Război, anul 5
Nici acum patru ani, și nici în prezent nu știm de ce a început acest război, care au fost motivele insurmontabile care au dus la cea mai rea soluție, care nici măcar nu este o soluție.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Marius Tiţa, 01.03.2026, 00:48
Acum patru ani, omenirea era în stare de șoc. Pe fondul unei amenințări globale cât se poate de efectivă, pandemia de COVID, a picat vestea că armata rusă, roșie, a invadat Ucraina. Se vorbise mult despre acumularea de forte rusești la frontiera cu Ucraina, dar cele mai multe opinii asigurau că nu va fi nicio invazie, niciun atac.
Era o idee absurdă, acest atac, declanșarea acestui război. Și Ucraina, și Rusia erau state independente din 1991, anul destrămării Uniunii Sovietice, în care fuseseră republici unionale. Până la un moment dat fuseseră într-o relație foarte strânsă, colaborau în cadrul Comunității Statelor Independente, structură ce apăruse după destrămarea imperiului sovietic. Despărțirea a survenit când Ucraina a cerut să fie primită în Europa iar președintele rus și-a arătat adevărata intenție, aceea de a reface puterea și politica sovietică, dacă nu chiar cea țaristă. Mai mult, în 2014, Rusia luase un teritoriu semnificativ al Ucrainei, printr-o acțiune de fapt împlinit, cu succes total, fără nicio pierdere, fără nicio confruntare.
Reacția internațională a fost penibil de timidă iar acum, în 2022, în plină situație pandemică, era de așteptat să acționeze tot subversiv. Mai mult, în regiunile minorității ruse din Ucraina funcționau sisteme secesioniste foarte solide, care le scoteau de sub control Kievului. Și, totuși, în 2022, liderul suprem de la Kremlin a ales acțiunea militară pe scară largă, invazia armată, războiul. Primele imagini din dimineața zilei de 24 februarie 2022 arătau tancuri grăbindu-se spre Kiev pe principalele autostrăzi ale Ucrainei, amestecându-se cu civili care mergeau la datoriile cotidiene. Venind din Belarus, prin cenușa radioactivă de la Cernobîl, soldații ruși au ajuns la marginea Kievului.
Elementul surpriză a funcționat prea puțin, rușii nu au fost primiți cu aplauze în satele ucrainene, președintele Volodîmîr Zelenski nu a fugit și nici nu a fost neutralizat, armata ucraineană s-a regrupat și a trecut imediat la lupta împotriva inamicului. În scurt timp, soldații ruși au trecut la jafuri, crime și violuri. A apărut în scenă și o componentă cecenă a acțiunii militare, o tristă ironie a istoriei care face ca un popor masacrat intens de liderul rus, să vină alături de el în masacrarea unui alt popor.
Nici acum patru ani, și nici în prezent nu știm de ce a început acest război, care au fost motivele insurmontabile care au dus la cea mai rea soluție, care nici măcar nu este o soluție. Nu a existat nicio revendicare clară și oficială, ci doar un mix de teme cam de pe vremea sovietică, cu amintiri inexacte dar revanșarde, opinii și propagandă inclusiv din atavismul țarist și politica de invadare și cucerire ce poate fi invocată de mai bine de două secole din partea Moscovei, indiferent de ideologia promovată de autoritățile cele mai de sus, imperiale.
Amintirea ultimelor trei decenii și jumătate de vecinătate estică ne-a permis, acum patru ani, să observăm că politica rusă privilegiază conflictele pe termen lung, care uneori îngheață într-o stare de fapt deloc normală. Se urmărește epuizarea adversarului, de către cel mai întins stat din lume, care se presupune că ar avea resurse nelimitate. În 2022 nu a mai fost ca în 2014, când a fost luată Crimeea. Acum patru ani lumea liberă și democratică a sărit în ajutorul Ucrainei atacate, a oferit ajutor economic și militar, dar niciodată cu trupe.
În patru ani, care coincid cu ieșirea din COVID, omenirea s-a schimbat radical. S-a trecut de la liniștea, bunăstarea, pacea, și globalizarea omenirii, la angoasă, teamă, incertitudine, anularea dreptului internațional, subversiune, propagandă și fakenews. Războiul din Ucraina a intrat în al cincilea an, aducând zilnic multă moarte, distrugere și suferință. Pe plan internațional aproape nimic nu mai este ca înainte. Scena internațională se confruntă cu regrupări greu de explicat, poziții și reacții periculoase, în care violența, ca politică internațională, nu mai este evitată. Europa, însă, a învățat o lecție aspră și acum își acordă timp și fonduri pentru propria apărare, pentru reafirmarea destinului democratic și pașnic
