că, să luăm un exemplu: suntem în plin scandal legat de criza locuinței în foarte multe țări. O bună parte din protestele la care asistăm în ultimele săptămâni se leagă de situația locuirii mult mai complicată în țările Europei de Vest decât în țările Europei Centrale și de Est, în particular în România. Pentru că există o criză gravă a locuinței, pentru că costurile sunt foarte mari, pentru că nu există o susținere foarte importantă. Problema locuinței nu apare pentru prima oară în discursul european, evident. … Dar, este o problemă pe care statele membre trebuie să o rezolve. Nu este o problemă pe care o poate rezolva Comisia Europeană, cum vor să sugereze unii.
În cazul meu, m-am aflat între tendințele antreprenoriale ale Grupului I, care reprezintă patronatele. Care recunosc nevoia de locuințe, inclusiv de locuințe sociale, dar care consideră că un parteneriat public-privat este foarte binevenit. Și sindicatele, în special colegii mei din sindicatele iberice, care au venit cu o viziune foarte socială, în care rolul instituțiilor publice este acela de a asigura o dinamică cu consecințe rapide a sectorului construcțiilor sociale. Deci, noi propunem instrumente prin care să se intervină, dar cel mai important este protecția dreptului la locuire. … Politicile de coeziune nu mai sunt nici pe departe ceea ce au fost și nu mai permit o combatere suficientă a sărăciei, pentru că marea problemă este, până la urmă, sărăcia, care sigur nu este nota dominantă a societății europene astăzi. Dar totuși, aproape 20% din populația europeană trăiește sub nivelul minim de sărăcie. … În momentul în care putem să asigurăm oamenilor o locuință decentă, un adăpost care să merite numele acesta, din acel moment, problemele sociale încep să se rezolve. Problemele legate de sărăcie.
Într-o țară ca România, în care avem cea mai mare rată de proprietari din Uniunea Europeană, discuția ar putea părea stranie. Dar, în realitate problema există și în România, pentru că, deși avem două milioane de locuințe neutilizate, cererea de locuințe se concentrează în marile orașe unde există activitate economică, ceea ce e normal. Iar cei care sunt cei mai afectați sunt tinerii, care au acces limitat la resurse și care au nevoie de un sprijin din partea statului. În România, domeniul locuințelor sociale este în mare măsură afectat. Iar problema locuinței poate fi speculată de politicienii extremiști, care dintr-o dată pot acuza imigrația pentru criza locuinței. … Se speculează masiv în multe țări acest subiect, iar el este de fapt o problemă legată de disponibilitatea guvernamentală, filosofie a finanțării și, până la urmă, politici sociale.”
Așa cum a precizat și Decanul SNSPA Cristian PÎRVULESCU, România are o situație aparte în peisajul european al locuirii: rata de proprietari de locuințe depășește 90%, una dintre cele mai mari din UE. Totuși, acest lucru nu înseamnă că presiunea prețurilor ocolește România. Potrivit datelor Eurostat, în primul trimestru din 2026 prețurile locuințelor au crescut cu 7,8% față de anul anterior, peste media de 5,1% înregistrată la nivelul întregii Uniuni Europene. Pe termen scurt, autoritățile europene își propun să monitorizeze mai atent fenomenul lipsei locuințelor accesibile și să sprijine statele membre în prevenirea excluziunii locative. Pe termen lung, obiectivul declarat este unul mai ambițios: accesul la o locuință stabilă să devină un standard real.
