Refugiaţii olimpici

O idee de Nobel a fost lansată în ianuarie şi fundamentată în aceste zile: la următoarele Jocuri olimpice va evolua o echipă internaţională a refugiaţilor.

Marius Tiţa, 08.05.2016, 09:37

O idee de Nobel a fost lansată în ianuarie şi
fundamentată în aceste zile: la următoarele Jocuri olimpice va evolua o echipă
internaţională a refugiaţilor. Echipa celor care au plecat de sub drapelul şi
de pe pământul ţărilor lor pentru a-şi salva viaţa va concura şi va defila sub
drapelul olimpic. Sportivii refugiaţi vor
defila, la Rio, sub steagul Comitetului Olimpic Internaţional şi vor intra în
arenă înaintea delegaţiei ţării gazdă, care, tradiţional, închide parada
participanţilor. Uniforma sportivilor din echipa Atleţilor Olimpici Refugiaţi
este oferită tot de Comitet, ca de altfel întreaga asistenţă pentru prezenţa
lor la întreceri. Când vor urca pe podium, va fi înălţat drapelul olimpic şi va
fi intonat, de asemenea, imnul olimpic. Au fost luate deciziile necesare şi
totul este pregătit ca sportivii aflaţi în situaţia de nu putea concura pentru
ţara lor, din cauza războiului, să slujească prin efortul lor cauza olimpică.

Deocamdată au fost
descoperiţi 43 de sportivi de performaţă olimpică aflaţi în situaţia de a fi
refugiaţi. De altfel, flacăra olimpică a fost deja purtată de un atlet refugiat
sirian, mutilat în nenorocirile din ţara sa şi aflat acum într-o tabără din
Grecia. Înotător de competiţie în Siria şi judoka,
Ibrahim Al-Hussein joacă de asemenea baschet în fotoliul rulant. A preluat
flacăra olimpică aprinsă pe stadionul Olympia, conform tradiţiei, chiar de la
preşedintele Comitetului olimpic elen, Spyros Kapralos, şi a purtat-o
preţ de 200 de metri. Între timp, flacăra a ajuns în Brazilia, acolo unde, la
Rio, în luna august din acest an, se vor desfăşura următoarele jocuri olimpice.

Toate aceste realităţi sunt pline de simboluri puternice, ale zilelor noastre.
Grecia se confrunta cu mari probleme economice dar a devenit ţărmul salvării
pentru zeci de mii de oameni care fug din calea războiului şi traversează
Mediterana pe bărci ale disperării şi, de multe ori, ale morţii, în speranţa
salvării vieţii.

Jocurile olimpice au apărut în Grecia antică tocmai pentru a
pune capăt războiului. Când atleţii se confruntau în arena performanţelor
sportive, războaiele se opreau. Întrecerile olimpice au fost înviate, de Pierre
de Coubertine, spune lumea, de greco-românul Evanghelie Zappa, am demonstrat
noi. Oricum, oficial ele au fost reluate în 1896 dar nu au reuşit să împiedice
vreun război din cele înfiorătoare care au însângerat omenirea de atunci. De
aceea, ideea şi eforturile preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic,
Thomas Bach, de a-i aduce pe cei fără drapel, pe refugiaţi, în arena olimpică
este nu numai o idee de premiu Nobel pentru pace ci şi o înfăptuire a speranţei
olimpice, aceea ca sportul şi pacea să triumfe asupra războiului. Preşedintele
olimpic Thomas Bach a vizitat tabăra de refugiaţi de lângă Atena şi a
participat la momentul purtării flăcării olimpice de către sportivul sirian,
acum refugiat şi invalid de război. Înaintea lui, papa Francisc a vizitat,
alături de liderii bisericii ortodoxe din Grecia, tabăra din insula Lesbos, de
fapt o tabără de refugiaţi pe de-a întregul.

Problema refugiaţilor a devenit
acută odată cu valurile de oameni disperaţi care încearcă să treacă Marea Egee,
din Turcia spre Grecia şi de aici mai departe, spre ţările europene dispuse să
le ofere condiţii mai bune de viaţă sau chiar şansa supravieţuirii. Majoritatea
sunt din Siria dar în multe alte ţări, cam de pe toate continentele sunt
conflicte de tot felul, cărora le cad victimă tot mai mulţi civili neimplicaţi
în astfel de războaie. Idealul olimpic îşi propune să depăşească această stare
de fapte, cu mijloace proprii, şi să dea sportivilor şansa pe care războiul
părea că le-a luat-o.