Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 17.04- 23.04.2016

Sumar: Aderarea României la spaţiul Schengen, în etape?; Provocări pentru noul ministru român al Muncii: Nemulţumiri şi proteste ale sindicaliştilor din sănătate, ale minierilor şi energeticienilor

Retrospectiva săptămânii 17.04- 23.04.2016
Retrospectiva săptămânii 17.04- 23.04.2016

, 23.04.2016, 09:40


Aderarea României la spaţiul Schengen,
în etape?





Comisia Europeană
sprijină intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen, pentru că aceste
ţări îndeplinesc cu siguranţă condiţiile de aderare. Preşedintele Comisiei,
Jean-Claude Juncker, a făcut această declaratie, la Strasbourg, în plenul
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, râspunzând unei întrebari pe această temă
a unui europarlamentar român. Potrivit unor surse diplomatice citate de
trimisul Radio România la Strasbourg, aderarea s-ar putea desfăşura în două
etape, începând din a doua jumatate a anului. Prevăzută, iniţial, pentru martie 2011, aderarea
României la Spatiul comunitar de liberă circulaţie a fost amânată în repetate
rânduri, pe fondul rezervelor exprimate de unele state membre faţă de
reformarea justiţiei şi a eficienţei luptei împotriva corupţiei. In tot acest
timp, autorităţile de la Bucureşti au susţinut că respectă, integral,
criteriile tehnice ale aderării.



Provocări pentru noul ministru român al Muncii



Legea salarizării bugetarilor şi
aplicarea noilor prevederi ale Legii privind concediul şi indemnizaţia pentru
creşterea copiilor sunt principalele provocări ale noului ministru român al Muncii, Dragoş Pâslaru. Fost consilier de stat pe probleme economice la Cancelaria
primului-ministru Dacian Cioloş, Pâslaru a înlocuit-o în funcţie pe Ana
Costea. Aceasta şi-a dat dat demisia, în urma nemulţumirilor exprimate de
sindicate cu privire la proiectul de ordonanţă de urgenţă privind salarizarea
bugetarilor. Între timp, vineri, premierul Cioloş a explicat, la reluarea
discutiilor cu partenerii sociali, că pentru moment nu va fi vorba de
schimbarea Legii salarizării bugetare şi că executivul va veni cu o nouă propunere de ordonanţă
de urgenţă care să corecteze din inechităţile existente in sistemul public de salarizare, în
principal, în privinţa salariilor mici. Pe de altă parte, Pâslaru trebuie să găsească
soluţii pentru aplicarea noilor prevederi ale Legii privind indemnizaţia pentru creşterea
copiilor, recent promulgata de şeful statului. Aceasta elimină plafonul maxim
al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, care până acum era de 3.400
lei (760
de euro). De acum
inainte valoarea indemnizatiei va reprezenta 85%
din venituri şi se acordă pe o perioadă de doi ani. Părinţii care se întorc mai devreme la
serviciu au dreptul la un stimulent de 50% din indemnizaţia minim garantată.



Nemulţumiri şi proteste ale sindicaliştilor
din sănătate, ale minierilor şi energeticienilor români



În România, sindicaliştii
din sănătate, au pichetat
în această săptămâna sediile prefecturilor din mai multe municipii reşedinţă de
judeţ şi Palatul Parlamentului de la Bucureşti pentru a cere eliminarea
inechităţilor din sistemul medical şi finanţarea în mod corespunzător a
sistemului. Ei cer reguli pentru funcţionarea cabinetelor medicale în şcoli şi
alocarea unui buget de 6% din Produsul Intern Brut pentru sănătate. La fel de
nemulţumiţi, zeci de mineri şi energeticieni de la Complexul Energetic Oltenia au parcurs 300 de kilometri pe jos, până la Bucureşti,
într-un marş de protest. Ministrul energiei, Victor Grigorescu, a declarat că
guvernul va găsi soluţii pentru redresarea financiară a companiei. El a
discutat cu reprezentanţii conducerii Complexului şi cu cei ai angajaţilor şi
au stabilit împreună un plan de eficientizare care va presupune şi
restructurarea schemei de personal.



Liberalii, nominalizări pe bandă rulantă
pentru primaria generală a capitalei Romaniei



Liberalii, principala forţă de
dreapta din România, au făcut o nouă nominalizare, a patra, pentru candidatura
la funcţia de primar general al capitalei. Este vorba de actualul lider al
Organizaţiei Bucureşti a partidului, Cătălin Predoiu, fost ministru al
justiţiei. Precedentele propuneri au fost europarlamentarul Cristian Buşoi,
urmat de prim-vicepreşedinte PNL, Ludovic Orban, care a renunţat la candidatură
şi a demisionat din funcţiile pe care le deţinea, după ce a fost chemat la DNA
şi pus sub control judiciar pentru fapte de corupţie. Nici următoarea nominalizare, cea a lui
Marian Munteanu, fost lider al mişcării studenţeşti în perioada amplelor
proteste izbucnite împotriva puterii comuniste instalate la Bucureşti după
revoluţia din 1989, nu a fost una de bun augur. Munteanu s-a retras,
respingând, însă, acuzaţia care i s-a adus că ar fi colaborat cu fosta poliţie
politică – Securitatea.



