Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 02.03 – 08.03.2014

Sumar: România are un nou guvern; România şi criza din Ucraina; Succese ale industriei româneşti de automobile; Fotbalul românesc în atenţie

Retrospectiva săptămânii 02.03 – 08.03.2014
Retrospectiva săptămânii 02.03 – 08.03.2014

, 08.03.2014, 09:46

România are un nou guvern



România are, de miercuri, un nou guvern. Preşedintele Traian Băsescu şi premierul social-democrat Victor Ponta, inamici declaraţi, au ajuns la un acord care pune capăt instabilităţii politice ce domnea de zile bune. Şeful statului a acceptat să semneze numirea miniştrilor propuşi de primul ministru. În contra-partidă, Victor Ponta a transmis Parlamentului un program de guvernare actualizat odată cu cooptarea în guvern a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România în locul liberalilor, care s-au retras din executiv şi din fosta Uniune Social Liberală. În semn că USL nu mai există, liderul liberal Crin Antonescu a demisionat, de altfel, din funcţia de preşedinte al Senatului. La ora actuală, guvernul supranumit Ponta 3” este alcătuit, pe lângă reprezentaţi ai UDMR, din membri ai Partidului Social-Democrat, Partidului Conservator şi Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Miniştrii au depus jurământul în faţa lui Traian Basescu. La puţin timp după ceremonie, Victor Ponta puncta: Nu aş vrea să iluzionez pe nimeni, nu e deloc pace şi nici nu cred că va fi pace până în decembrie, când vom avea un preşedinte care va înţelege să fie preşedinte arbitru, nu un preşedinte jucător. În viziunea primului ministru, faptul că preşedintele Băsescu a acceptat noul guvern este impus, între altele, de realitatea regională: Uniunea Europeană şi NATO au nevoie de o Românie stabilă, democratică şi serioasă într-un moment foarte dificil – criza din Ucraina.




România şi criza din Ucraina



România va participa cu experţi la misiunea OSCE din Ucraina. În plus, ar putea lua parte la un format de negociere pentru soluţionarea tensiunilor ruso-ucrainene, dacă se decide crearea acestuia – a declarat preşedintele Traian Băsescu în contextul participării la summitul european convocat de urgenţă, joi, la Bruxelles: Avem peste 400.000 de cetăţeni ucraineni vorbitori de limbă română, ceea ce ne situează pe locul doi, după minoritatea rusă, ca interes pentru ceea ce se întâmpla cu minorităţile pe teritoriul Ucrainei. România este cel mai apropiat stat membru al Uniunii Europene de Crimeea, distanţa e doar 160 de mile marine, ceea ce pentru una din cele 400 de nave ale flotei Federaţiei Ruse de la Sevastopol înseamnă un marş de maximum 10 ore până la frontierele României. De asemenea, România este la 100 de km de un alt conflict îngheţat, cel din Transnistria. Ministrul de externe Titus Corlăţean se va afla luni, 10 martie, în Ucraina. El va discuta cu autorităţile de la Kiev şi despre abrogarea legii privind limbile regionale şi minoritare. Bucureştiul solicită revenirea la legislaţia care asigura utilizarea limbilor minorităţilor naţionale, inclusiv sub formă de limbi regionale, necesară prezervării identităţii româneşti.




Succese ale industriei româneşti de automobile



În ciuda crizei economice, vânzările uzinelor Dacia din România, deţinute de constructorul francez Renault, continuă să fie destul de bune. Au înregistrat, în ianuarie, cel mai semnificativ avans din Uniunea Europeană. În 2013, au fost înmatriculate peste 294 de mii de autoturisme Dacia în cele 28 de state europene, în creştere cu 22,8% faţă de 2012. Prin urmare, angajaţii uzinelor au de ce să se bucure! Ei au ales, în schimb, să iasă în stradă pentru a protesta împotriva politicii autorităţilor în materie de infrastructură. Mai precis, sunt nemulţumiţi de amânarea construcţiei autostrăzii Piteşti-Sibiu, care leagă sudul de centrul ţării. Liderul sindical Dumitru Costin explică: Dacă o să punem finanţarea tronsonului de autostradă Piteşti-Sibiu pentru 2020, atunci e clar că în curând începem să ne pregătim pentru şomaj şi pierderi de locuri de muncă pe industria de automobile şi componente auto din România. Dacă asta vor guvernanţii, măcar să ne-o spună răspicat. Considerat de Uniunea Europeană un proiect prioritar, autostrada Piteşti-Sibiu este benefică pentru Renault şi, potrivit francezilor, ar aduce reduceri de cheltuieli şi de timp cu transportul autovehiculelor, dar şi cu aprovizionarea.




