Sărbătorile Basarabiei

În perioada interbelică, de maximă dezvoltare a societăţii româneşti, se sărbătorea Luna Basarabiei, cu manifestări dedicate provinciei istorice de la Est de Prut care revenise în statul românilor.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Marius Tiţa, 30.08.2014, 16:03

În perioada interbelică, de maximă dezvoltare a societăţii româneşti, se sărbătorea Luna Basarabiei, cu manifestări dedicate provinciei istorice de la Est de Prut care revenise în statul românilor. În zilele noastre, luna de sărbători cu gândul la istoria Basarabiei ar fi cu siguranţă luna august. Desigur, nu avem în vedere pactul de neagresiune semnat de germani şi sovietici, la 23 august 1939, ci mai ales evenimentele care au marcat redeşteptarea naţională a românilor moldoveni de dincolo de Prut.

În preambulul Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova, din 27 august 1991, este amintită mişcarea democratică de eliberare naţională” care şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională” exprimate prin Marile Adunări Naţionale din 27 august 1989 şi mai ales cea din 27 august 1991 şi prin decretarea, la 31 august 1989, a limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin. După luarea Basarabiei din graniţele României, în 1940, printr-un ultimatum, autorităţile sovietice au declanşat un teribil proces de deznaţionalizare, inclusiv prin botezarea limbii române vorbite de populaţia mojoritară drept limbă moldovenească” şi trecerea ei pe un alfabet chirilic, nepotrivit şi străin.

Până în 1989, românii din Moldova Sovietică erau obligaţi să se considere moldoveni, un popor diferit de cel român, şi cu o limbă diferită de cea română, scrisă în alt alfabet. Politica de deschidere lansată de Mihail Gorbaciov a permis şi românilor să spună lucrurilor pe nume iar anul 1989 a fost un an al adevărurilor. Primul pas în reafirmarea identităţii naţionale a fost legiferarea denumirii limbii oficiale şi majoritare, limba română, şi reintroducerea alfabetului latin. În 1989, când comunismul nu fusese, încă, alungat din România şi din majoritatea ţărilor est-europene, parlamentul Republicii Moldova, încă sovietice, a decis că se vorbeşte româneşte şi se scrie cu litere latine.

Cu 4 zile înainte, o primă mare adunare a moldovenilor din stânga Prutului ceruse imperativ numirea de limbă română şi alfabetul latin. La adunarea din 27 august 1989 au participat aproximativ 750 de mii de oameni ceea ce reprezenta o şesime din populaţia ţării. Ziua de 31 august, când au fost votate aceste deziderate, a devenit Ziua limbii române în Republica Moldova iar în 2013, ca semn de profund respect faţă de lupta românilor pentru dreptul la limba lor, în România ziua de 31 august a fost declarată Ziua limbii române.

Întorcându-ne la 27 august, în 1991, la exact doi ani de la Adunarea Populară de la Chişinău care cerea dreptul la limba română şi la alfabetul latin, Republica Moldova îşi proclama independenţa de o Uniune Sovietică muribundă. În acea lună de vară a anului 1991, comuniştii înrăiţi au iniţiat o stranie lovitură de stat împotriva reformelor lui Gorbaciov. Evenimentelor de la Moscova, republicile unionale, cele 15, le-au răspuns cu accelerarea procesului de dezintegrare a imperiului sovietic, prin proclamarea succesivă a independenţei, ca într-un joc de domino.

Românii moldoveni s-au reunit din nou într-o zi de 27 august, în număr covârşitor, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău şi au cerut proclamarea independenţei. În aceea seară, parlamentul a reuşit să depăşească opoziţia teribilă a comuniştilor şi a votat proclamarea independenţei Republicii Moldova. Entuziasmului acelor vremuri şi profundelor sentimente naţionale le-au urmat, la un moment dat, vremuri cenuşii de negare comunistă, cu reactivarea vechii propagande sovietice privind originea moldovenilor şi a limbii lor dar, în ultimii ani, Republica Moldova a revenit în grupul ţărilor pro-europene, limba şi-a căpătat denumirea firescă iar istoria este amintită cu voce răspicată.

În Declaraţia de independenţă de acum 23 de ani, se menţionează, fără echivoc, că istoricul demers al acelei zile ţine seama de procesele ireversibile ce au loc în Europa şi în lume, de democratizare, de afirmare a libertăţii, independenţei şi unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept şi de trecere la economia de piaţă”.