Vizita în România a președintelui Ucrainei,
Petro Poroşenko



Autorităţile
române şi-au reînnoit, joi, sprijinul pentru suveranitatea, integritatea
teritorială şi independenţa Ucrainei, cu ocazia vizitei, la Bucureşti, a
preşedintelui Petro Poroşenko. Liderul de la Kiev s-a întâlnit cu omologul său
român, Klaus Iohannis şi cu premierul Dacian Cioloş. Cei doi şefi de stat au
vorbit, intre altele, despre evoluţiile de securitate în regiunea Mării Negre.
În context, Poroşenko a declarat că Ucraina se va alătura iniţiativei de creare
a unei flote a Mării Negre care să consolideze prezenţa NATO în zonă şi să contibuie
la creşterea gradului de securitate în regiune. Cei doi sefi de stat au
discutat şi
posibilitatea creării unei brigăzi militare româno-ucraineano-bulgare după
modelul celei existente între Polonia, Lituania şi Ucraina.Preşedintele Ucrainei s-a întâlnit şi cu
premierul Dacian Cioloş, care a subliniat
că formarea noului guvern de la Kiev reprezintă o nouă şansă pentru accelerarea
reformelor interne şi stabilizarea statului vecin. Cu ocazia vizitei au fost
semnate două acorduri, unul privind cooperarea bilaterală în domeniul
transporturilor militare şi un altul vizând patrularea în comun la frontiera
dintre cele două ţări

Retrospectiva săptămânii 04-10.01.2026
Eveniment Top sâmbătă, 10 ianuarie 2026

Retrospectiva săptămânii 04-10.01.2026

Președintele Nicușor Dan la Paris Preşedintele României a participat, marți, la Paris, la o reuniune a Coaliţiei de Voinţă pentru Ucraina....

Retrospectiva săptămânii 04-10.01.2026
Evenimentele interne ale anului 2025
Eveniment Top sâmbătă, 03 ianuarie 2026

Evenimentele interne ale anului 2025

Un an politic agitat La 1 ianuarie 2025, Klaus Iohannis era, încă, președintele României, deși îşi încheiase, deja, al doilea şi ultimul...

Evenimentele interne ale anului 2025
Retrospectiva săptămânii 14-20.12.2025
Eveniment Top sâmbătă, 20 decembrie 2025

Retrospectiva săptămânii 14-20.12.2025

Președintele României, Nicușor Dan, prezent la reuniuni europene Subiectul cel mai important, pentru România, la Consiliul European este...

Retrospectiva săptămânii 14-20.12.2025
Retrospectiva săptămânii 07-13.12.2025
Eveniment Top sâmbătă, 13 decembrie 2025

Retrospectiva săptămânii 07-13.12.2025

Decizii ale Curţii Constituţionale La mijlocul săptămânii, Curtea Constituţională a respins sesizarea populiştilor din Parlament şi a...

Retrospectiva săptămânii 07-13.12.2025
Eveniment Top sâmbătă, 06 decembrie 2025

Retrospectiva săptămânii 30.11-06.12.2025

1 Decembrie, Ziua Naţională a României, a fost marcată în toată ţara prin parade şi ceremonii militare şi religioase. O festivitate...

Retrospectiva săptămânii 30.11-06.12.2025
Eveniment Top sâmbătă, 29 noiembrie 2025

Retrospectiva săptămânii 23 – 29 noiembrie 2025

Comisia Europeană a îngheţat procedura de deficit bugetar excesiv pentru România Comisia Europeană a adoptat, marţi, pachetul de toamnă al...

Retrospectiva săptămânii 23 – 29 noiembrie 2025
Eveniment Top sâmbătă, 22 noiembrie 2025

Retrospectiva săptămânii 16–22.11.2025

Demersuri pentru reducerea deficitului bugetar Guvernul de coaliție de la București pregăteşte pachetul 3 de măsuri fiscale, menite să...

Retrospectiva săptămânii 16–22.11.2025
Eveniment Top sâmbătă, 15 noiembrie 2025

Retrospectiva săptămânii 09 – 15.11.2025

Strategia Națională a României – în dezbatere publică Președintele Nicușor Dan a prezentat, miercuri, proiectul noii Strategii...

Retrospectiva săptămânii 09 – 15.11.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company