Fotbalul românesc în atenţie



Echipa naţională de fotbal a României a remizat, săptămâna aceasta, cu reprezentativa Argentinei. Deşi nu s-a înscris niciun gol, pasionaţii sportului cu balonul rotund s-au bucurat să-l vadă pe Arena Naţională din Bucureşti pe Lionel Messi, atacantul Barcelonei, de patru ori câştigător al Balonului de Aur. Considerată un amical de lux”, partida a avut loc în aceeaşi zi cu alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Postul a fost ocupat de cel mai puţin cunoscut dintre cei cinci candidaţi: tânărul Răzvan Burleanu. Va împlini 30 de ani pe 1 iulie. Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Răzvan Burleanu a renunţat la sportul de performanţă la doar 19 ani, pentru a se dedica studiilor. În ultimii ani, el a condus federaţia de minifotbal. Cotat iniţial drept mare favorit al scrutinului, fostul internaţional Gheorghe Popescu a fost, însă, condamnat defintiv, marţi, la trei ani de închisoare, pentru infracţiuni economice. Într-un proces al transferurilor în fotbal care dura de şase ani, au mai fost condamnate la închisoare şapte persoane – nume grele din fotbal – pentru înşelăciune, spălare de bani şi evaziune fiscală.




România şi-a liberalizat piaţa funciară



Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, săptămâna aceasta, Legea terenurilor agricole, care aduce simplificări la procedurile de vânzare către cetăţeni şi persoanele juridice aparţinând unui stat membru al Uniunii Europene. Conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, România s-a angajat ca, de la 1 ianuarie 2014, să liberalizeze piaţa funciară, astfel încât cetăţenii străini, persoane fizice, din comunitatea europeană să poată cumpăra fără restricţii terenuri agricole. Or, cu cele 14 milioane de hectare de terenuri agricole ale sale, evaluate la preţuri considerabil mai mici faţă de celelalte din restul Uniunii, România este atractivă pentru străinii care vor să achiziţioneze pământ.

Retrospectiva săptămânii 7-13.09.2025
Eveniment Top sâmbătă, 13 septembrie 2025

Retrospectiva săptămânii 7-13.09.2025

4 moțiuni de cenzură… Guvernul rezistă! Guvernul de coaliţie din România a supravieţuit într-o singură zi, duminica trecută, fără...

Retrospectiva săptămânii 7-13.09.2025
Retrospectiva săptămânii 31.08 – 06.09.2025
Eveniment Top sâmbătă, 06 septembrie 2025

Retrospectiva săptămânii 31.08 – 06.09.2025

Președintele Nicușor Dan, la reuniunea „Coaliţia Voinței” pentru Ucraina România susţine adoptarea de sancţiuni suplimentare...

Retrospectiva săptămânii 31.08 – 06.09.2025
Retrospectiva săptămânii 24.08 – 30.08.2025
Eveniment Top sâmbătă, 30 august 2025

Retrospectiva săptămânii 24.08 – 30.08.2025

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române Bucureştiul a fost săptămâna aceasta gazda Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, la care au...

Retrospectiva săptămânii 24.08 – 30.08.2025
Retrospectiva săptămânii 17.08 – 23.08.2025
Eveniment Top sâmbătă, 23 august 2025

Retrospectiva săptămânii 17.08 – 23.08.2025

Garanții de securitate pentru Ucraina România va contribui la garanţii solide de securitate pentru Ucraina, care vor fi implementate prin...

Retrospectiva săptămânii 17.08 – 23.08.2025
Eveniment Top sâmbătă, 16 august 2025

Retrospectiva săptămânii 10.08 – 16.08.2025

România și discuțiile despre Ucraina Săptămâna care se încheie a stat sub semnul mult așteptatei întâlniri de vineri, 15 august, din...

Retrospectiva săptămânii 10.08 – 16.08.2025
Eveniment Top sâmbătă, 09 august 2025

Retrospectiva săptămânii 03.08 – 09.08.2025

Joi – zi de doliu național în România, în memoria lui Ion Iliescu, primul preşedinte postcomunist al ţării, înmormântat cu onoruri...

Retrospectiva săptămânii 03.08 – 09.08.2025
Eveniment Top sâmbătă, 02 august 2025

Retrospectiva săptămânii 27.07 – 02.08.2025

Austeritate la pachet De la 1 august, în România este în vigoare primul pachet de măsuri fiscal-bugetare de austeritate pentru reducerea...

Retrospectiva săptămânii 27.07 – 02.08.2025
Eveniment Top sâmbătă, 26 iulie 2025

Retrospectiva săptămânii 20.07 – 26.07.2025

Guvernanți Coaliţia de guvernare, declarat pro-europeană, de la București – PSD-PNL-USR-UDMR – a decis să amâne până la...

Retrospectiva săptămânii 20.07 – 26.07.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company