Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Alianţa Est-Est

A fost o săptămână chinezească în România, şi nu la nivel de târg sau eveniment culinar-comercial, ci la unul cât se poate de înalt. A fost o reuniune a Estului şi Centrului Europei cu China, la nivelul şefilor de guvern.

Alianţa Est-Est
Alianţa Est-Est

, 01.12.2013, 08:26

A fost o săptămână chinezească în România, şi nu la nivel de târg sau eveniment culinar-comercial, ci la unul cât se poate de înalt. A fost o reuniune a Estului şi Centrului Europei cu China, la nivelul şefilor de guvern. O întâlnire a premierilor de la Bucureşti şi Beijing, prima în România după 19 ani. A fost o acţiune de identificare a posibilităţilor comune de cooperare între o ţară de 20 de milioane de locuitori, cum este România, şi una de aproape un miliard şi jumătate de oameni, cu un teritoriu mult mai mare şi resurse uriaşe.



România a înlăturat comunismul în urmă cu 24 de ani şi de 7 ani funcţionează în cadrul celei mai puternice structuri integraţioniste la nivel regional, Uniunea Europeană. Din 2008, se confruntă cu efectele crizei ce afectează ţările nord-atlantice, promotoare ale democraţiei clasice, tradiţionale, bazată pe drepturile omului.



China a fost mereu un continent în sine, prin dimensiuni, atât a populaţiei cât şi a teritoriului. În principiu, regimul de stat este unul comunist dar puţini occidentali se pot lăuda că pot înţelege ce se întâmplă în formula politică promovată în China. O încadrare în criteriile politologice europene ne-ar îndreptăţi să vorbim de un capitalism de stat, cu o structură unipartinică, un partid comunist căruia nimic din ce este regimul comunist nu îi lipseşte. Mai mult, şi nu se putea altfel, comunismul chinezesc a fost unul aparte, bazat pe cultul personalităţii liderului fondator, legendarul Mao Tzedong. China comunistă este atât de puternică încât a ajuns o contrapondere la hegemonismul statului ce dădea ora exactă în materie de comunism, Uniunea Sovietică.



Conflictul între cele două centre comuniste s-a extins în întreaga lume, permiţându-ne să vorbim de concurenţă bipolară şi în lumea comunistă nu numai în cea internaţională. Ca stat ce a încercat să joace o carte curajoasă de independenţă faţă de Uniunea Sovietică, România comunistă a lui Ceauşescu şi-a atras simpatia Chinei lui Mao. Si a importat, din China şi din Coreea de Nord, spectaculoasele manifestări ale cultului personalităţii.



În prezent, puţini realizează că Republica Populară Chineză este, totuşi, un stat comunist. Unii spun că un astfel de conglomerat nici nu poate fi gestionat fără o ideologie restrictivă şi relativ simplă. În prezent, China apare ca o structură excepţional de puternică, neafectată de criză, căreia şi America i-a întins covoare şi steaguri roşii, la ea acasă, pe malul Atlanticului de Nord. Vestul Europei are o tradiţie de interes în lumea chineză, pornind din vechimea istoriei până la adoptarea şi promovarea în statele indochineze a unui maoism altoit cu troţkismul cu arome pariziene. Economic, China a reprezentat un pol de maxim interes pentru Europa capitalistă care nu şi-a făcut mari probleme din cauza sistemului capitalist instalat în urmă cu mai bine de 6 decenii. În siajul crizei care zguduie inclusiv o serie de principii ale construcţiei europene, UE poartă un dialog complicat cu China, încercând să împletească în formule coerente toate contradicţiile de sistem constatate în acest dialog. Pe de o parte se află conştiinţa propriei valori şi importanţe, pe de alta se află un set de principii care le fac să funcţioneze, atât Uniunea integrării europene cât şi China acestui moment.



Reuniunea de la Bucureşti a celor ce nu sunt în Vestul Europei cu omologul chinez, premierul Li Keqianq, vine după o reuniune importantă a întregii Uniuni Europene cu liderii Chinei. Nu este prima ci a treia, în fiecare dintre anii trecuţi petrecându-se câte o astfel de întâlnire, la Budapesta şi la Varşovia.



Dar tot în aceste zile, Europa însăşi îşi descoperă Estul, propriul Est. Întâlnirea de la Vilnius este pasul esenţial care răspunde multor întrebări referitoare la viitorul proiectului european, mai exact al extinderii sale. Până în China, Europa are mai multe ţări şi popoare care au trăit în fostul stat sovietic şi după 2 decenii de evoluţii greu de înţeles pentru analiştii europeni, primesc un răspuns clar şi puternic.

Etichete:
Foto: LukasJohnns / pixabay,com
Focus duminică, 13 iulie 2025

Cât durează un război?

Europa a fost modelată de războaie, dar mai ales de tratatele de pace care le-au urmat. De fapt, întreaga lume a cunoscut această evoluție. La...

Cât durează un război?
(Sursa foto: pixabay.com)
Focus duminică, 06 iulie 2025

Modalități de plată

2025 trebuia să fie un an lipsit de emoții, electorale, după un 2024 cu patru rânduri de alegeri, toate tipurile de alegeri din România. În...

Modalități de plată
Summit NATO (foto: presidency.ro)
Focus duminică, 29 iunie 2025

NATO la nivel înalt

Întâlnirea la nivelul cel mai înalt a NATO, desfășurată recent la Haga, a fost cea mai așteptată întâlnire din ultimii ani. Unii șefi de...

NATO la nivel înalt
Bombe și drone
Focus duminică, 08 iunie 2025

Bombe și drone

Acum trei ani, vedeam școlarii din Ucraina sărbătorind încheierea anului școlar pe un teren de sport ciuruit de bombe. Cu toții credeam că nu...

Bombe și drone
Focus duminică, 25 mai 2025

Retorică şi informaţie

Din mai multe surse, inclusiv statale, s-a constatat că România a fost supusă unei uriașe presiuni venite din partea unui stat care nu este...

Retorică şi informaţie
Focus duminică, 04 mai 2025

80 de ani de la încheierea războiului

Despre Al Doilea Război Mondial se spune că a fost revanşa căutată de cei care au pierdut în primul mondial. Militarismul promovat de imperiile...

80 de ani de la încheierea războiului
Focus duminică, 06 aprilie 2025

Lumea după taxele Trump

Părea un film ce urmează a fi lansat, un film american în care cei răi sunt înfrânţi şi, în cazul de faţă, sunt puşi să plătească....

Lumea după taxele Trump
Focus duminică, 30 martie 2025

O Nouă Ordine Mondială?

Nimic nu mai este ca până acum, nimic nu mai este imposibil. Popoarele par a-și dori tare de tot să fie conduse de lideri autoritari, un amestec...

O Nouă Ordine Mondială?

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company