Prezidenţiale, acum 30 de ani
În 1996, România se afla la numai 7 ani de la revoluția însângerată care dusese la căderea regimului comunist, instaurat cu ajutorul tancurilor sovietice, după Al Doilea Război Mondial.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Marius Tiţa, 22.11.2026, 10:12
În 1996, România se afla la numai 7 ani de la revoluția însângerată care dusese la căderea regimului comunist, instaurat cu ajutorul tancurilor sovietice, după Al Doilea Război Mondial. Președinte al României era încă Ion Iliescu, cel care apăruse public la Revoluția din decembrie 1989 și a fost desemnat liderul noii structuri de putere, Frontul Salvării Naționale. Atunci, legislativele aveau loc în același timp cu primul tur al prezidențialelor, astfel că legătura era directă, o coabitare a unui guvern cu un președinte din familii politice diferite fiind aproape imposibilă.
În 1990, primele alegeri post-comuniste, promiteau un mandat de început, de numai doi ani. Prezidențialele din mai 1990 au fost câștigate de Ion Iliescu, liderul revoluției împotriva lui Ceaușescu. În 1991, noua Constituție a României, prima după comunism este interpretată ca resetând numărarea mandatelor astfel că, după mandatul plin câștigat în 1992, președintele Ion Iliescu candida din nou și avea cele mai mari șanse să câștige. Însă nu o va face, nu în 1996, ci după alți patru ani, în 2000.
În 1996, alegerile legislative și primul tur al prezidențialelor au avut loc la 3 noiembrie. Participarea a depășit 76 la sută și anunța surprize serioase. Alianța electorală a mai multor partide de opoziție Convenția Democrată Română (CDR) a luat 37 la sută din voturi, peste cele 28 reușite de puternicul Partid al Democrației Sociale care îl susținea pe președintele în funcție încă din noaptea Revoluției din 22 Decembrie 1898. Opoziția avea cele mai multe șanse să formeze guvernul iar victoria lui Ion Iliescu, una nouă, ar fi dus echilibrul politic în faza de coabitare. Dar la al doilea tur, peste două săptămâni, la 17 noiembrie 1996, candidatul opoziției a luat 54,4 la sută din alegeri, învingându-l pe Ion Iliescu.
După 7 ani de dominație a politicienilor din jurul lui Ion Iliescu, un fost lider comunist și el, dar marginalizat de dictatorul Ceaușescu, un nou președinte, mult mai puțin cunoscut, se instala la Palatul Cotroceni. Emil Constantinescu era un fost rector al Universității din București, profesor de Geologie, dar și absolvent al Facultății de Drept, în 1960. El apăruse în politică nu printr-un partid istoric sau consacrat, ci pe linia implicării politice a societății civile. În 1996, Emil Constantinescu a candidat la președinția României din partea Convenției Democrate, cea mai importantă alianță a opoziției. Practic, se repeta situația din 1992, când opoziția participa tot prin Convenția Democratică, la parlamentare, și reprezentată, la prezidențiale, de profesorul universitar Emil Constantinescu. Doar că, în 1992, rezultatele au fost invers față de 1996.
Astfel, alegerile prezidențiale și parlamentare din România au produs prima schimbare post-comunistă a puterii, prima alternanță democratică, prin alegeri, atât parlamentare cât și prezidențiale. Au urmat patru ani complicați iar la încheierea mandatului, Emil Constantinescu a decis că nu va candida pentru un nou mandat, al doilea pe care Constituția îl permitea. Era dezamăgit de cei patru ai mandatului său deși, personal, nu avea ce să își reproșeze. Mandatul lui Emil Constantinescu a fost esențial pentru aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană, obiectivele esențiale ale românilor în anii 90, în anii dificili de după căderea comunismului.
În 1999, papa Ioan Paul al II-lea a venit la București în prima vizită a unui suveran pontif într-o țară majoritar ortodoxă, în mileniul Marii Schisme, când creștinismul s-a împărțit între Vestul catolic și Estul ortodox. În plan politic, guvernarea Convenției Democrate a fost afectată de atomizarea puterii în mai multe partide și de erodarea poziției partidului central, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, care, la următoarele alegeri, cele din 2000, nu a mai intrat în parlament. După anul 2000, Emil Constantinescu a revenit în viața universitară și în societatea civilă la nivelul unui fost președinte care se bucură de respectul românilor și nu numai.