Timişoara 89

Europa era în fierbere, acum 25 de ani, şi lumea întreaga o privea cu atenţie. Nu se ştia ce va urma dar deja era clar că asistăm la căderea regimurilor comuniste din Estul Europei. Este vorba de acele regimuri totalitare, sângeroase, instalate în urma ta

Adaugă ca sursă preferată în Google

Marius Tiţa, 13.12.2014, 01:45

Europa era în fierbere, acum 25 de ani, şi lumea întreaga o privea cu atenţie. Nu se ştia ce va urma dar deja era clar că asistăm la căderea regimurilor comuniste din Estul Europei. Este vorba de acele regimuri totalitare, sângeroase, instalate în urma tancurilor sovietice, regimuri ce distruseseră fizic orice opoziţie, devenind stăpânul absolut al societăţilor pe care le guvernau.

Polonia a continuat fenomenul Solidaritatea şi a ajuns, în primăvara lui 1989, să înlăture dominaţia totală a partidului comunist. În Germania de Est şi în Cehoslovacia, formula schimbării a presupus dispariţia liderilor istorici, de esenţă stalinistă, şi înlocuirea lor cu tineri reformatori, care aveau să dispară şi ei, nu după mult timp. La fel, sau aproape la fel, s-au petrecut lucrurile în Ungaria şi în Bulgaria. Numai în România, Ceauşescu era hotărât să continue regimul de dictatură personală, neacceptând nici măcar înlocuirea cu propriul său fiu. La ultimul congres al partidului comunist român el critică Uniunea Sovietică ştiind că aceasta era partenerul americanilor în opera de reformare a lumii care punea ţările Estului European pro-sovietic în faţa propriilor opţiuni, ce s-au dovedit a fi covârşitor anticomuniste. Ceauşescu încă mai credea în salvarea comunismului, mai ales că el pusese bazele orientării nesovietice, când era cel mai tânăr lider comunist aflat la putere, şi a fost singurul care refuzase ca tara sa să participe la invadarea Cehoslovaciei de către partenerii comunişti, în 1968.

În România din decembrie 1989 situaţia era apăsătoare şi explozivă. Nu se putea ascunde ce se întâmpla în restul lumii comuniste şi întrebarea era când şi cum va cădea şi regimul lui Ceauşescu. În decembrie 1989 se aştepta ca un lider comunist reformator să îl înlăture pe Ceauşescu, cu binecuvântarea Moscovei şi a Occidentului. Dar nu din nomeclatură a venit rezolvarea ci din preaplinul societăţii, din rândul oamenilor care nu mai suportau starea de lucruri din ţară.

Scânteia a apărut la Timişoara dar nu se poate spune că s-a răspândit cu repeziciune. Acolo, în oraşul cosmopolit de pe Bega, în Vestul României, unde oamenii circulă mult în afara ţării şi ştiu ce se petrece în lume, protestul public a fost posibil. Acolo oamenii nu s-au mai temut de cei din jurul lor, au ştiut că toţi gândesc la fel, şi chiar dacă nu şi-au închipuit că vor declanşa o revoluţie istorică, au făcut imediat o revoluţie a mentalităţilor. La Timişoara era mutat disciplinar un pastor reformat, Laslo Tokes, care se opunea celor care vroiau să îl alunge din Timişoara. Iar oamenii au venit să îl susţină. În seara de 15 decembrie 1989, oamenii temutei poliţii politice Securitatea au intrat în conflict cu cei care îl susţineau pe pastor. În zilele ce au urmat, evenimentele au escaladat radical, devenind proteste anticomuniste de amploare. Manifestanţii au ocupat sediile administraţiei comuniste a Timişoarei, proclamând oraşul zonă liberă de comunism. Pe 17 decembrie, se trage în manifestanţi, pe 18, un grup de tineri încarcă interdicţiile şi se îndreaptă spre catedrala ortodoxă din oraş, unde se trage asupra lor şi mulţi îşi pierd viaţa. Autorităţile comuniste din Timişoara fac eforturi să ascundă corpurile celor ucişi în timpul protestelor şi se ajunge ca 43 de cadavre să fie arse şi aruncate în canalizare. Timişoara a fost singură în faţa represiunii pentru cel puţin 5 zile de foc şi sânge.

La 20 decembrie Ceauşescu se întoarce dintr-o vizită în Iran şi descoperă o situaţie tragică la Timişoara. Apare la televizor în încercarea de a-şi atrage iluzoriul sprijin al populaţiei împotriva timişorenilor. A doua zi, 21 decembrie, organizează, la Bucureşti, un uriaş miting cu oameni aduşi cu forţa pentru a scanda în susţinerea regimului dictatorial comunist dar totul se întoarce împotriva lui. Pe 22, Ceauşescu încearcă să apară în acelaşi balcon al discursurilor oficiale dar reacţia românilor indignaţi ce se strângeau în piaţă îl fac să fugă, în grabă, cu un elicopter, ajungând, mai târziu, în faţa plutonului de execuţie.